Decizia nr. 388/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Anica Duță, Marin Oprea și Ioana Chirică în Dosarul nr. 640/2/2007 (350/CIV/2007) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal răspund autorii excepției, prin avocat Ion Dulgheru din cadrul Baroului București, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia, sens în care reiterează motivele de neconstituționalitate invocate în fața instanței de judecată. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 640/2/2007 (350/CIV/2007), Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Anica Duță, Marin Oprea și Ioana Chirică în cadrul contestației în anulare formulate împotriva unei decizii civile având ca obiect "fond funciar".

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prin prevederile de lege criticate se aduc grave prejudicii dreptului constituțional la un proces echitabil, fiind "ilogic ca aceeași instanță care judecă o cale de atac să judece o altă cale de atac superioară", precum și că "trimiterea dosarelor pe cale administrativă (inclusiv organizarea administrativă a instanțelor)" în temeiul textului de lege criticat "înseamnă o imixtiune în actul de justiție".

Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "legiuitorul este suveran în stabilirea și adoptarea regulilor de procedură", iar "părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale", și, de altfel, "reglementarea dedusă controlului are caracter tranzitoriu și, ca atare, nu aduce niciun fel de atingere dreptului părții la un proces efectiv în înțelesul larg al acestei noțiuni, acela de cale de atac efectivă". Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. II din Legea nr. 219/2005

sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu,

Deciziile nr. 193/2006 , nr. 323/2006, nr. 488/2006, nr. 595/2006 și nr. 447/2007.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, text de lege care are următorul cuprins: "În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se face, pe cale administrativă, instanțelor competente să le judece". Alin. (1) - (3), la care se face trimitere, prevăd:

"(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.

(2) Apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel."

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege se consideră că sunt încălcate, în ordinea invocării lor, prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) - "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale", ale art. 133 alin. (1) - "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției", ale art. 134 referitor la atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii și ale art. 21 alin. (1) - "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și alin. (3) - "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, autorul excepției susține că prevederile

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

aduc grave prejudicii dreptului constituțional la un proces echitabil, întrucât presupun trimiterea recursului spre rejudecare de către instanța care a respins apelul.

Din analiza acestor susțineri, Curtea constată că în jurisprudența sa s-a mai pronunțat cu privire la aspecte precum cele invocate în prezenta cauză. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005 , Curtea a reținut că, în temeiul acestui text de lege, apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanțele competente, potrivit legii noi, se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Această reglementare are menirea să înlăture o gravă disfuncție în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curți de Casației și Justiție cu sarcini privind judecarea unor căi de atac, consecința fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituție și de tratatele internaționale. Așa fiind, prin decizia menționată, Curtea a reținut că soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor. Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Aceasta deoarece, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil.

Cele statuate prin decizia menționată, sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

Cât privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (4), art. 133 alin. (1) și art. 134 din Constituție, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în cauză și, în consecință, nu vor fi analizate.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Anica Duță, Marin Oprea și Ioana Chirică în Dosarul nr. 640/2/2007 (350/CIV/2007) al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2008.