Decizia nr. 396/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Mateescu Liliana, Bandrup Virginia și Nicolau Ioana Ruxandra împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 *).

-------------

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 25 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Mateescu Liliana, Bandrup Virginia și Nicolau Ioana Ruxandra.

Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997

au declarat recurs, în termen legal, Mateescu Liliana, Bandrup Virginia și Nicolau Ioana Ruxandra, pentru următoarele motive: imobilul în litigiu era exceptat de la naționalizare potrivit dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950; în temeiul Legii nr. 17/1997, recursul în anulare poate fi declarat în termen de 6 luni după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este nefondat, întrucât, cu privire la constituționalitatea acestei dispoziții legale, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii pentru viitor.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului și Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Primul motiv de recurs, prin care se arata ca imobilul în litigiu era exceptat de la naționalizare, conform prevederilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950, urmează a fi respins, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta se pronunța numai asupra problemelor de drept. Acest motiv de recurs privește fondul litigiului, care este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.

Și cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se arata ca, potrivit Legii nr. 17/1997, recursul în anulare poate fi declarat împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile în termen de 6 luni, urmează a fi respins, deoarece acesta este un aspect ce privește art. 330^1 din Codul de procedură civilă, iar excepția de neconstituționalitate cu care Curtea a fost investită în acest dosar, prin Încheierea din 25 octombrie 1996, privește art. 330 din același cod. Rezultă ca excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este ridicată pentru prima data în fața Curții, în recurs.

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".

Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanțelor judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către cel care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Mateescu Liliana, Bandrup Virginia și Nicolau Ioana Ruxandra împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 1997.