Decizia nr. 810/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 188/2000 1 octombrie 2000 (prevederi anume) privind executorii judecătorești
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și
art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Gheorghe Milici în Dosarul nr. 6.831/59/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosar autorul excepției a depus o cerere prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. De asemenea, apărătorul autorului excepției a depus o cerere de amânare pentru motive medicale și un certificat medical.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 657 D/2007, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de același autor în Dosarul nr. 6.525/59/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosar autorul excepției a depus o cerere prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, iar partea Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. De asemenea, apărătorul autorului excepției a depus și în acest dosar o cerere de amânare pentru motive medicale și un certificat medical.
Președintele acordă cuvântul pe cererile de amânare.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune cererilor de amânare.
Curtea, deliberând, respinge cererile de amânare.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor sus-menționate, având în vedere obiectul identic al excepțiilor ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 657 D/2007 la Dosarul nr. 656 D/2007, care este primul înregistrat.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 19 aprilie 2007, pronunțate în dosarele nr. 6.831/59/2006 și nr. 6.525/59/2006, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești.
Excepția a fost ridicată de Gheorghe Milici în cauze având ca obiect recursuri formulate împotriva unor hotărâri pronunțate de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că textele de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece profesia de executor judecătoresc este supusă controlului statal, în condițiile în care statul însuși este uneori debitor, fiind direct interesat în exercitarea de către executorii judecătorești a atribuțiilor lor. Totodată, mai arată că asigurarea independenței judecătorilor și a instanțelor de judecată își pierde orice valoare atât timp cât executorul judecătoresc nu se bucură de același statut.
Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea controlului actelor efectuate de executorii judecătorești este justificată de faptul că aceștia îndeplinesc un serviciu public.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, deoarece controlul activității executorilor judecătorești se exercită raportat la ansamblul activității și nu într-o cauză determinată. Cel care se consideră nedreptățit printr-un astfel de control are posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, așa cum rezultă din concluziile autorului excepției, prevederile art. 4 și
art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, care au următorul conținut:
- Art. 4: "Coordonarea și controlul activității executorilor judecătorești se exercită de către Ministerul Justiției.";
- Art. 59 alin. (1) lit. b): "(1) Controlul profesional se exercită de Ministerul Justiției, prin inspectori generali de specialitate, și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin consiliul său de conducere, și va avea în vedere: [...]
b) calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești."
Excepția de neconstituționalitate este raportată la următoarele dispoziții cuprinse în Legea fundamentală: art. 1 alin. (3) privind caracterul statului român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 privind accesul liber la justiție, precum și la prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția, Curtea Constituțională observă că, potrivit dispozițiilor
Legii nr. 188/2000 , executorii judecătorești sunt învestiți să efectueze un serviciu de interes public, și anume executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forța probantă specifică unui asemenea act.
Pornind de la aceste observații, Curtea constată că este firesc ca activitatea executorilor judecătorești să fie supusă controlului profesional, iar în situația în care sunt constatate abateri, aceștia să răspundă disciplinar.
Curtea observă că faptele pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres și limitativ prevăzute de lege și se referă la conduita profesională a acestuia. Acțiunea disciplinară se exercită în condițiile
art. 45 din Legea nr. 188/2000 , iar audierea executorului este obligatorie, acesta putând să-și formuleze toate apărările pe care le consideră necesare. Hotărârea prin care se stabilește răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc poate fi contestată la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, iar hotărârea acestei comisii poate fi atacată cu recurs la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al executorului.
Toate aceste prevederi legale constituie garanții ale desfășurării unui proces echitabil, așa încât Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și
art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești, excepție ridicată de Gheorghe Milici în dosarele nr. 6.831/59/2006 și nr. 6.525/59/2006 ale Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.