Decizia nr. 422/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu și Ion Mihalache în Dosarul nr. 227/113/2010 al Tribunalului Brăila - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 227/113/2010, Tribunalul Brăila - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu și Ion Mihalache.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece creează posibilitatea de a solicita desemnarea altei instanțe doar procurorului, fără ca diferența de tratament între acesta și inculpat să aibă o justificare rezonabilă. Este adevărat că și inculpatul poate recurge la o instituție similară, cea a strămutării, dar cererea de strămutare poate fi introdusă doar în faza de judecată, în timp ce desemnarea altei instanțe poate fi cerută doar de procuror. Se mai arată că procurorul poate solicita desemnarea altei instanțe pentru protejarea interesului public, în timp ce inculpatul nu poate acționa pentru protejarea interesului său privat în timpul urmăririi penale. Or, prevalența protecției interesului public, prin anularea celui privat, este o caracteristică a statului polițienesc, departe de ideea de stat de drept, la care face referire art. 1 alin. (3) din Constituție. Pentru aceste motive, se apreciază că o astfel de reglementare este lipsită de justificare și permite procurorului să obțină un avantaj față de inculpat, avantaj care nu are nicio legătură cu calitatea specială a funcției de acuzare în materie penală, fiind contrară principiului egalității armelor. Reglementând în acest fel instituția "desemnării", legiuitorul a nesocotit faptul că justiția este imparțială și egală pentru toți. Se mai arată și că judecarea acestei cereri fără citarea părților și în camera de consiliu pune partea în imposibilitatea de a se apăra, ea neavând cunoștință despre o astfel de cerere, așa cum s-a întâmplat în cauza de față.

Tribunalul Brăila - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. în opinia instanței, faptul că în cursul urmăririi penale numai procurorul poate cere desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei încalcă dreptul la un proces echitabil al părților. Astfel, în speță, până la finalizarea urmăririi penale, Parchetul a solicitat, în temeiul art. 61^1 din Codul de procedură penală, desemnarea altei instanțe decât Tribunalul Argeș pentru judecarea cauzei, având în vedere calitatea inculpatei Marioara Dumitru (fost judecător la Curtea de Apel Pitești). Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea și a stabilit ca Tribunalul Brăila să fie instanța competentă. Se apreciază de către instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate că, în acest fel, inculpatei i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece judecata s-a desfășurat fără citarea părților din dosar și în camera de consiliu, aceasta neavând cunoștință de această cerere. Instanța precizează, totodată, că doi dintre magistrații care au efectuat urmărirea penală și au întocmit rechizitoriul au activat în calitate de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate în constituie art. 61^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei, care are următorul conținut:

"Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Dispozițiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 și 2 și art. 61 se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

Înalta Curte de Casație și Justiție dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Încheierea prin care înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitate în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (2) - Înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că asupra constituționalității acestui text de lege s-a mai pronunțat, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că instituția desemnării altei instanțe, ca și cea a declinării de competență, nu are caracterul unei judecăți, pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluționează fondul cauzei, ci al unui incident în administrarea justiției, inerent bunei funcționări a sistemului judiciar.

Ținând seama de natura instituției, ca și de imperativul celerității procesului penal, nu se poate reține că textul de lege este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare și la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât și celelalte părți își pot exercita drepturile procesuale în fața instanței competente astfel desemnate, precum și dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care se va soluționa cauza, prin aceasta înțelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedură penală, o cerere de strămutare.

Faptul că numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanței supreme competente să hotărască asupra desemnării altei instanțe în cazul emiterii actului de inculpare își găsește justificarea în rolul constituțional al acestuia, așa cum este prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", sens în care organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluționări a acesteia, prin aceasta înțelegându-se și înlăturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strămutare.

De asemenea, faptul că verificările prevăzute de textul de lege criticat se realizează în camera de consiliu, fără citarea părților, este în deplină concordanță cu art. 127 din Constituție, potrivit cărora "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în același sens, statuînd că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se aplică în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanțe vizează doar aspecte de competență și nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil sau legate de o acuzație penală (Hotărârea din 18 septembrie 2001 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Puelinckx contra Belgiei).

În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece accesul la justiție înseamnă accesul la instanțele de judecată, în componența cărora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, intră numai judecători independenți, înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, cu competența și cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte, este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiție chiar în cadrul desfășurării unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnării altei instanțe în faza de urmărire penală, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte prin decizia mai sus menționată sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marioara Dumitru, Mihai Grigore, Gheorghe Stancu și Ion Mihalache în Dosarul nr. 227/113/2010 al Tribunalului Brăila - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011.