Decizia nr. 679/2008

Articolul 6

din Legea nr. 78/2000 : "Infracțiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal și de trafic de influență - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.";

- Art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală: "Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea penală este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul-șef de secție, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere.";

- Art. 343 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală: "Completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept.

Deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranță când este cazul să fie luată, precum și asupra computării reținerii și arestării preventive.";

- Art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală: "Expunerea trebuie să cuprindă: [...]

c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;". Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 78/2000

și ale art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași prevederi invocate și în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunțării

deciziilor nr. 942 din 19 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2007, și nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituțională a statuat că reglementarea

art. 6 din Legea nr. 78/2000

care formează obiectul excepției nu constituie o incriminare prin analogie, așa cum greșit susține autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, analogia, ca instituție juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, și nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noțiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicție în termeni, căci analogia implică absența normei și, în consecință, libertatea recunoscută unei autorități publice - în mod excepțional și nu în materie penală - de a stabili ea însăși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziția legală atacată prevede expres că infracțiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.

Curtea a mai constatat că nu poate primi nici susținerea potrivit căreia dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 78/2000

încalcă celelalte principii constituționale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepției.

Privitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Cuprinderea expunerii privitoare la analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, precum și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză în conținutul hotărârii judecătorești garantează tocmai dreptul la un proces echitabil și asigură exercitarea dreptului la apărare.

Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile de mai sus își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că, în ce privește dispozițiile art. 264 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea de către procurorul ierarhic superior a actului de sesizare sub aspectul legalității și temeiniciei, întreaga argumentație a autorului excepției pornește de la ipoteza potrivit căreia poate fi pus semnul egalității între cele două faze ale procesului penal, sens în care controlul rechizitoriului este încorporat în atribuția fundamentală a instanțelor penale, aceea de judecată, adică de examinare pe fond sub toate aspectele. Or, textul legal contestat se referă la o altă etapă procesuală specifică fazei de urmărire penală, la verificări prealabile trimiterii în judecată. De altfel, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul, ca un plus de garanție pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, a instituit, potrivit art. 300 din Codul de procedură penală, obligativitatea instanțelor de judecată de a verifica din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, judecătorul restituind dosarul organului emitent atunci când constată încălcări ale legii care nu pot fi înlăturate de îndată și nici prin acordarea unui nou termen în acest scop.

În plus, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituția României, "procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic".

Principiul legalității este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activității procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acționând pe baza principiului legalității, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege și nici nu are dreptul să solicite instanței de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracțiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.

Ca o garanție a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituția a consacrat și principiul unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic, în virtutea căruia Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanțialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorități publice. Iată, deci, că obligativitatea procurorului ierarhic superior de a verifica rechizitoriul nu contravine art. 132 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor statuate de Legea fundamentală.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la obiectul deliberării, este de observat că autorul excepției nu a arătat în mod concret în ce constă viciul de neconstituționalitate invocat, limitându-se la a face aprecieri de oportunitate referitoare la necesitatea unei reglementări de lege ferenda care să instituie o distincție între probele care decurg din mijloace de probă obținute în mod legal și cele care decurg din mijloace de probă obținute prin încălcarea legii. Așa fiind, această critică adusă pentru neprevederea în sistemul judiciar român a unor noi instituții nu este întemeiată, având în vedere că soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privește numai texte de lege în vigoare, nu și norme și instituții care nu există încă și cu privire la care nici Constituția și nici Codul de procedură penală nu cuprind nicio referire. Controlul de neconstituționalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului și funcției Curții Constituționale în asigurarea supremației Constituției, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, care este de natura rolului și funcției exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării.

De altfel, potrivit art. 2 din Codul de procedură penală, procesul penal este guvernat de principiul legalității, iar potrivit art. 64 alin. 2 din același cod, "mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și ale art. 264 alin. 3 și 4, art. 343 alin. 1 și 2 și art. 356 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Falcă în Dosarul nr. 4.015/108/2007 al Tribunalului Arad - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2008.