OUG nr. 152/2008
pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și pentru înființarea Fundației "Colegiul Național de Afaceri Interne"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 17/2010 2 martie 2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2008 pentru modificarea Ordon…
Ce face acest act
Modifică 2
- OUG nr. 30/2007 25 aprilie 2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative
- Legea nr. 15/2008 14 februarie 2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și fun…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Ținând seama de necesitatea consolidării rolului Inspectoratului de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative în îndeplinirea misiunilor complexe pe care Ministerul Internelor și Reformei Administrative le are de executat atât în supravegherea granițelor naționale și comune cu Uniunea Europeană, cât și în prevenirea și combaterea criminalității organizate și transfrontaliere, în gestionarea situațiilor de urgență, salvării victimelor, precum și în realizarea unor operațiuni operative de înaltă specializare,
având în vedere imperativele scăderii timpului de reacție, potrivit standardelor impuse de Uniunea Europeană, flexibilitatea, mobilitatea, cercetarea din aer, în timp scurt, a unor suprafețe mari de teren, precum și ponderea, în ansamblul măsurilor de ordine și siguranță publică ale structurilor specializate ale ministerului, a serviciilor de intervenție și monitorizare pe care Inspectoratul de Aviație le desfășoară, se impune inițierea operaționalizării unor noi centre zonale, care vor reprezenta încheierea procesului de acoperire a întregului teritoriu național,
pentru evitarea producerii unor disfuncții în ceea ce privește exercitarea optimă, într-o manieră integrată, a atribuțiilor ce revin Inspectoratului de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, prin prisma responsabilităților acestuia și în scopul asigurării, în cel mai scurt timp, a cadrului normativ necesar reorganizării Inspectoratului de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative în Inspectorat General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative,
întrucât se impune continuarea pregătirii personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative și a altor persoane care au absolvit cursurile Colegiului Național de Afaceri Interne, într-un cadru organizat și susținut, apare necesitatea înființării unei organizații care să desfășoare o activitate de cercetare științifică și pregătire profesională, care nu urmărește obținerea unui profit, ci promovarea, sprijinirea, dezvoltarea și afirmarea cercetării științifice și academice românești în domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale,
urgența înființării Fundației "Colegiul Național de Afaceri Interne" este determinată de necesitatea valorificării și fructificării imediate a rezultatelor pregătirii cursanților Colegiului Național de Afaceri Interne, aplicabilitate care în domeniul vizat trebuie să conducă la creșterea ponderii cercetării științifice în domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale.
Lipsa acestor măsuri ar avea consecințe perturbatoare asupra calității procesului educațional.
Luând în considerare faptul că aceste împrejurări constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, nefiind suficientă utilizarea procedurii parlamentare de urgență, se impune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 15/2008 , se modifică după cum urmează:
1. La articolul 13, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Oficiul Român pentru Imigrări, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Grupul Special de Protecție și Intervenție «Acvila», Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane. Aceste structuri au în compunere unități centrale de specialitate, care, după caz, în funcție de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcții generale, direcții, servicii, mari unități, unități și/sau subunități operative, de instrucție, medicale și de învățământ, precum și de asigurare a acțiunilor și suport logistic.
(3) Managementul integrat în domeniul ordinii și siguranței publice se realizează de Departamentul ordine și siguranță publică, structură operațională fără personalitate juridică, care are în compunere Direcția generală management operațional, ca structură a aparatului central al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și de următoarele componente de ordine și siguranță publică subordonate ministerului: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Oficiul Român pentru Imigrări, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Grupul Special de Protecție și Intervenție «Acvila», Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane și Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor. Departamentul ordine și siguranță publică este condus de un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct."
2. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
"Art. 23. - (1) Se înființează Inspectoratul General de Aviație, ca structură de specialitate în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Inspectoratului de Aviație.
(2) Organizarea și funcționarea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative se stabilesc prin ordin al ministrului."
Articolul II
În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea Inspectoratul de Aviație ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative se înlocuiește cu denumirea Inspectoratul General de Aviație ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Articolul III
Prin derogare de la prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 246/2005 , se înființează Fundația "Colegiul Național de Afaceri Interne" a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, denumită în continuare Fundația, persoană juridică română, apolitică, fără scop patrimonial, de utilitate publică.
Fundația are ca obiective principale:
a) promovarea, sprijinirea, dezvoltarea cercetării științifice și academice, prin reunirea membrilor săi, a cadrelor didactice și absolvenților Colegiului Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în vederea continuării pregătirii în domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale;
b) promovarea comunicării și cooperării cu instituții și organizații interne și internaționale în vederea cunoașterii și dezvoltării valorilor culturale românești în domeniul ordinii publice, securității și apărării naționale.
Sediul Fundației este în incinta Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", care este situată în Aleea Privighetorilor nr. 1-3, sectorul 1, București.
Fundația își desfășoară activitatea potrivit statutului propriu, care se aprobă prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul internelor și reformei administrative, Liviu Radu, secretar de stat Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 12 noiembrie 2008. Nr. 152. __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.