Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 89/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

prezumat în vigoare

Data actului
5 februarie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 153 din 28 februarie 2008
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 9.568 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvila" - S.A. în Dosarul nr. 82/103/2006 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă prevederile constituționale referitoare la economie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 82/103/2006, Tribunalul Neamț - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvila" - S.A. în cauza ce are ca obiect judecarea unei contestații de desfacere a contractului de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 , prin care este prevăzută posibilitatea ca în cazul concedierilor colective sindicatele să aibă competența de a cenzura deciziile manageriale ale angajatorului și să propună măsuri în scopul evitării concedierii, contravin dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (2) din Constituție.

Tribunalul Neamț - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că implicarea sindicatelor în examinarea măsurilor ce urmează a fi luate în cazul concedierilor colective constituie garanții legale ale dreptului la muncă.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

este neîntemeiată. În acest sens, este menționată jurisprudența Curții Constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate sunt constituționale, acestea având menirea de a asigura stabilitatea raporturilor de muncă, cât și protecția salariaților față de unele măsuri abuzive ale angajatorilor.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, modificate prin

art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 18 septembrie 2006, aprobată prin

Legea nr. 94/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 69: "(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanților salariaților să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligația să le furnizeze toate informațiile relevante și să le notifice, în scris, următoarele:

a) numărul total și categoriile de salariați;

b) motivele care determină concedierea preconizată;

c) numărul și categoriile de salariați care vor fi afectați de concediere;

d) criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;

e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

f) măsurile pentru atenuarea consecințelor concedierii și compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;

g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;

h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați."

În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 135 alin. (1) și (2) referitoare la economie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Prin

Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, Curtea a constatat că dispozițiile art. 69 din Codul muncii sunt constituționale. Deși prevederile legale criticate anterior modificării lor prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006

aveau o altă formă, soluția legislativă criticată de autorul excepției era aceeași. Astfel, prin această decizie se susținea că dispozițiile referitoare la competența sindicatelor de a cenzura, în cazul concedierilor colective, deciziile angajatorului și de a propune măsuri în scopul evitării concedierilor contravin principiului economiei de piață prevăzut de dispozițiile art. 135 alin. (1) și (2) din Constituție. Examinând această susținere, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul angajatorului de a-și conduce unitatea. S-a mai reținut că implicarea sindicatelor în examinarea și stabilirea măsurilor ce urmează a fi luate în cazul concedierilor colective este conformă cu prevederile art. 9 fraza a doua din Constituție, potrivit cărora sindicatele "contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor". Interesele profesionale, economice și sociale ale salariaților sunt afectate cel mai evident prin concedieri colective, ceea ce impune exercitarea rolului sindicatelor, prevăzut de Constituție. Informările, furnizarea de date, consultările și negocierile au menirea de a găsi soluții pentru evitarea concedierilor colective ori pentru diminuarea numărului salariaților concediați. Toate acestea constituie garanții legale ale dreptului la muncă, drept care, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, nu poate fi îngrădit. Instituirea acestor obligații în sarcina angajatorului constituie expresia principiului statului de drept, democratic și social, ca valoare supremă consacrată de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Întrucât în cauza de față nu au fost aduse elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

De altfel, Curtea Constituțională observă că prevederile legale criticate se armonizează cu cele ale Cartei sociale europene, revizuită, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, care la art. 29, intitulat "Dreptul la informare și la consultare în procedurile de concediere colectivă", prevede că, "În scopul asigurării exercitării efective a dreptului reprezentanților lucrătorilor de a fi informați și consultați în cazul concedierilor colective, părțile se angajează să asigure ca patronii să informeze și să consulte reprezentanții lucrătorilor în timp util, înaintea acestor concedieri colective, asupra posibilităților de a evita concedierile colective sau de a limita numărul și de a atenua consecințele acestora, recurgând, de exemplu, la măsuri sociale însoțitoare care vizează, în special, ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor respectivi".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvila" - S.A. în Dosarul nr. 82/103/2006 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2007.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.