Decizia nr. 159/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Ball Monica împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 *).

----------

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 29 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Ball Monica.

Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia Curții Constituționale nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.

Împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997

a declarat recurs, în termen legal, Ball Monica, pentru următoarele motive: Decizia nr. 20/1997, atacată cu prezentul recurs, se întemeiază pe deciziile Curții Constituționale nr. 73/1996 și nr. 96/1996, prin care aceasta a statuat ca art. 330^1 din Codul de procedură civilă este constituțional; art. 330^1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia recursul în anulare poate fi declarat la infinit, este neconstitutional, deoarece implica o lipsa de securitate a soluției judiciare și perspectiva inlaturarii din circuitul legalității a unei hotărâri judecătorești definitive și desavarsite; Curtea nu s-a pronunțat cu privire la consecințele modificării art. 330^1 din Codul de procedură civilă asupra drepturilor subiective civile, stabilite prin sentințe judecătorești rămase definitive înainte de luna februarie 1997. Apreciază ca de efectele acestei modificări beneficiază și recurenta, care a obținut restituirea apartamentului la data de 10 octombrie 1995.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunități și validari, apreciază ca excepția ridicată este nefondata.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât, cu privire la constituționalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sunt obligatorii erga omnes și au putere numai pentru viitor.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Motivul de recurs, prin care se susține neconstituționalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă, care, în vechea redactare, prevedea drepturile procurorului general de a declara oricând recursul în anulare, este întemeiat și urmează a fi admis. Curtea constata ca, prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile acestui articol au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiții se admite recursul privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se modifica Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997 și, pe fond, se respinge excepția invocată, întrucât prin instituirea termenului de 6 luni aceasta a rămas fără obiect.

Motivul de recurs prin care se solicita casarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 20/1997 , deoarece se întemeiază pe deciziile Curții nr. 73/1996 și nr. 96/1996, prin care s-a statuat asupra constituționalității art. 330^1 din Codul de procedură civilă, urmează a fi respins. Potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, coroborat cu art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curții sunt obligatorii erga omnes și au putere numai pentru viitor. Întrucât, la data pronunțării deciziei atacate cu prezentul recurs - 30 ianuarie 1997 -, dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă nu fuseseră modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997 și deci nu intervenisera elemente noi, de natura sa determine schimbarea practicii Curții, cele statuate prin deciziile nr. 73/1996 și nr. 96/1996 și-au menținut valabilitatea și în acest dosar.

Cat privește motivul de recurs, potrivit căruia Curtea Constituțională trebuie să se pronunțe asupra efectelor modificării art. 330^1 din Codul de procedură civilă privind recursurile în anulare deja declarate, se constată că Legea nr. 17 din 17 februarie 1997 nu cuprinde dispoziții referitoare la incidența în timp a acestor modificări. Curtea Constituțională nu are competența de a interpreta aplicarea dispozițiilor unei legi sub raportul acțiunii lor în timp, ci numai de a constata dacă aceste dispoziții sunt în concordanta cu Constituția, ceea ce decizia recurată a și făcut. În consecința și acest motiv de recurs urmează a fi respins.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de Ball Monica privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997, în sensul că respinge excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ca fiind lipsită de obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 3 iunie 1997.