OG nr. 21/1997
privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 200/1997 26 noiembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1997 privind instituirea sistemului de cupoa…
Stă la baza 3
- HG nr. 465/1997 22 august 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare, utilizare și decontare a…
- HG nr. 743/1997 14 noiembrie 1997 (prevederi anume) pentru modificarea Normelor metodologice privind modul de acordare, utilizare și decontare…
- OUG nr. 93/1997 30 decembrie 1997 privind utilizarea disponibilităților existente în urma execuției bugetare pe anul 1997 a …
Ce face acest act
Modifică 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția României și
art. 1 lit. b) din Legea nr. 134/1997
pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Articolul 1
În vederea procurării de materiale și de servicii necesare lucrărilor agricole în campania agricolă din toamna anului 1997, se instituie sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat.
Cupoanele reprezintă bonuri de valoare care se acordă, cu titlu gratuit, agricultorilor persoane fizice, titulari ai dreptului de proprietate pentru suprafețele agricole de cel puțin 0,5 ha.
În înțelesul prezentei ordonanțe, agricultorii, persoane fizice, beneficiari ai cupoanelor sunt:
a) persoanele fizice cărora li s-au eliberat și înmânat titlurile de proprietate conform
Legii fondului funciar nr. 18/1991 ;
b) persoanele fizice care nu au primit titlurile de proprietate, dar cărora li s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie, sau cărora li s-au eliberat adeverinte pentru dovedirea dreptului de proprietate și care sunt cuprinse în anexele la regulamentul aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 , republicată în anul 1993, validate de comisiile județene de aplicare a
Legii fondului funciar nr. 18/1991 ;
c) persoanele fizice, titulari ai dreptului de proprietate pentru terenurile agricole din fostele zone necooperativizate;
d) persoanele fizice, titulari ai dreptului de proprietate în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive sau irevocabile, în baza unor certificate de moștenitori sau a altor acte de proprietate.
Pentru moștenitori, persoanele fizice prevăzute la lit. a)-d), care dețin terenuri agricole în indiviziune, cupoanele pentru agricultori se acordă pentru întreaga suprafața celui care se prezintă să le ridice și care va prezenta o declarație pe propria răspundere ca are acordul celorlalți moștenitori.
Articolul 2
În exercitarea atribuțiilor în care acționează și ca reprezentant al statului, primarul va întocmi lista cu agricultorii, persoane fizice beneficiare de cupoane, prevăzute la art. 1 lit. a)-d).
După întocmirea listei prevăzute la alineatul precedent, primării vor proceda la comunicarea acesteia prefecților.
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul are obligația sa centralizeze datele din listele comunicate de către primari, pentru a realiza legătură cu centrul computerizat județean.
Falsificarea listei cu prilejul întocmirii acesteia constituie infracțiunea de fals intelectual prevăzută la art. 289 din Codul penal, iar modificarea acesteia prin contrafacere ori schimbarea numelor constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută la art. 288 din Codul penal.
Articolul 3
Pe baza cupoanelor pentru agricultori, se poate achită contravaloarea semințelor și a materialului săditor, a ingrasamintelor, a pesticidelor, a motorinei și a lucrărilor mecanice prestate pentru realizarea și întreținerea culturilor, inclusiv a pasunilor și a fanetelor.
Valoarea cupoanelor pentru agricultori se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Alimentației și a Ministerului Finanțelor și este divizata în doua fracțiuni egal valorice.
Articolul 4
Valoarea cupoanelor pentru agricultori și costul acțiunilor legate de implementarea sistemului de cupoane se suporta de la bugetul de stat, în limita sumei de 1.400 miliarde lei, prevăzută în bugetul Ministerului Agriculturii și Alimentației pe anul 1997, la cap. "Agricultura și silvicultura", titlul "Transferuri".
Articolul 5
Ministerul Agriculturii și Alimentației stabilește forma și conținutul cupoanelor pentru agricultori și asigura tipărirea acestora prin Regia Autonomă "Imprimeria Băncii Naționale a României".
Distribuirea cupoanelor pentru agricultori, către beneficiari, se va efectua de Regia Autonomă "Posta Română", potrivit listelor întocmite în condițiile art. 1 din prezenta ordonanță și procesate electronic de Institutul de Cercetări în Informatica din coordonarea Comisiei Naționale de Informatica.
Tipărirea cupoanelor pentru agricultori, editarea listelor și distribuirea cupoanelor vor fi exceptate de la procedura prevăzută în
Ordonanța Guvernului nr. 12/1993
(aprobată și modificată prin
Legea nr. 83/1994 ), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 4 decembrie 1995, și se vor face pe bază de contract încheiat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, la tariful negociat, cu Regia Autonomă "Imprimeria Băncii Naționale a României", Regia Autonomă "Posta Română" și Institutul de Cercetări în Informatica.
Articolul 6
Furnizorii, care livreaza bunurile și serviciile prevăzute la art. 3 alin. 1 din prezenta ordonanță, vor incasa contravaloarea acestora prin băncile comerciale, în condițiile stabilite prin convenții încheiate cu Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Articolul 7
Modul de acordare, utilizare, decontare a cupoanelor pentru agricultori, precum și plata comisioanelor se vor stabili prin norme metodologice emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Finanțelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului în termen de 5 zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României.
Articolul 8
Cupoanele pentru agricultori sunt documente de valoare cu regim special.
Falsificarea cupoanelor pentru agricultori constituie infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută la art. 282 din Codul penal.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul agriculturii și alimentației, Dinu Gavrilescu Ministru de stat, ministrul finanțelor, Mircea Ciumara
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.