Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 864/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
9 octombrie 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 786 din 20 noiembrie 2007
Citat de
14 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 12.130 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Poteleanu în Dosarul nr. 2.792/2/2007 (1.057/2007) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

La apelul nominal se prezintă pentru părțile citate apărătorii aleși, cu delegație la dosar. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Domnul avocat Alexandru Stan, în calitate de reprezentant al autorului excepției, solicită admiterea acesteia, arătând că textul legal criticat contravine dispozițiilor constituționale invocate, deoarece partea față de care s-a pronunțat o soluție de netrimitere în judecată nu a putut avea cunoștință de întreg materialul existent la dosar înainte de a fi sesizată instanța de judecată competentă să soluționeze o plângere potrivit procedurii stabilite de art. 278^1 din Codul de procedură penală. Așa fiind, persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată dobândește în urma reanalizării soluției calitatea de inculpat, fără ca acest moment să fie precedat de prezentarea materialului de urmărire penală.

Reprezentantul părții Societatea Comercială "Tecnoarmit" - S.R.L. București solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece nu poate fi pus semnul egalității între situația juridică a unei persoane cercetate ca urmare a unei acuzații publice sau din oficiu, care implică necesitatea prezentării materialului de urmărire penală, și situația unei persoane cercetate ca urmare a unei acuzații private, condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 760 din 11 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.792/2/2007 (1.057/2007) Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Poteleanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) referitoare la egalitatea, unicitatea și imparțialitatea justiției, art. 126 alin. (2) referitoare la competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, ale art. 131 referitoare la rolul Ministerului Public, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, prin absența prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul nu a beneficiat de toate garanțiile procesuale ca alte persoane aflate în situații similare, iar partea vătămată devine în mod inacceptabil titularul acțiunii penale, substituindu-se rolului Ministerului Public.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată deoarece dispozițiile legale criticate contravin art. 124 alin. (2) din Constituție, întrucât prin procedura reglementată justiția devine parțială. Totodată, se instituie un criteriu de discriminare între cetățeni în fața legii, discriminare ce rezultă din modul diferit în care sunt acuzați. De asemenea, prin prevederile criticate se încalcă principiul egalității armelor, justiția nemaiavând rolul unui arbitru între acuzare și apărare, ci mai degrabă atribuții ce țin mai mult de sfera unei autoinvestiri și a "tragerii la judecată", exercitând practic funcții de acuzare în detrimentul dreptului la apărare al uneia dintre părți.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece în situația reglementată de textele legale criticate instanța nu dezleagă fondul, ci apreciază numai cu privire la legalitatea și temeinicia actului atacat, soluționarea cauzei constituind o altă etapă procesuală distinctă guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece dispozițiile legale criticate reglementează o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, reguli cu privire la care textele invocate stabilesc în mod expres că se aplică "în mod corespunzător". Astfel, art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură posibilitatea tuturor părților de a formula apărări, de a propune probe și de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, așadar de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil.

De altfel, întreaga procedură de soluționare a plângerilor formulate împotriva ordonanțelor sau rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se desfășoară în limitele principiilor constituționale ale înfăptuirii justiției. Împrejurarea că judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de plângeri pronunță o încheiere prin care admite plângerea și desființează actul contestat nu constituie în sine o prezumție a imparțialității acestuia, deoarece judecata finalizată prin pronunțarea încheierii are alt obiect decât judecata fondului. În plus, după învestirea instanței în condițiile impuse de textul contestat, acțiunea penală se exercită tot de procuror, care, în funcție de probele administrate și de dispozițiile aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând decizia de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care au următorul conținut: "Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: [...]

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la același prevederi. Astfel, prin

Decizia nr. 172 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată o excepție identică pentru considerentele acolo arătate, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de argumentele deciziei mai sus precizate, Curtea mai constată că procedura prezentării materialului de urmărire penală este specifică primei faze a procesului penal, care, spre deosebire de faza a doua, este nepublică. Acest argument are drept urmare instituirea obligativității opozabile procurorului de a chema învinuitul în cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecată - și își găsește rațiunea tocmai în scopul asigurării învinuitului sau inculpatului a posibilității de a fi asistat de un apărător și de a dispune de timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea. Însă procedura prezentării materialului de urmărire penală în cazul în care operează principiul oficialității nu poate fi absolutizată și extinsă și la situația în care acțiunea penală este pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, urmând procedura prevăzută de art. 279 ori de art. 278^1 din Codul de procedură penală, deoarece prevederile legale criticate, după admiterea plângerii în cea din urmă situație, nu opresc persoana interesată de a lua cunoștință de întreg materialul probator existent la dosar și de a formula cereri noi în cadrul noii faze procesuale căreia i se aplică dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac prevăzute de lege.

În sfârșit, Curtea mai arată că eventualele probleme practice care s-ar fi ivit cu privire la modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor contestate de autor au fost dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, "în aplicarea dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia". Așa fiind, nu se poate susține că prevederile legale criticate contravin principiului dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România este parte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Poteleanu în Dosarul nr. 2.792/2/2007 (1.057/2007) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.