Decizia nr. 1225/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 360/2002 6 iunie 2002 (prevederi anume) privind Statutul politistului
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor în Dosarul nr. 2.338/2/2007 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, considerând că textul de lege nu nesocotește dispozițiile din Legea fundamentală invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.338/2/2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect constatarea existenței dreptului la grevă al membrilor săi, salariați ai Inspectoratului General al Poliției Române.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, prin excluderea categoriei sociale a polițiștilor de la dreptul de a face grevă, textul de lege criticat încalcă prevederile art. 43 din Constituție. Se arată că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Legea fundamentală permit legii să stabilească anumite condiții și limite ale exercitării dreptului pentru anumite categorii salariale, dar nu prevăd nicidecum posibilitatea interzicerii sale. Autorul excepției precizează că, spre deosebire de polițiști, salariaților altor servicii indispensabile societății, ca, de exemplu, medicilor sau salariaților din sistemul energetic, nu le este interzis dreptul la grevă, ci doar le este limitat, prin instituirea obligației de a asigura funcționarea optimă a serviciilor pe perioada grevei.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere, precizează că legiuitorul a stabilit pentru polițiști interdicția privitoare la dreptul la grevă având în vedere importanța și complexitatea activității desfășurate de aceștia și consecințele negative și de mare amploare pe care le-ar avea întreruperea activității lor. Mai arată că regimul juridic special aplicabil polițiștilor, inclusiv în ceea ce privește dreptul la grevă, este justificat de statutul lor special față de alte categorii de salariați.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens, precizează că polițiștii sunt funcționari publici cu un statut special, care își desfășoară activitatea profesională în interesul și sprijinul persoanelor, comunității și instituțiilor statului, astfel că încetarea activității acestora ar afecta un serviciu esențial pentru societate, și anume asigurarea ordinii publice.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, care au următorul cuprins:
- Art. 45 alin. (1) lit. e): "(1) Polițistului îi este interzis: (...)
e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;".
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 43 din Constituție privind dreptul la grevă.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea observă că, prin critica de neconstituționalitate formulată, se susține că "excluderea polițistului, ca și categorie socială, de la dreptul constituțional la grevă încalcă flagrant dreptul fundamental de care se bucură orice cetățean al României, inclusiv polițistul, cetățenii fiind egali în fața legii". În plus, autorul excepției arată că, în opinia sa, limitarea dreptului la grevă pentru anumite categorii de salariați, permisă de alin. (2) al art. 43 din Legea fundamentală, nu înseamnă golirea de conținut a acestui drept, ci echivalează, practic, cu o restrângere a respectivului drept fundamental, care nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituție.
Analizând aceste critici, Curtea Constituțională reține următoarele:
Articolul 43
alin. (1) din Constituția României consacră dreptul la grevă numai pentru salariați, stipulând, în acest sens, că "Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale". În alin. (2) al art. 43, care îi are în vedere tot pe salariați, se prevede că "Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate".
Curtea constată că, dintre actele internaționale cu relevanță asupra cauzei de față, pot fi enunțate următoarele:
1. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966 (ratificat de România prin
Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974), care reglementează, în art. 8 alin. 1 lit. d), dreptul la grevă, exercitat în conformitate cu legile fiecărei țări. Potrivit alin. 2 al aceluiași text, recunoașterea dreptului la grevă nu împiedică stabilirea unor restricții legale în exercitarea acestui drept de către membrii forțelor armate, ai poliției sau de către funcționarii publici.
2. Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical (ratificată de România prin
Decretul nr. 213/1957 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958) care prevede în art. 9 pct. 1: "Măsura în care garanțiile prevăzute de prezenta convenție se vor aplica forțelor armate și poliției va fi determinată de legislația națională."
3. Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 (ratificată de România prin
Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999), care, la art. 5 teza a doua, dispune: "Măsura în care garanțiile prevăzute în prezentul articol se vor aplica poliției va fi determinată prin legislația sau prin reglementarea națională. Principiul aplicării acestor garanții membrilor forțelor armate și măsura în care ele se vor aplica acestei categorii de persoane sunt, de asemenea, determinate prin legislația sau prin reglementarea națională."
Curtea reține că niciunul dintre instrumentele internaționale prezentate nu consacră expres interdicția dreptului la grevă pentru polițiști, oferind statelor posibilitatea ca, prin legislația națională, să stabilească în ce măsură garanțiile prevăzute de respectivele documente se vor aplica polițiștilor.
Legiuitorul constituant a recunoscut dreptul la grevă, în mod expres, numai salariaților. Regula este, deci, că dreptul la grevă aparține salariaților. De la această regulă există o serie de excepții, concretizate în dispoziții legale prin care dreptul salariaților de a declanșa grevă este limitat. Exercitarea dreptului la grevă se realizează, așa cum prevede art. 43 alin. (2) din Legea fundamentală, în condițiile legii. Or, legiuitorul a instituit anumite interdicții și restrângeri ale dreptului la grevă, în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general. În acest spirit, apar ca firești și pe deplin justificate interdicțiile instituite de legiuitorul român, atât prin
art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, supus controlului de constituționalitate, cât și prin
art. 63 din Legea nr. 168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, astfel cum a fost modificat prin
pentru modificarea și completarea
privind soluționarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 24 iulie 2007, care prevede că "Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării și al instituțiilor și structurilor din subordinea sau coordonarea acestuia, personalul angajat de forțele armate străine staționate pe teritoriul României, personalul militar și funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestuia, (...)". Așa cum susține și Avocatul Poporului în punctul de vedere transmis Curții Constituționale, o "asemenea reglementare este justificată de faptul că polițiștii sunt funcționari publici cu statut special, care își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanelor, al comunității și al instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, astfel că încetarea activității acestora afectează un serviciu esențial pentru societate, respectiv asigurarea ordinii publice".
Curtea reține, în plus, că interdicția exercitării dreptului la grevă nu pune această categorie socio-profesională în imposibilitatea de a-și apăra interesele profesionale și sociale, precum și drepturile legitime. Astfel, polițiștii au posibilitatea ca, prin intermediul Corpului Național al Polițiștilor, să recurgă, pentru satisfacerea acestor interese, la mijloace amiabile de soluționare a conflictelor de muncă în raporturile cu administrația centrală, constând în conciliere, mediere și arbitraj, fără însă a apela la grevă.
Curtea constată că nu poate reține nici critica referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, întrucât polițiștii beneficiază de un statut special în comparație cu alte categorii de salariați, astfel că, în considerarea importanței activității acestora în ansamblul societății, este justificată instituirea unui regim special în ceea ce privește exercitarea dreptului la grevă. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind permisă instituirea unor tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane, dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă.
În ceea ce privește art. 53 din Constituție, considerat, de asemenea, ca fiind încălcat, pentru criticile prezentate anterior, Curtea reține că dispozițiile constituționale care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ale cetățenilor nu sunt aplicabile în cauza dedusă controlului de constituționalitate.
Așa fiind, Curtea constată că prevederile
art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului sunt constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor în Dosarul nr. 2.338/2/2007 al Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.