Decizia nr. 222/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Matac Constanta, Manea Florica și Georgescu Dinu Constantin împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997 *).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru data de 17 iunie 1997.

------------

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 20 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a 330^1 din Codul de procedură civilă, Matac Constanta, Manea Florica și Georgescu Dinu Constantin.

Prin Decizia nr. 25 din 5 februarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.

Împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997

au declarat recurs, în termen legal, Matac Constanta, Manea Florica și Georgescu Dinu Constantin pentru următoarele motive: Curtea nu a ținut seama ca în speta recurentii au depus dovezi ca imobilul, obiect al litigiului, a fost demolat; în speta, hotărârea judecătorească atacată cu recurs în anulare este definitivă de peste 2 ani; dispozițiile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece, recursul în anulare, putând fi declarat oricând, lezeaza grav norme de drept consacrate și respectate în întreaga lume. Se mai susține ca neconstituționalitatea acestor dispoziții legale este demonstrata și de modificarea lor prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997 și Decretul nr. 51/1997, în sensul limitării dreptului procurorului general de a declara recurs în anulare la 6 luni.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din codul de procedura civilă este lipsită de obiect, ca urmare a modificării acestui text prin Legea nr. 17/1997.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Primele doua motive de recurs prin care se susține ca instanța de fond nu a ținut seama de situația de fapt din acest dosar, respectiv ca imobilul, obiect al litigiului, a fost demolat și ca recursul în anulare a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, de peste 2 ani, nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 7 august 1992, aceasta nu statuează decât asupra problemelor de drept. În consecința, în mod constant, în practica jurisdicțională a Curții, s-a statuat ca aspectele privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților sunt de competența instanțelor judecătorești. Recurentii nu invoca elemente noi care să justifice schimbarea practicii Curții.

Cel de-al treilea motiv de recurs, prin care se susține neconstituționalitatea art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, deoarece procurorul general poate declara oricând recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, urmează a fi admis cat privește dispozițiile art. 330^1. Se constata ca prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiții, urmează a admite recursul referitor la dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a se modifica decizia atacată și, pe fond, a se respinge excepția de neconstituționalitate, întrucât, prin instituirea termenului de 6 luni, aceasta a rămas fără obiect.

Excepțiile de neconstituționalitate privind art. 330, art. 330^2, art. 330^3 și art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocate în susținerea acestui motiv de recurs, urmează a fi respinse, deoarece ele au fost ridicate pentru prima data în fața Curții, în recurs.

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către cel care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996. De altfel, argumentele invocate în susținerea neconstitutionalitatii acestor dispoziții privesc exclusiv art. 330^1 din Codul de procedură civilă, asupra căruia Curtea s-a pronunțat prin prezenta decizie.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de Matac Constanta, Manea Florica și Georgescu Dinu Constantin privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 5 februarie 1997, în sensul că respinge excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ca fiind lipsită de obiect.

Respinge recursul declarat cu privire la dispozițiile art. 330, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 17 iunie 1997.