Decizia nr. 878/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 136 alin. 1 lit. b) și ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 136^1 lit. b) și c) și ale art. 145^1 din Codul de procedură penală", excepție ridicată de Vadim Don Benyatov în Dosarul nr. 1.712/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
La apelul nominal răspund autorul excepției, prin avocat Cristian Iordănescu, cu delegație depusă la dosarul de fond, precum și interpretul de limba engleză, d-na Elena Andrei, desemnată în cauză spre a asigura traducerea.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care precizează mai întâi că excepția de neconstituționalitate invocată vizează și prevederile art. 159 din Codul penal, referitoare la infracțiunea de spionaj. În continuare, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând, în esență, argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse pentru motivarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public menționează mai întâi că cererea formulată de autorul excepției prin avocat, referitoare la extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate și asupra prevederilor art. 159 din Codul penal, este inadmisibilă, deoarece acestea nu sunt cuprinse în încheierea de sesizare a Curții Constituționale. În ceea ce privește susținerile de neconstituționalitate formulate, apreciază că acestea nu au caracterul unor veritabile critici, pertinente în fața Curții Constituționale, întrucât, pe de o parte, vizează diferite variante de interpretare a unor noțiuni juridice aplicabile în speță, iar pe de altă parte, privesc însăși natura fondului dedus soluționării instanței de judecată și asupra cărora instanța de contencios constituțional nu are competența să se pronunțe. Ca atare, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.712/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 136^1 lit. b) și c) și ale art. 145^1 din Codul de procedură penală", excepție ridicată de Vadim Don Benyatov, cetățean american cu domiciliul în Marea Britanie, într-o cauză privind soluționarea unei cereri de revocare a măsurii arestării preventive.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prin textele legale criticate "este încălcată egalitatea în drepturi a cetățenilor străini față de cetățenii români, în ceea ce privește obligarea de a nu părăsi localitatea unde locuiesc". Aceasta deoarece, în lipsa unei definiții oferite de legea procesual penală asupra noțiunii de "localitate", rezultă, în opinia autorului excepției, că aceasta urmează a se aplică în sensul legii civile, acela de localitate de domiciliu sau de reședință, ca atribut de identificare a persoanei fizice. Doar într-o asemenea interpretare măsura obligării de a nu părăsi localitatea satisface scopul prevăzut de legea procesual penală, cu referire la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și, drept urmare, este legală exclusiv în situația în care afectarea dreptului la libera circulație a persoanei este dispusă în raport cu localitatea de domiciliu.
Or, stabilirea arbitrară a localității cu privire la care se dispune obligarea inculpatului de a nu o părăsi, alta decât localitatea de domiciliu, este de natură a impune un "domiciliu forțat", ducând la încălcarea drepturilor privind libera circulație și dreptul cetățenilor străini de a se bucura de protecția generală a persoanei. Totodată, se admite că restrângerea dreptului la libera circulație este permisă în condițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 53 din Constituție, una dintre cauze fiind și buna desfășurare a instrucției penale, însă acest scop nu este atins prin obligarea inculpatului de a nu părăsi o localitate aleasă de organul judiciar și cu privire la care nu pot fi identificate consecințele juridice de stabilitate și siguranță, pe care legea le atribuie domiciliului. Astfel, stabilirea arbitrară a localității, alta decât cea de domiciliu, înscrisă în documentele oficiale, transformă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea într-o pedeapsă, în sensul arestului la domiciliu sau domiciliului forțat, neprevăzută de lege și contrară prevederilor art. 23 din Constituție, privind libertatea individuală.
De asemenea, autorul excepției susține că măsura constând în obligarea de a nu părăsi localitatea București are grave consecințe asupra stării sale de sănătate, acesta fiind, totodată, lipsit de locuință și de mijloace de existență.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. În opinia sa, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, ca și cea de a nu părăsi țara reprezintă restrângeri ale dreptului la liberă circulație, în deplină concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție. De asemenea, tratamentul juridic este diferențiat în funcție de situațiile în care el se aplică, fără a se crea o stare de discriminare nejustificată între cei împotriva cărora s-au instituit măsurile preventive.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, invocând în acest sens considerentele
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 136^1 lit. b) și c) și ale art. 145^1 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Criticile de neconstituționalitate față de prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 20 din Constituție, raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu pot fi reținute, întrucât normele legale criticate se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeași situație juridică, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. De altfel, prevederile legale care stabilesc categoriile de măsuri preventive, inclusiv obligația de a nu părăsi localitatea, sunt în deplin acord cu dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Nu este întemeiată nici critica de neconstituționalitate față de prevederile art. 25 alin. (2) din Legea fundamentală, iar dispozițiile art. 18 alin. (1) și ale art. 34 din aceasta, precum și ale art. 1 și art. 2 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au incidență în cauza de față.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile "art. 136^1 lit. b) și c) și ale art. 145^1 din Codul de procedură penală", republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, modificat și completat prin
Legea nr. 281/2003 , respectiv prin
Legea nr. 356/2006 . În realitate, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 136 alin. 1 lit. b) și ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel că asupra acestora se va pronunța Curtea Constituțională.
Articolul 136
, intitulat "Scopul și categoriile măsurilor preventive", este inclus în Secțiunea I "Dispoziții generale" a Capitolului I "Măsurile preventive" din Titlul IV "Măsurile preventive și alte măsuri procesuale", iar dispozițiile alin. 1 lit. b) din acesta au următoarea redactare: "În cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: (...) b) obligarea de a nu părăsi localitatea."
Articolul 145
alin. 1, inclus în Secțiunea III "Obligarea de a nu părăsi localitatea" a aceluiași capitol I menționat mai sus, se intitulează "Conținutul măsurii" și prevede următoarele: "Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1."
În motivarea excepției, autorul acesteia invocă prevederile art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 20, art. 23, art. 25 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din Constituție, art. 1, art. 2 paragraful 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Dispozițiile art. 136 alin. 1 lit. b) și ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală, care reglementează măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv conținutul acestei măsuri, sunt criticate ca fiind neconstituționale deoarece se apreciază că, prin interdicția de a nu părăsi localitatea pe timpul desfășurării procesului penal, sunt încălcate principiul nediscriminării și drepturi fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la liberă circulație și dreptul la libertate individuală ale persoanei împotriva căreia a fost dispusă o atare măsură, în condițiile în care aceasta este cetățean străin, cu domiciliul în străinătate. Argumentul de bază al autorului excepției constă în aceea că, neavând în mod oficial domiciliul sau reședința stabilite în localitatea pe care are obligația să nu o părăsească, măsura instituită se transformă într-o pedeapsă în sensul arestului la domiciliu sau domiciliului forțat, acest fapt având urmări grave asupra nivelului său de trai, vieții de familie și stării de sănătate.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea principiului egalității în drepturi și al nediscriminării, statuate de art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată. Aceasta, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală sunt aplicabile exclusiv cetățenilor români. Totodată, având în vedere prevederile constituționale ale art. 18 alin. (1) care garantează cetățenilor străini și apatrizilor care locuiesc în România protecția generală a persoanelor și a averilor, nu se poate susține în mod temeinic existența unei discriminări în ceea ce privește aplicarea și executarea măsurii preventive constând în obligarea de a nu părăsi localitatea, întrucât aceasta se aplică în egală măsură tuturor celor împotriva cărora este instituită, fără discriminări pe considerente arbitrare.
Cât privește invocarea dreptului la liberă circulație, garantat de art. 25 din Constituție, Curtea observă, pe de o parte, că, potrivit alin. (1) al aceleiași norme fundamentale, condițiile exercitării acestui drept sunt stabilite prin lege, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește dreptul de stabilire a domiciliului sau a reședinței în orice localitate din țară, acesta este un drept asigurat, potrivit alin. (2) din art. 25, fiecărui cetățean.
Totodată, restricționarea temporară a exercitării dreptului la liberă circulație, ca și consecință firească a instituirii măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea, este o măsură apreciată de legiuitor ca fiind pe deplin rațională și necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind astfel în acord cu prevederile art. 53 din Constituție și ale art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În sfârșit, Curtea observă că prevederile art. 23 "Libertatea individuală" și ale art. 34 alin. (1) din Constituție, care garantează dreptul la ocrotirea sănătății, precum și ale art. 1 "Obligația de a respecta drepturile omului" și ale art. 2 paragraful 1 "Dreptul la viață" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. 1 lit. b) și ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vadim Don Benyatov în Dosarul nr. 1.712/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof.univ.dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.