Decizia nr. 277/2008

Articolul II

alin. (2) din Legea nr. 56/2007 : "Toate situațiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta lege.";

- Art. 55 alin. (1), (2), (3) și alin. (5) teza a doua din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 : "(1) Străinului intrat în România în scopul desfășurării de activități comerciale i se poate prelungi dreptul de ședere temporară, în următoarele condiții:

a) are avizul Agenției Române pentru Investiții Străine;

b) deține legal spațiul pentru sediul social;

c) este acționar sau asociat al societății comerciale, cu atribuții de conducere sau de administrare;

d) deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 euro lunar, dacă este acționar, și 500 euro lunar, dacă este asociat.

(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește următoarele condiții:

a) activitatea societății comerciale se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri;

b) obiectul activității desfășurate este cel inițial ori o continuare sau un rezultat al acestuia;

c) deține legal spațiul pentru sediul social;

d) este acționar sau asociat al societății comerciale, cu atribuții de conducere sau de administrare;

e) investiția este concretizată fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acționarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puțin 15 locuri de muncă, în cazul acționarului, și 10, în cazul asociatului. În cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condițiile legii;

f) deține mijloace de întreținere în cuantum de cel puțin 700 euro lunar, dacă este acționar, și 500 euro lunar, dacă este asociat, obținute din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

(3) Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente:

a) planul de afaceri avizat de Agenția Română pentru Investiții Străine;

b) documentele care atestă că activitatea se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri;

c) certificatul constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social și obiectul principal de activitate al societății comerciale, mențiunile efectuate la comunicarea instanțelor de judecată, durata de funcționare a societății comerciale;

d) înscrierile de mențiuni prevăzute de lege, corespunzătoare modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societății comerciale;

e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari, emis de instituția competentă, care să cuprindă, conform bilanțului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi;

f) adeverință eliberată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această instituție. [...]

(5) [...], iar în cazul străinilor care fac dovada că au efectuat investiții de minimum 500.000 de euro sau că au creat peste 50 de locuri de muncă cu normă întreagă, dreptul de ședere se prelungește pe perioade de 3 ani.";

-

Articolul 98

alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 : "Neacordarea tolerării de către Oficiul Român pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind irevocabilă."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) care statuează principiul neretroactivității legii și în art. 21 alin. (3) care garantează dreptul la un proces echitabil, precum și celor cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, mai întâi, referitor la art. 55 din ordonanță, că nu este exactă afirmația autorilor excepției, potrivit căreia noile condiții de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României "sunt mult mai restrictive".

Printr-o simplă analiză comparativă a conținutului normativ al

art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

în redactarea pe care acesta o avea înainte de modificările și completările aduse prin

Legea nr. 56/2007

și cea pe care o are în prezent, ca urmare a acestor modificări și completări, se poate observa cu ușurință că noua reglementare nu schimbă cu nimic cerințele impuse străinului care solicită prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități comerciale. Aparentele diferențe provin exclusiv din reformulări sau detalieri, care însă, în niciun caz, nu "vizează însăși substanța dreptului dedus judecății", așa cum susțin autorii excepției.

Nici chiar despre dispozițiile

art. 55 alin. (5), care a fost nou introdus prin Legea nr. 56/2007 , nu se poate reține că ar implica vreo restricție pentru solicitant prin impunerea unei condiții mai aspre. Acest din urmă text prevede doar necesitatea prelungirii succesive a dreptului de ședere temporară cu frecvențe diferite în funcție de valoarea investiției sau de numărul de locuri de muncă create. Astfel, cei care au o investiție cu o valoare mai mare sau au creat mai multe locuri de muncă beneficiază de o perioadă mai lungă de timp după care trebuie să ceară o nouă prelungire a dreptului de ședere. Dar, totodată, și cei ale căror investiții sunt mai mici, dar se încadrează totuși în plafonul impus în art. 55 alin. (2) lit. e) în forma modificată (care este identic cu cel care trebuia atins și potrivit vechii reglementări) pot beneficia de prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale, doar că trebuie ca anual să reînnoiască cererea de prelungire, aceasta urmând să fie admisă dacă, desigur, solicitantul îndeplinește condițiile cerute.

Așadar, aplicarea imediată, prin efectul

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 , a noii reglementări cuprinse în

art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nu contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

În continuare, Curtea observă că dispozițiile

art. 98 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

oferă străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României posibilitatea de a contesta refuzul Oficiului Român pentru Imigrări de a le acorda permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării. Acest text de lege prevede o cale de atac inexistentă în reglementarea anterioară.

Dispozițiile

art. 98 alin. (3) au fost introduse prin Legea nr. 56/2007

și reprezintă o îmbunătățire a sistemului în vigoare până la modificarea regimului străinilor în România prin legea amintită, o măsură suplimentară de protecție a străinilor împotriva eventualelor abuzuri sau nelegalități ale autorității competente în domeniu.

Astfel, actul prin care Oficiul Român pentru Imigrări refuză acordarea tolerării pe teritoriul României poate fi supus controlului instanței de judecată, contestatorul având posibilitatea de a-și valorifica toate drepturile și de a beneficia de toate garanțiile unui proces echitabil, desfășurat în condiții de contradictorialitate și publicitate și pe parcursul căruia își poate face toate apărările pe care le consideră utile, fie personal, fie printr-un avocat.

Așadar, dispozițiile

art. 98 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , aplicându-se, așa cum spune

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 , de la data intrării în vigoare a legii amintite, care modifică și completează ordonanța, constituie un beneficiu pentru străinii cărora norma vizată li se adresează.

De altfel, dispozițiile art. 98 alin. (3) cuprind exclusiv norme de procedură, care sunt de imediată aplicare.

Așa cum a statuat Curtea Constituțională, de exemplu, prin

Decizia nr. 139 din 23 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004, "Legea nouă este însă aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, în raport cu data modificării legii procesuale, ceea ce ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi."

Prin urmare, prevederile

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, coroborate, pe de o parte, cu dispozițiile art. 55 alin. (1), (2), (3) și alin. (5) teza a doua din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , iar pe de altă parte, cu cele ale

art. 98 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , nu contravin prevederilor constituționale care consacră dreptul la un proces echitabil și nici celor referitoare la neretroactivitatea legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1), (2), (3) și alin. (5) teza doua și cu cele ale

art. 98 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , excepție ridicată de Zheng Xiaofang, Jiang Lujun, Ye Jinkui și Chen Lincong în dosarele nr. 1.967/2/2006, nr. 8.456/2/2006, nr. 10.002/2/2006 și, respectiv, nr. 9.518/2/2006 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.