Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1143/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere

prezumat în vigoare

Data actului
16 octombrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 779 din 20 noiembrie 2008
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 8.559 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 38/2003 20 ianuarie 2003 (prevederi anume) privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003

privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eco - Tehnic" - S.R.L. Brașov în Dosarul nr. 1.765/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.765/62/2008, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Eco - Tehnic" - S.R.L. Brașov în cauza ce are ca obiect judecarea acțiunii de anulare a unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003

este neconstituțional în raport cu dispozițiile art. 45, 135 și 136 din Constituție. Se arată că prevederea din lege a stabilirii de către consiliile locale a culorii taximetrelor afectează libertatea comerțului și accesul liber al persoanei la o activitate economică.

Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate nu încalcă niciuna dintre dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că textul de lege este conform regulilor constituționale care stabilesc că accesul liber al persoanei la exercitarea unei activități economice bazată pe libera inițiativă se realizează în condițiile legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003

privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, dispoziții modificate prin

Legea nr. 265/2007

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 38/2003

privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3 august 2007.

Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 31: "[...] (3) Pentru personalizarea autovehiculului taxi în trafic, caroseria acestuia, în totalitate sau cel puțin începând cu partea de deasupra benzii duble tip șah, va avea culoarea galbenă, dacă prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, nu s-a stabilit o altă culoare, cu consultarea asociațiilor [...]."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în raport cu următoarele dispoziții constituționale: art. 45 privind libertatea economică, art. 135 referitor la economie și art. 136 privind proprietatea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 327 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 30 aprilie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003 . S-a reținut, prin această decizie, că activitatea de transport în regim de taxi reprezintă, potrivit legii, un serviciu public, aceasta fiind destinată a completa activitatea de transport public organizată la nivelul autorităților locale prin mijloace specifice. Ca atare, în reglementarea domeniului de activitate referitor la personalizarea autovehiculului taxi în trafic, legiuitorul a avut în vedere protejarea interesului public pe care aceasta îl implică. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece prevederea culorii galbene a caroseriei pentru personalizarea autovehiculului taxi în trafic nu echivalează cu o restrângere a liberei inițiative. În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 45 din Constituție, exercitarea "în condițiile legii" a accesului liber al persoanelor la o activitate economică și a liberei inițiative este garantată.

Prin aceeași decizie, s-a mai reținut că dispozițiile

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003

privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere nu încalcă nici prevederile art. 135 alin. (2) din Constituție referitoare la obligația statului de a asigura libertatea comerțului, deoarece stabilirea de către consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului București a unei culori a caroseriei autovehiculului taxi, pentru personalizarea acestuia în trafic, nu poate avea ca efect îngrădirea libertății comerțului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea reține că sunt respectate și prevederile art. 136 din Constituție, invocate în susținerea excepției, în condițiile în care obiectul reglementărilor legale criticate nu îl constituie proprietatea. Potrivit

art. 1 din Legea nr. 38/2003 , "prevederile prezentei legi reglementează autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii și controlul efectuării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere". Totodată, este de observat că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului București stabilesc o anumită culoare pentru caroseria autovehiculului taxi, cu consultarea asociațiilor, iar numai în cazul în care acestea nu au stabilit-o caroseria va avea culoarea galbenă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 38/2003

privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Eco - Tehnic" - S.R.L. Brașov în Dosarul nr. 1.765/62/2008 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.