Decizia nr. 1163/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Edit Lazăr și Călin Clopina în Dosarul nr. 744/33/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

La apelul nominal, autorii excepției se prezintă personal și asistați de apărătorul ales, cu delegație la dosar. Se constată lipsa părții Vladimir Pavel Kasai, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La dosar, celălalt avocat al autorilor excepției a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, deoarece se află în imposibilitate de a se prezenta în fața Curții Constituționale, fiind citat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului Arad.

Apărătorul ales susține cererea formulată în cauză.

Autorii excepției sunt de acord cu punctul de vedere al apărătorului ales.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată.

Cauza se află în stare de judecată.

Apărătorul ales al autorilor excepției solicită admiterea acesteia, reiterând aspectele semnalate în notele scrise.

Autorii excepției susțin concluziile avocatului prezent.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece există doar o aparență de încălcare a drepturilor constituționale, și precizează că părțile nu își pot alege judecătorul.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 744/33/2007, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Edit Lazăr și Călin Clopina în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Autorii excepției arată că dispozițiile legale criticate pun inculpatul pe o poziție de inferioritate față de procuror, ajungându-se astfel la o încălcare a dreptului la egalitatea armelor.

De asemenea, este afectat și dreptul la apărare, deoarece, spre deosebire de procedura referitoare la strămutarea judecării cauzei, procedura de judecată a desemnării altei instanțe se desfășoară fără citarea inculpatului, acesta neavând cunoștință de declanșarea ei. O astfel de diferență nu are nicio justificare rezonabilă, inculpatul fiind privat de posibilitatea de a-și exprima argumentele cu privire la desemnarea altei instanțe. Caracterul inechitabil al procedurii criticate rezultă și din faptul că instanța judecă în camera de consiliu. Or, potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, judecata trebuie să aibă loc în public, cu excepția ipotezelor în care judecarea în ședință secretă se impune pentru a proteja morala, ordinea publică sau securitatea națională într-o societate democratică, dacă interesele minorilor sau protecția vieții private a părților o impun, ori în măsura în care instanța consideră că publicitatea poate aduce atingere intereselor justiției.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei dat fiind că privește legala sesizare a instanței. De asemenea, consideră că excepția este întemeiată numai în măsura în care textul legal criticat conferă doar procurorului posibilitatea de a solicita în cursul urmăririi penale stabilirea altei instanțe egale în grad pentru soluționarea cauzei. Aceasta, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a instituit, potrivit art. 6 din Convenție, o serie de garanții menite să asigure tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una să fie avantajată în raport cu cealaltă. Art. 61^1 din Codul de procedură penală "asigurând doar procurorului posibilitatea de a cere în cursul urmăririi penale desemnarea unei alte instanțe în vederea judecării cauzei, omițându-se că un interes similar l-ar putea avea în această fază a procesului și inculpatul sau oricare altă parte din proces, conduce la poziționarea acestora din urmă într-o situație inegală din punctul de vedere al procedurilor penale la care pot apela pentru apărarea intereselor legitime și care, corelativ rațiunii care stă la baza acestei reglementări, asigură accesul la o instanță imparțială".

Celelalte motive invocate în susținerea excepției sunt, în opinia instanței de judecată, nefondate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate nu sunt de natură să afecteze dreptul la apărare sau accesul liber la justiție, părțile având toate drepturile pe care le oferă Codul de procedură penală în faza de urmărire penală și, ulterior, în faza de judecată. De asemenea, exercitarea căilor de atac nu presupune faptul că acest drept trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, legea putând institui reguli deosebite în considerarea unor situații diferite. De altfel, desemnarea unei alte instanțe pentru judecarea cauzei nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială de stabilire a competenței teritoriale menită tocmai să asigure condițiile unui proces echitabil.

Având în vedere că urmărirea penală nu este publică și luând în considerare faptul că procurorul, în activitatea de efectuare ori de supraveghere a urmăririi penale, poate să dispună de dovezi care justifică o posibilă strămutare, atunci acesta, pentru a nu întârzia în mod nejustificat judecarea fondului cauzei, poate cere desemnarea unei alte instanțe încă din cursul urmăririi penale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece inculpatul sau alte părți pot solicita strămutarea pricinii abia în cursul judecății, când instanța a fost deja sesizată. Totodată, procurorul are posibilitatea să ceară strămutarea pricinii în aceleași condiții ca și părțile din dosar, astfel că art. 61^1 din Codul de procedură penală asigură procurorului un mijloc procedural în plus față de părțile cauzei.

Sub acest aspect, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale indicate contravin dreptului părților la un proces echitabil, care presupune echilibru și egalitatea armelor pentru toate actele de procedură. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor presupune ca orice parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții în care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Mai mult, cererea procurorului se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție în camera de consiliu, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pe cale de consecință, părțile interesate nu sunt înștiințate despre introducerea cererii de desemnare a altei instanțe, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, neavând posibilitatea de a formula apărările pe care le consideră necesare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 61^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei, care au următorul conținut: "Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Dispozițiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 și 2 și art. 61 se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

Înalta Curte de Casație și Justiție dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac."

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că din analiza dosarului rezultă că, prin Încheierea nr. 5.688 din 2 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 13.394/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată în temeiul art. 61^1 din Codul de procedură penală de către procurorii din cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Timișoara, a desemnat Tribunalul Bistrița-Năsăud ca instanță competentă să judece cauza în situația în care s-ar emite rechizitoriul. Menționez că în mod obișnuit competența teritorială de a judeca cauza ar fi revenit, potrivit legislației în vigoare la acea dată, Tribunalului Timiș. Ulterior sesizării instanței prin rechizitoriu (la data de 19 octombrie 2006), Tribunalul Bistrița-Năsăud, ca instanță desemnată să judece cauza, a dispus prin sentința penală nr. 85/F/2007 din 16 aprilie 2007 declinarea de competență în favoarea Curții de Apel Cluj, deoarece, între timp, au survenit modificări legislative ( Legea nr. 79/2007 ) potrivit cărora infracțiunile comise de avocați (în speță 2 inculpați aveau calitatea de avocați) sunt judecate în fond de curțile de apel.

Așa fiind, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în dosarul care a ajuns, așa cum s-a arătat mai sus, pe rolul Curții de Apel Cluj. Deoarece în cauză se ridică probleme ce țin de competența instanței de judecată, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea litigiului și este admisibilă sub acest aspect.

2. Cât privește fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Instituția desemnării altei instanțe, ca și cea a declinării de competență, nu are caracterul unei judecăți - pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluționează fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiției, inerent bunei funcționări a sistemului judiciar.

Ținând seama de natura instituției, ca și de imperativul celerității procesului penal, nu se poate reține, așa cum fără temei susține autorul excepției, că textul de lege este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare și la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât și celelalte părți își pot exercita drepturile procesuale în fața instanței competente astfel desemnate, precum și dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care se va soluționa cauza, prin aceasta înțelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedură penală, o cerere de strămutare.

Faptul că numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanței supreme competente să hotărască asupra desemnării altei instanțe în cazul emiterii actului de inculpare își găsește justificarea în rolul constituțional al acestuia, așa cum este prevăzut de art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", sens în care organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluționări a cauzei, prin aceasta înțelegându-se și înlăturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strămutare.

De asemenea, faptul că verificările prevăzute de textul de lege criticat se realizează în camera de consiliu, fără citarea părților, este în deplină concordanță cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate.

De altfel, și Curtea de la Strasbourg a decis în același sens, statuând că art. 6 din Convenție nu se aplică în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanțe vizează doar aspecte de competență și nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil sau legate de o acuzație penală. A se vedea Cauza Puelinckx contra Belgiei din 18.09.2001, în care reclamantul invoca încălcarea art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenție, întrucât în faza de urmărire penală apelul său împotriva Consiliului din Liege prin care se desemna o altă instanță competentă a fost declarat inadmisibil. De asemenea, reclamatul a invocat încălcarea dreptului la apărare, precum și a principiului egalității armelor și a principiului contradictorialității. Cererea pentru desemnarea unei alte instanțe, pe baza unor date nou-apărute în dosar, fusese făcută de procurorul general de pe lângă Curtea de Casație, reclamantul fiind urmărit penal într-un proces de corupție.

În ce privește susținerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece accesul la justiție înseamnă accesul la instanțele de judecată - în componența cărora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, intră numai judecători independenți - înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, cu competența și cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte, este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiție chiar în cadrul desfășurării unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnării altei instanțe în faza de urmărire penală, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Edit Lazăr și Călin Clopina în Dosarul nr. 744/33/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2007.