Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 557/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
15 mai 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 423 din 5 iunie 2008
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 6.661 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Repede în Dosarul nr. 7.208/86/2007 al Curții de Apel Suceava - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.208/86/2007, Curtea de Apel Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Repede în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție și ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu este îngrădit exercițiul dreptului la apărare, fiind asigurate, pe parcursul procesului, toate drepturile persoanei de a se apăra împotriva învinuirilor ce i se aduc.

De asemenea, instituția declinării de competență nu are caracterul unei judecăți, deoarece în cadrul acestei proceduri nu se soluționează fondul cauzei, ci al unui incident în administrarea justiției, inerent bunei funcționări a sistemului judiciar. Mai mult, accesul la justiție înseamnă accesul la instanțele de judecată înzestrate cu competența și procedurile stabilite prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Declinarea de competență, care au următorul conținut: "Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 429 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, reținând în esență că instituția declinării de competență desemnează obligația stabilită prin lege pentru organul judiciar învestit cu soluționarea cauzei de a trimite cauza organului judiciar competent ori de câte ori constată că instrumentarea acesteia nu intră în atribuțiile sale. Declinarea de competență nu are caracterul unei judecăți - pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluționează fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiției, inerent bunei funcționări a sistemului judiciar.

Ținând seama de natura instituției, ca și de imperativul celerității procesului penal, nu se poate reține, așa cum fără temei susține autorul excepției, că textul de lege prin care se dispune că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare al părților.

Atât inculpatul, cât și celelalte părți își pot exercita dreptul la apărare și celelalte drepturi procesuale în fața instanței competente, precum și dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care această instanță va soluționa cauza.

În ce privește susținerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, nici aceasta nu poate fi primită, căci accesul la justiție înseamnă accesul la instanțele de judecată înzestrate cu competența și cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiție chiar în cadrul desfășurării unui proces judiciar.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Repede în Dosarul nr. 7.208/86/2007 al Curții de Apel Suceava - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2008.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.