Decizia nr. 1011/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Ion Fane Boroș în Dosarul nr. 4.511/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, lipsă fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanță cu prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 4.511/2/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Excepția a fost ridicată de recurentul reclamant Ion Fane Boroș, deținut în penitenciarul R.M.S. Giurgiu, cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2.930 din 15 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile actului normativ criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (4) și ale art. 51 alin. (1).

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege vizate de excepție sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este neîntemeiată. În motivarea punctului de vedere, arată că prevederile criticate nu îngrădesc în niciun fel liberul acces la justiție, ci asigură realizarea acestui drept în acord cu prevederile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, arată că practica constantă a Curții Constituționale a statuat principiul conform căruia egalitatea în drepturi a cetățenilor nu înseamnă uniformitate, având în vedere numărul și complexitatea situațiilor care pot apărea în practică.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt constituționale. În acest sens, arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a prevederilor actului normativ criticat față de principiul egalității cetățenilor în fața legii, atâta vreme cât reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. De asemenea, apreciază că dispozițiile prevăzute de art. 21 alin. (4) și art. 51 alin. (1) din Constituție nu sunt incidente în prezenta cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", și alin. (2) - "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (4) - "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite" și ale art. 51 alin. (1) - "Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare este o reglementare specială care stabilește comportamentele considerate discriminatorii în viziunea legiuitorului și creează mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sancționat și eliminat.

Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de către Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.

Actul normativ criticat sancționează contravențional orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în domeniul politic, economic, social și cultural ori în orice alte domenii ale vieții publice, dacă deosebirea, excluderea, restricția sau preferința se datorează apartenenței la o rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenței la o categorie defavorizată.

Actul normativ criticat nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție, și nici principiului accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime.

De altfel, actul normativ criticat stabilește în cap. I "Principii și definiții", în art. 1 alin. (3), că "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile", iar art. 3, că "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice[...]".

Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice.

Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îngrădește în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea "persoanei care se consideră discriminată" de a formula, "în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului." (cap. III "Dispoziții procedurale și sancțiuni", art. 27).

Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului la petiționare consacrat de art. 51 din Constituție, atât timp cât stabilește în mod expres faptul că "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei". [cap. II "Dispoziții speciale", secțiunea a VI-a: "Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării", art. 20 alin. (1)]. În sesizarea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, "persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării", în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20 alin. (9), "hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de Ion Fane Boroș în Dosarul nr. 4.511/2/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 8 noiembrie 2007.