Legea nr. 200/1997
pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1997 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Aprobă 1
- OG nr. 21/1997 18 august 1997 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se aprobă
Ordonanța Guvernului nr. 21 din 18 august 1997
privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori, emisă în temeiul
art. 1 lit. b) din Legea nr. 134/1997
pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 20 august 1997, cu următoarele modificări și completări:
1.
La
articolul 1, alineatul 4
va avea următorul cuprins:
Pentru moștenitori, persoane fizice prevăzute la alin. 3 lit. a)-d), care dețin terenuri agricole în indiviziune, cupoanele se acordă, pentru întreaga suprafața, celui care se prezintă să le ridice și care va prezenta o declarație pe propria răspundere ca are acordul celorlalți moștenitori.
2.
La
articolul 2, alineatul 4
va avea următorul cuprins:
Falsificarea listei cu prilejul întocmirii sau modificarea acesteia prin contrafacere, ori schimbarea numelor se pedepsește conform legii.
3.
Articolul 6
va avea următorul cuprins:
Articolul 6
Furnizorii care livreaza bunurile ori efectuează serviciile prevăzute la art. 3 alin. 1 vor incasa contravaloarea acestora prin băncile comerciale, în termen de 7 zile de la solicitare, în condițiile stabilite prin convenții încheiate cu Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Depășirea de către băncile comerciale a termenului prevăzut la alin. 1 se sancționează conform legii.
4.
La
articolul 8, alineatul 2
va avea următorul cuprins:
Falsificarea cupoanelor pentru agricultori se pedepsește conform legii.
Articolul 2
Ordonanța Guvernului nr. 21/1997
privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori, cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 10 noiembrie 1997, cu respectarea prevederilor
art. 74 alin. (2) din Constituția României .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ANDREI IOAN CHILIMAN Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 10 noiembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României . p. PREȘEDINTELE SENATULUI RADU VASILE
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.