HG nr. 1385/2007
privind acordarea premiilor pentru performanțele obținute de sportivii români la Jocurile Mării Negre
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
- Legea nr. 69/2000 28 aprilie 2000 (prevederi anume) educației fizice și sportului
Având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2003
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Sport, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 18 alin. (1) lit. c) și i) din
Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă acordarea premiilor de către Agenția Națională pentru Sport, din prevederile aprobate la capitolul 67.10 "Cultură, recreere și religie" - sume alocate din venituri proprii, pentru performanțele obținute la competiția Jocurile Mării Negre, desfășurată în perioada 1-8 iulie 2007 în Turcia, Trabzon.
Articolul 2
Premiile individuale ce se pot acorda sportivilor pentru rezultatele obținute la Jocurile Mării Negre sunt în cuantum de până la 2.000 lei pentru locul I, de până la 1.500 lei pentru locul II și de până la 1.000 lei pentru locul III.
Premiile individuale ce se pot acorda antrenorilor, specialiștilor și celorlalți tehnicieni care au contribuit la obținerea locurilor I, II și III la Jocurile Mării Negre se stabilesc în conformitate cu metodologia prevăzută de
Hotărârea Guvernului nr. 484/2003
pentru aprobarea Normelor privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Șeful Cancelariei Primului-Ministru, Ion-Mircea Plângu Președintele Agenției Naționale pentru Sport Octavian Ioan Atanase Bellu Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 12 noiembrie 2007. Nr. 1.385.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.