HG nr. 1183/2008

Anexa TEZE PREALABILE

ale proiectului Codului penal

I. Cadrul legislativ actual și necesitatea elaborării unui nou Cod penal

Codul penal actual, adoptat prin

Legea nr. 15/1968 , aflat în vigoare din 1 ianuarie 1969, deși elaborat în perioada regimului comunist, a reprezentat corolarul unei munci de durată, desfășurată de o echipă de specialiști de prestigiu, sub coordonarea eminentului profesor și cercetător Vintilă Dongoroz. Așa se face că, în pofida orientării ideologice din epocă și a impunerii modelului sovietic ca principală sursă de inspirație pentru codurile penale din fostele state socialiste, s-a reușit menținerea în cuprinsul legii penale fundamentale a unor instituții ce dobândiseră o tradiție în dreptul nostru sub imperiul codurilor anterioare.

Cu toate acestea, structura de bază a Codului poartă în mod iremediabil amprenta modelului sovietic, atât în privința instituției infracțiunii, cât și în ceea ce privește sancțiunile. Modificările aduse Codului începând cu anul 1990 au încercat să înlăture unele reglementări incompatibile cu exigențele statului de drept, dar nu au fost - și nici nu puteau fi - în măsură să determine o modificare structurală a reglementării penale române.

Pe de altă parte, există în prezent circa 250 de legi penale speciale sau extrapenale conținând dispoziții penale, cu numeroase suprapuneri de texte, cu abrogări implicite asupra cărora planează incertitudinea, cu pedepse legale între care există diferențe flagrante în pofida naturii similare a faptelor incriminate, ceea ce le face dificil de aplicat pentru organele judiciare și foarte puțin previzibile pentru cetățeni.

În aceste condiții, începând din anul 2001 s-a trecut la elaborarea unui nou Cod penal, adoptat de către Parlament prin

Legea nr. 301/2004 . Deși acest nou Cod s-a dorit o lege modernă, compatibilă cu reglementările similare din alte state europene, lucrându-se sub presiunea timpului s-au strecurat atât de multe prevederi neizbutite, lacune și necorelări încât textul este aproape imposibil de aplicat în practică.

Inițial, în cadrul Ministerului Justiției a fost alcătuită o comisie de experți având ca mandat găsirea unor posibilități de înlăturare a neajunsurilor semnalate de teoreticieni și practicieni, pe calea unei modificări a

Legii nr. 301/2004 . Pe parcursul desfășurării lucrărilor acestei comisii, în considerarea numărului și implicațiilor deficiențelor de fond ale reglementării, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia singura modalitate eficientă de lucru este elaborarea unui nou proiect, care să preia elementele ce pot fi menținute din Codul în vigoare și din

Legea nr. 301/2004

și să le integreze pe baza unei concepții unitare alături de elemente preluate din alte sisteme de referință dar și din reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spațiului de libertate, securitate și justiție.

II. Rezultatele cercetărilor, studiilor și documentărilor științifice efectuate

A. Decizia elaborării unui nou proiect al Codului penal a avut la bază neajunsurile

Legii nr. 301/2004 , semnalate de doctrină în intervalul de timp care a urmat publicării sale, dintre care cele mai importante sunt următoarele:

- în privința modelelor care au stat la baza reglementării, legiuitorul nostru s-a limitat la două modele principale - codul penal în vigoare și codul penal francez - îndepărtându-se astfel de tradiția de inspirație italo-austriacă dezvoltată sub imperiul Codului penal anterior;

- sub aspectul definiției și trăsăturilor infracțiunii a fost păstrată reglementarea din Codul penal în vigoare, bazată pe concepția materială asupra infracțiunii, specifică sistemelor de drept penal de inspirație sovietică. Această concepție nu este însă compatibilă cu reglementările de inspirație franceză introduse în Cod, așa cum este cazul renunțării la pedeapsă;

- diferențierea infracțiunilor în crime și delicte, deși corectă din punct de vedere științific, a fost reglementată într-un mod defectuos, astfel încât ea creează probleme a căror soluție nu poate fi găsită în cuprinsul codului. Așa se întâmplă, de exemplu, cu privire la calificarea tentativei de crimă ca fiind crimă sau delict. Mai trebuie remarcat faptul că, în prezent, noțiunile de crimă și delict nu mai au o semnificație juridică nici pentru specialiști și, evident, nici pentru opinia publică. Reintroducerea lor în aceste condiții ar reprezenta doar o sursă de confuzie. Pentru a avea sens, distincția în plan penal ar trebui corelată cu adoptarea unor instituții corespunzătoare în plan procedural, cum ar fi, de exemplu, Curtea cu jurați. O astfel de instituție are ca fundament tradiția, experiența acumulată în timp și o anumită cultură juridică în spațiul civic. În lipsa acestora, instituția ar fi artificială, golită de sens, ineficace;

-

Legea nr. 301/2004

reia o serie de prevederi deja declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională, așa cum este cazul obligației reparării prejudiciului pentru dispunerea anumitor măsuri de individualizare a executării pedepsei (art. 108, 109), al regimului plângerii prealabile în cazul infracțiunilor contra bunurilor aflate în proprietatea privată a statului [art. 266 alin. (6)] etc. În plus, numeroase alte prevederi pun probleme serioase de constituționalitate (de pildă, imunitatea penală a tuturor instituțiilor publice);

- numeroase instituții au fost reglementate într-o manieră puțin compatibilă cu exigențele principiului legalității și, în principal, a previzibilității legii penale: reglementarea unor sisteme alternative de sancționare a concursului de infracțiuni în absența oricăror criterii pe baza cărora instanța ar urma să opteze pentru unul sau altul (art. 48), prevederea în mod alternativ a sistemului parificării, respectiv a sistemului diversificării pedepsei în cazul tentativei la anumite infracțiuni (art. 183) etc.;

- în alte cazuri, lipsa de previzibilitate provine din ambiguitatea reglementării. De exemplu, în cazul concursului ideal nu se poate ști dacă instanța va stabili câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune și apoi se va aplica cea mai gravă sau va fi judecată numai infracțiunea susceptibilă să atragă pedeapsa cea mai grea;

- reglementarea ierarhiei pedepselor principale în materia delictelor [art. 58 alin. (4)] nu își găsește reflectare în conținutul altor instituții. Astfel, din enumerarea legală rezultă că amenda este o sancțiune mai severă decât munca în folosul comunității. Pe această bază și prin aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) se ajunge la concluzia că tentativa la o infracțiune sancționată doar cu amendă va fi pedepsită cu munca în folosul comunității. Art. 69, însă, prevede că în caz de sustragere cu rea-credință de la plata amenzii se poate aplica munca în folosul comunității;

- unele dintre instituțiile nou-introduse suprapuse reglementării regimului sancționator al minorilor, care a rămas clădită pe vechile principii, conduc la crearea unui regim sancționator mai sever în cazul minorului decât al majorului (de exemplu, în cazul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării pedepsei aplicate minorului, dacă se aplică și obligația de a presta o muncă neremunerată);

- răspunderea penală a persoanei juridice a fost preluată din varianta inițială a Codului penal francez din 1994, variantă ce nu s-a dovedit viabilă și la care legiuitorul francez a renunțat parțial ulterior (de exemplu, sub aspectul clauzei speciale de răspundere a persoanei juridice);

- în privința părții speciale, se remarcă introducerea în textul Codului a numeroase prevederi din legislația specială, demers pe deplin justificat, însă acestea au fost în cea mai mare parte luate ca atare, fără a fi supuse unei selecții riguroase și cu atât mai puțin unei ameliorări a reglementării. Așa se face că paralelismele de reglementare existente actualmente între Cod și legislația penală specială au fost uneori transferate în interiorul Codului. În același timp, unele texte din legislația specială aduse în Codul penal au fost între timp abrogate sau modificate;

- este de menționat și faptul că la elaborarea

Legii nr. 301/2004

nu a existat nicio preocupare pentru transpunerea deciziilor-cadru adoptate la nivelul Uniunii europene, chiar dacă acestea vizau materii reglementate de Cod (falsificare de monedă, corupție, trafic de persoane etc.).

B. În cadrul Comisiei pentru elaborarea Codului penal a fost realizată o analiză amănunțită atât a infracțiunilor din Codul penal în vigoare, cât și din legile penale speciale, analiză care a condus la concluzia că este necesară o reașezare în limite normale a tratamentului sancționator pentru aceste fapte.

Reducerea pedepselor, care se preconizează, nu trebuie înțeleasă ca o slăbire a represiunii penale, ea fiind expresia unei viziuni moderne asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni. Practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluția eficientă pentru combaterea criminalității. Astfel, deși pedeapsa pentru furtul calificat este în legea în vigoare închisoarea de la 3 la 15 ani, această sancțiune legală - nemaiîntâlnită în niciun alt sistem de drept din Uniunea Europeană - nu a dus la o scădere semnificativă a numărului acestor fapte. De altfel, în perioada anilor 2004, 2005 și 2006, aproximativ 80% dintre pedepsele aflate în curs de executare prin privare de libertate pentru furt și furt calificat erau de cel mult 5 ani închisoare, ceea ce indică faptul că instanțele de judecată nu au simțit nevoia să aplice sancțiuni spre limita superioară maximă prevăzută de lege (12 ani în cazul furtului simplu, respectiv 15 ani, 18 ani și 20 de ani în cazul furtului calificat). Pe de altă parte, intervalul extrem de larg dintre limita minimă și cea maximă a pedepsei (de la 1 la 12 ani, de la 3 la 15 ani, de la 4 la 18 ani) a dus în practică la soluții mult diferite în ceea ce privește pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare ori la pedepse mari pentru infracțiuni cu o periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiție. Soluția de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică (de exemplu, furtul unui autoturism ce valorează mai mult de 200.000 lei este sancționat de legea astăzi în vigoare la fel ca omorul). Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni.

C. Cercetările științifice și documentarea realizate în cadrul comisiei au pus în evidență un alt imperativ al noilor reglementări din partea specială, și anume simplificarea pe cât posibil a textelor de incriminare, evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări și evitarea suprapunerilor cu textele părții generale. Astfel, în cazul în care o circumstanță este prevăzută în partea generală ca și circumstanță agravantă generală, ea nu mai trebuie reluată în conținutul incriminărilor din partea specială, urmând a se aplică textul general.

D. Pentru asigurarea unității în reglementarea infracțiunilor este necesară includerea în conținutul proiectului Codului penal a unor infracțiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale și care au o mai mare frecvență în practica judiciară (infracțiuni la regimul circulației rutiere, infracțiuni informatice, infracțiuni de corupție etc.).

Astfel, în proiectul Codului penal trebuie introduse toate acele fapte incriminate în legi speciale, care merită în mod real o sancțiune penală, iar în aceste cazuri textul incriminator trebuie conceput astfel încât să se integreze organic în structura proiectului.

Analiza legislației penale speciale a evidențiat necesitatea modificării sau, după caz, a abrogării acelor infracțiuni din legile speciale care fie nu sunt în acord cu noua reglementare, fie nu întrunesc exigențele cerute unor norme de incriminare, fie dublează incriminările din Cod.

Totodată, pentru asigurarea unității sistemului infracțiunilor este necesară dezincriminarea unor fapte prevăzute în legile penale speciale care, prin atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, ar trebui să atragă răspunderea contravențională, și nu răspunderea penală a făptuitorilor.

III. Componența Comisiei pentru elaborarea proiectului Codului penal

Comisia pentru elaborarea proiectului Codului penal, constituită la Ministerul Justiției, potrivit dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este următoarea:

1. procuror Katalin-Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiției, președinte al Comisiei;

2. profesor univ. dr. Valerian Cioclei, Facultatea de Drept, Universitatea din București;

3. profesor univ. dr. Ilie Pascu, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța;

4. conf. univ. dr. Florin Streteanu, Facultatea de Drept, Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca;

5. judecător Gabriel Ionescu, Înalta Curte de Casație și Justiție;

6. judecător Ana Cristina Lăbuș, membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

7. judecător Andreea Stoica, Curtea de Apel București;

8. judecător Mihail Udroiu, Tribunalul București, detașat la Ministerul Justiției;

9. consilier Elena Cismaru, șef sector - Sectorul de legislație penală și contravențională, Consiliul Legislativ;

10. avocat Marian Nazat.

IV. Obiectivele noii reglementări și impactul social al acesteia

Obiectivele urmărite de prezentul proiect al Codului penal sunt următoarele:

1. crearea unui cadru legislativ coerent în materie penală, cu evitarea suprapunerilor inutile de norme în vigoare existente în actualul Cod penal și în legile speciale;

2. simplificarea reglementărilor de drept substanțial, menită să faciliteze aplicarea lor unitară și cu celeritate în activitatea organelor judiciare;

3. asigurarea satisfacerii exigențelor decurgând din principiile fundamentale ale dreptului penal consacrate de Constituție și de pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte;

4. transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene;

5. armonizarea dreptului penal material român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisă a cooperării judiciare în materie penală bazată pe recunoaștere și încredere reciprocă.

Prin atingerea acestor obiective se va realiza racordarea legislației penale naționale la exigențele contemporane ale principiilor fundamentale ale dreptului penal.

În plan social, simplificarea reglementărilor de drept substanțial, coroborată cu modificările preconizate în proiectul Codului de procedură penală, ar trebui să conducă la asigurarea previzibilității legii penale, precum și la creșterea încrederii generale în actul de justiție penală.

V. Conținutul proiectului Codului penal și principalele coordonate ale reglementării

Proiectul Codului penal va cuprinde, urmându-se structura consacrată, două părți: partea generală și partea specială.

Partea generală reunește regulile aplicabile ansamblului infracțiunilor reglementate de legislația penală, indiferent de natura acestora, delimitând cadrul general de aplicare a legii penale, definind infracțiunea, stabilind trăsăturile sale generale și elementele constitutive, reglementând totodată condițiile generale de tragere la răspundere penală, sancțiunile și modul lor de aplicare.

Partea specială va cuprinde principalele infracțiuni, grupate în funcție de valorile sociale a căror ocrotire se realizează prin incriminare. Vor fi avute în vedere, spre a fi incluse în partea specială a Codului, categoriile de infracțiuni cu care practica judiciară se confruntă în mod frecvent, cele prin care se aduce atingere unor valori sociale fundamentale pentru o societate democratică, dar și faptele a căror incriminare este impusă de dezvoltarea societății contemporane.

În realizarea obiectivelor noii reglementări se conturează, în principal, următoarele coordonate ale acesteia:

A. Partea generală

a) În elaborarea proiectului se vor avea în vedere, pe de o parte, valorificarea tradiției legislației penale române, iar pe de altă parte, racordarea la curentele de reglementare actuale ale unor sisteme juridice de referință în dreptul penal european. Aceste două deziderate pot fi atinse prin preluarea unor noi reglementări pe filieră italo-germană, așa cum s-a procedat și în cazul Codului penal din 1936.

b) În privința aplicării în timp a legii penale se impune o reconsiderare a principiilor care guvernează această materie în vederea asigurării deplinei compatibilități a reglementării penale cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.

În egală măsură trebuie restabilit un echilibru între aplicarea pedepsei mai blânde după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și principiul autorității de lucru judecat a hotărârii definitive.

c) În privința aplicării în spațiu a legii penale este necesară o regândire a limitelor de incidență a legii penale române și restrângerea acestora la ceea ce este necesar și rezonabil.

d) Sub aspectul reglementării instituției infracțiunii, mai multe aspecte vor sta în atenția comisiei. În primul rând, dacă se decide păstrarea unei definiții a infracțiunii în Codul penal, se impune o regândire a acesteia. Este astfel necesar să se renunțe la concepția materială asupra infracțiunii, specifică statelor din sfera de influență sovietică, și implicit la pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii. Situațiile care astăzi sunt soluționate pe baza art. 18^1 din Codul penal vor trebui să își găsească rezolvarea pe baza principiului oportunității urmăririi penale.

În același timp, fiecare trăsătură din definiția infracțiunii va trebui să își găsească un corespondent în materia cauzelor care exclud infracțiunea (cauze justificative, cauze care înlătură imputabilitatea).

Tot în contextul instituției infracțiunii se impune reglementarea infracțiunii comisive prin omisiune, recunoscută ca atare de doctrina și practica judiciară română, în absența unui text de lege care să o consacre. Asimilarea inacțiunii cu acțiunea în absența unui text de lege constituie o analogie în defavoarea inculpatului, prohibită în dreptul penal.

e) În materia pluralității de infracțiuni se impune atât o simplificare a reglementării, de exemplu prin reducerea numărului de forme de recidivă prevăzute de lege și, mai ales, prin stabilirea unui tratament sancționator mai ușor de aplicat.

f) În materia participației se impune consacrarea unei reglementări legale a coautoratului, unanim recunoscut de doctrina și practica judiciară. În același timp, va trebui făcută o opțiune între păstrarea reglementării actuale a participației improprii și introducerea instituției autorului mediat, recunoscută de majoritatea sistemelor penale europene.

g) În privința sistemului pedepselor, principala preocupare va fi aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate și diversitate, să permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporțională în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, cât și o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.

De exemplu, pedeapsa amenzii trebuie să primească o nouă reglementare, dar și o sferă de aplicare semnificativ lărgită față de Codul penal în vigoare, prin creșterea numărului infracțiunilor pentru care aceasta poate fi aplicată ca pedeapsă unică, dar mai cu seamă ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii.

În același timp, calcularea amenzii se va face prin sistemul zilelor-amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporționalității, exprimat în numărul zilelor-amendă, cât și al eficienței, prin determinarea valorii unei zile-amendă ținându-se seama de situația patrimonială a condamnatului. Acest sistem folosește două elemente esențiale pentru determinarea cuantumului amenzii, și anume: numărul zilelor-amendă, care exprimă gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, considerent pentru care numărul acestora se stabilește pe baza criteriilor generale de individualizare a pedepsei, și valoarea unei zile-amendă, care reprezintă suma de bani corespunzătoare unei zile-amendă, ce se determină ținându-se seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în grija sa. Odată stabilit, numărul zilelor-amendă se înmulțește cu valoarea unei zile-amendă, iar rezultatul obținut reprezintă suma pe care condamnatul va fi obligat să o plătească cu titlul de amendă.

În privința pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, se impune o regândire a reglementării, astfel încât să se ajungă la o diversificare a conținutului acesteia, dar și la o extindere a sferei faptelor pentru care se poate dispune, lăsând judecătorului posibilități mai largi de individualizare. Nu în ultimul rând, se impune a fi reevaluat raportul dintre pedepsele complementare și măsurile de siguranță, inclusiv prin transferarea în prima categorie a unor sancțiuni aplicabile astăzi ca măsuri de siguranță ce depind de existența unei pedepse principale.

h) Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, necesitatea evitării aplicării unor pedepse mult diferite sub aspectul speciei sau duratei pentru fapte similare impune o mai bună articulare a elementelor de individualizare a pedepsei, evitând recurgerea la criterii foarte generale.

În același timp, se impune a fi revăzute efectele circumstanțelor pentru a se realiza pe cât posibil o simetrie a atenuării, respectiv agravării în cazul reținerii lor.

i) Sub aspectul modalităților de individualizare a executării pedepsei, noul Cod va trebui, așa cum a făcut și

Legea nr. 301/2004 , să diversifice cadrul reglementărilor în materie, prin introducerea unor modalități alternative la executarea pedepsei în regim de detenție (renunțarea la pedeapsă, amânarea pronunțării pedepsei, suspendarea executării etc.). Totodată, se impune ca pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate să se reglementeze o intervenție activă a serviciului de probațiune, în vederea supravegherii eficiente a persoanei condamnate și a prevenirii comiterii de către aceasta a unor noi infracțiuni.

În același timp, în cazul liberării condiționate, modul de reglementare a condițiilor de acordare trebuie să evidențieze mai clar rolul și rațiunile acesteia. Practica judiciară din ultimul deceniu a transformat liberarea condiționată - este adevărat și din cauza majorării drastice a limitelor de pedeapsă - într-un drept al condamnatului de a fi liberat după executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege. De asemenea, s-a observat că în ceea ce privește condiția existenței dovezilor temeinice de îndreptare, aceasta a fost socotită ca fiind îndeplinită atât timp cât condamnatul nu a fost sancționat disciplinar pentru abateri comise în perioada încarcerării.

Liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese constante în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Pornind de la aceste considerente vor fi reglementate și condițiile în raport cu care este evaluată conduita condamnatului pentru acordarea liberării condiționate.

În plus, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să fie obligat la respectarea anumitor măsuri de supraveghere ori la îndeplinirea anumitor activități utile procesului de reintegrare.

j) În reglementarea răspunderii penale a minorilor se impune reformarea completă a sistemului existent în prezent.

În primul rând, în acord cu tendința generală în plan european, este necesară reducerea limitei de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, până la 13 sau chiar până la 12 ani. În prezent, limita de vârstă de la care minorul răspunde penal este de 10 ani în Franța, în Marea Britanie și în Elveția, de 12 ani în Grecia și în Olanda, iar în Spania vârsta este stabilită în prezent la 14 ani, dar un proiect de lege aflat în curs de dezbatere parlamentară prevede coborârea acestei vârste la 12 ani. Dincolo de convergența cu această tendință, modificarea se impune în considerarea a cel puțin două elemente:

1. creșterea continuă în ultimii ani a numărului faptelor penale săvârșite de minori cu vârsta sub 14 ani, aceștia ajungând nu de puține ori să comită fapte foarte grave sau să fie atrași în activitatea grupurilor de criminalitate organizată tocmai în considerarea imposibilității tragerii lor la răspundere penală;

2. datele statistice privind expertizele efectuate cu privire la existența discernământului în cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani arată că în peste 90% dintre cazuri s-a stabilit existența acestui discernământ, ceea ce înseamnă că, de regulă, discernământul există anterior vârstei de 14 ani. Acest lucru este firesc, progresul tehnologic și mediul social contemporan favorizând o maturizare mai rapidă a adolescenților în raport cu perioada de acum 4 decenii.

O a doua modificare importantă trebuie să o constituie renunțarea la dualitatea de sancțiuni consacrată astăzi de Codul penal - pedepse și măsuri educative. Acest sistem nu a făcut decât să creeze probleme în practica judiciară, ierarhizarea legală instituită de art. 100 din Codul penal trebuind să fie adeseori ignorată. De aceea, se impun renunțarea completă la pedepse în cazul minorului infractor și instituirea unui sistem sancționator bazat doar pe măsuri educative, incluzând, bineînțeles, și măsuri educative privative de libertate.

Regula o va constitui aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepția și fiind rezervate ipotezelor de infracțiuni grave sau de minori care au comis multiple infracțiuni.

Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri va fi astfel conceput încât să ofere largi posibilități de individualizare, permițând adaptarea sa în funcție de conduita fiecărui minor pe durata executării.

k) În ceea ce privește răspunderea penală a persoanei juridice va fi menținut în linii generale regimul instituit prin modificările aduse Codului penal în vigoare prin prevederile

Legii nr. 278/2006 , cu câteva corective, cum ar fi: restrângerea imunității instituțiilor publice, o mai bună individualizare legală a pedepsei amenzii, introducerea unor noi pedepse complementare prevăzute de unele decizii-cadru adoptate la nivelul Uniunii Europene ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 278/2006

etc.

l) Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală, se impune renunțarea la reglementarea paralelă a lipsei și retragerii plângerii prealabile, respectiv la împăcarea părților, fiind necesar a se opta pentru una dintre ele. Soluția cea mai potrivită ar fi renunțarea la împăcarea părților și consacrarea retragerii plângerii prealabile, cu efecte în personam.

B. Partea specială

În ceea ce privește partea specială, sub aspectul sistematizării, se impune renunțarea la structura codurilor penale anterioare în favoarea reglementării mai întâi a infracțiunilor care aduc atingere persoanei și drepturilor acesteia și abia după aceea a infracțiunilor care aduc atingere atributelor statului sau altor valori sociale fundamentale. Această structură se regăsește în majoritatea codurilor europene recente (Austria, Spania, Franța, Portugalia) și reflectă concepția actuală privind locul individului și al drepturilor și libertăților acestuia în ierarhia valorilor care se bucură de protecție, inclusiv prin mijloace penale.

În același timp, prin proiect se va realiza o reașezare în limite normale a tratamentului sancționator pentru faptele incriminate în partea specială, astfel încât să se dea expresie viziunii contemporane asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni.

Principalele trăsături ale părții speciale a proiectului Codului penal vor fi:

a) În cazul infracțiunilor contra vieții persoanei, se impune o simplificare a reglementării omorului prin renunțarea la reglementarea a două variante agravate distincte (omorul calificat și omorul deosebit de grav) și reținerea ca elemente circumstanțiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate ce excedează în mod vădit posibilităților de individualizare pe baza limitelor de pedeapsă ale variantei-tip sau de bază.

De asemenea, și în cazul infracțiunii de ucidere din culpă se impune o simplificare a reglementării prin reducerea numărului variantelor agravate.

b) Pentru instituirea unei reglementări coerente în privința infracțiunilor de violență domestică, această împrejurare urmează a fi valorificată ca un element circumstanțial de agravare în cazul tuturor infracțiunilor contra integrității corporale și sănătății.

c) Materia infracțiunilor împotriva libertății și integrității sexuale urmează a fi complet revizuită, pe baza unei noi concepții, în acord cu soluțiile diferitelor coduri europene în materie, privind relațiile dintre infracțiunile înscrise în această categorie.

În primul rând, violul va fi reglementat pornindu-se de la ideea de act de penetrare, astfel încât în conținutul acestei infracțiuni se va include raportul sexual - în înțelesul pe care această sintagmă l-a cunoscut în mod tradițional în dreptul nostru, acela de conjuncție a organului sexual masculin cu cel feminin - actul sexual oral și, respectiv, actul sexual anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual. De asemenea, se includ în conținutul infracțiunii de viol și actele de penetrare vaginală sau anală, realizate în alte modalități.

În privința altor acte de natură sexuală decât cele care intră în conținutul infracțiunii de viol, cu alte cuvinte acte care nu presupun penetrare sau act sexual oral, săvârșite sub imperiul constrângerii ori al stărilor asimilate acesteia, va fi creată o incriminare distinctă, aceea de agresiune sexuală.

d) În materia infracțiunilor ce aduc atingere domiciliului, vieții private și corespondenței, pe lângă incriminările tradiționale vor fi introduse câteva infracțiuni noi, menite să acopere un vid de reglementare și să ofere un răspuns la noile modalități de lezare sau periclitare a valorilor sociale care formează obiectul protecției penale în cuprinsul acestui capitol.

Astfel, va fi incriminată ca faptă distinctă violarea sediului profesional, dat fiind că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, și sediul persoanei juridice sau sediul profesional al persoanei fizice beneficiază de protecția conferită de art. 8 din Convenție. O altă incriminare nouă va privi violarea confidențialității datelor cu caracter personal, textul urmărind să asigure protecția acestor date, a căror manipulare sau divulgare poate, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aduce atingere dreptului la viață privată, ocrotit de art. 8 din Convenție.

e) În materia infracțiunilor contra patrimoniului se vor urmări în primul rând o reconsiderare a limitelor legale de pedeapsă, în vederea readucerii acestora în limite normale, dar și o simplificare a reglementării prin renunțarea la numeroase variante agravate.

În același timp, cadrul reglementării urmează a fi completat cu incriminări noi, cum este cazul abuzului de încredere prin fraudarea creditorilor, al înșelăciunii privind asigurările, deturnării licitațiilor publice sau exploatării patrimoniale a unei persoane vulnerabile.

f) Reglementarea infracțiunilor contra înfăptuirii justiției va cunoaște modificări importante, justificate și solicitate de noile realități sociale, și are ca obiectiv asigurarea legalității, independenței, imparțialității și fermității în procesul de înfăptuire a actului de justiție, prin sancționarea penală a faptelor de natură să influențeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiției.

Pornindu-se de la aceste rațiuni, au fost identificate și vor fi incriminate o serie de fapte evidențiate și în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiției, precum: obstrucționarea justiției, influențarea declarațiilor, presiuni asupra justiției, compromiterea intereselor justiției, sfidarea instanței, asistența și reprezentarea neloială sau neexecutarea sancțiunilor penale. În acest capitol urmează a fi introduse și infracțiunea de tăinuire, respectiv aceea de spălare de bani, într-o redactare îmbunătățită față de cea a textului în vigoare.

g) Cadrul infracțiunilor de corupție urmează a fi revizuit nu doar prin preluarea în textul Codului a incriminărilor cuprinse în

Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, dar și prin reformularea unor texte.

h) Capitolul referitor la infracțiunile de fals urmează a fi revizuit prin introducerea unor noi incriminări, ținându-se seama de noile modalități de comitere a acestor infracțiuni (falsul informatic, falsificarea de mijloace de plată electronice etc.), dar și prin reconsiderarea incriminărilor deja existente, mai ales în privința infracțiunilor de fals în înscrisuri.

i) Faptele împotriva capacității de apărare vor cunoaște o nouă reglementare, ținându-se cont de prevederile art. 55 și art. 73 alin. (3) lit. f) din Constituția României, republicată, de cele ale

Legii nr. 395/2005

privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, cât și de propunerile Ministerului Apărării.

j) Proiectul va reglementa într-o formă complet revizuită, într-un titlu distinct, infracțiunile de genocid, infracțiunile contra umanității și infracțiunile de război. Conform art. 17 din Statutul Curții Penale Internaționale (CPI), jurisdicția Curții este una complementară față de cea a instanțelor naționale ale statelor ce au ratificat Statutul. În consecință, ca urmare a ratificării Statutului de către România prin

Legea nr. 111/2002 , este necesară alinierea legislației penale române la standardele Statutului CPI, în scopul facilitării exercitării propriei competențe, obiectiv ce va fi atins prin noua reglementare.

C. Dispoziții tranzitorii și finale

Dispozițiile tranzitorii și finale vor cuprinde norme privind implicațiile noii reglementări asupra legislației penale actuale, urmând a fi prevăzute în mod expres modificările, completările sau, după caz, abrogările necesare.

Totodată, va fi prevăzută data intrării în vigoare a Codului penal. În stabilirea acestei date se vor urmări atât corelarea cu data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, cât și asigurarea intervalului de timp necesar pentru asigurarea cunoașterii noilor dispoziții de către destinatarii acestora. În finalul proiectului va fi inserată mențiunea privind transpunerea normelor comunitare, potrivit dispozițiilor

art. 43 din Legea nr. 24/2000 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

VI. Activitățile planificate pentru desfășurarea discuțiilor publice

Proiectul Codului penal va fi supus dezbaterilor publice organizate cu societatea civilă, cu presa, cu asociații profesionale, cu judecători și procurori de la instanțele din teritoriu, cu reprezentanți ai Uniunii Naționale a Barourilor din România, ai Baroului București, ai Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, precum și ai Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România.

VII. Concordanța cu legislația comunitară

În vederea îndeplinirii obligațiilor decurgând din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, proiectul va transpune deciziile-cadru adoptate până în prezent de Consiliul Uniunii Europene care au incidență în materia dreptului penal substanțial. Este vorba, în principal, despre:

- Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000 privind consolidarea, prin sancțiuni penale și de altă natură, a protecției împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 140 din 14 iunie 2000;

- Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 203 din 1 august 2002;

- Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 13 din 20 ianuarie 2004;

- Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 192 din 31 iulie 2003;

- Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 68 din 15 martie 2005;

- Decizia-cadru 2005/222/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind atacurile împotriva sistemelor informatice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 69 din 16 martie 2005;

- Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 164 din 22 iunie 2002.

----------