Decizia nr. 280/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepție ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, personal, și partea Ion Florin Bălu, prin avocat.

Având cuvântul pe fond, autoarea excepției lasă la aprecierea instanței constituționale soluționarea criticii formulate.

Avocatul părții prezente susține netemeinicia excepției de neconstituționalitate și apreciază că invocarea acesteia a reprezentat doar un motiv de tergiversare a cauzei, în condițiile în care autoarea excepției a mai formulat o critică asemănătoare soluționată, în prealabil, de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 545/2007 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.535/94/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepție ridicată de Gabriela Bălu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin principiului egalității în drepturi și dreptului la un proces soluționat în termen rezonabil, întrucât dau posibilitatea instanței de a disjunge cererea accesorie privind împărțirea bunurilor comune de cererea principală referitoare la desfacerea căsătoriei. Într-o asemenea situație, soții pot dosi o serie de bunuri până la pronunțarea hotărârii de divorț, pentru ca, ulterior, să le scoată la lumină ca bunuri proprii.

Judecătoria Buftea consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că unicul scop urmărit de autorul excepției îl reprezintă tergiversarea judecării procesului la instanța de fond.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră critica de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, dispozițiile art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei constituind expresia aplicării în legislație a principiului egalității în drepturi și dreptului la un proces soluționat în termen rezonabil.

Dispozițiile legale sunt concepute, de regulă, în considerarea bunei-credințe a celor cărora li se adresează, împrejurarea că în unele situații este posibilă încercarea de eludare a legii nu poate conduce la concluzia neconstituționalității ei.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticat, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte legale care au următorul conținut: "La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 44 alin. (1) privitoare la garantarea dreptului de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate prevăd una dintre modalitățile prin care încetează starea de devălmășie în care se află soții, ca urmare a desfacerii căsătoriei, și anume învoiala acestora.

Această posibilitate este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 728 alin. 1 teza întâi din Codul civil, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune", și se impune în baza principiului disponibilității procesuale în materie civilă.

În cazul în care soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune devin aplicabile dispozițiile art. 36 alin. 1 teza a doua din Codul familiei, instanța judecătorească fiind chemată să decidă cu privire la partajul acestor bunuri. Cererea de partaj are caracter accesoriu, soluționarea ei revenind, în temeiul art. 17 din Codul de procedură civilă, instanței competente să judece cererea principală de desfacere a căsătoriei. Posibilitatea instanței învestite să judece acțiunea principală și cererea accesorie de a hotărî ulterior judecata separată a acesteia din urmă nu produce efecte juridice asupra competenței materiale a instanței. Disjungerea cauzelor se dispune în vederea unei mai bune administrări a justiției, atunci când soluționarea cererii principale - acțiunea de divorț, ar fi întârziată de judecată cererii de partaj, deoarece părțile nu se înțeleg asupra împărțirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Or, într-o atare situație devin aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă cuprinse în Cartea VI "Proceduri speciale", Cap. VII^1 privind "Procedura împărțelii judiciare", prevederi care oferă suficiente garanții menite să asigure un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil.

Împrejurarea că soții pot dosi o serie de bunuri până la pronunțarea hotărârii de divorț, pentru ca, ulterior, să le scoată la lumină ca bunuri proprii, reprezintă un aspect ce ține de situația de fapt a cauzei, asupra căreia se poate pronunța numai instanța judecătorească, iar nu o problemă de constituționalitate de natură a fi cenzurată de Curtea Constituțională.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. 1 teza întâi din Codul familiei, excepție ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.