Decizia nr. 1134/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. d) și alin. (4) și ale

art. 139 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Corina Eugenia Tinca și Eugenia Păcurar în Dosarul nr. 64/1.371/2006 al Tribunalului Comercial Mureș - Falimente și de Vasile Blaga în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.

Reținând identitatea de obiect, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.530D/2008 la Dosarul nr. 1.488D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 64/1.371/2006, și prin Încheierea din 14 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007, Tribunalul Comercial Mureș - Falimente a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. d) și alin. (4) și a

art. 139 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Corina Eugenia Tinca și Eugenia Păcurar, respectiv de Vasile Blaga.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că dispozițiile

art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006

sunt neconstituționale, întrucât faptele prevăzute (ținerea unei contabilități fictive, facilitarea dispariției unor documente contabile sau evidențierea unei contabilități neconforme cu legea) nu pot fi niciodată imputate unui membru al organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății. Aceasta deoarece contabilitatea unei societăți comerciale este evidențiată și coordonată de către un departament special compus din personal de specialitate.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 , caracterul neconstituțional al acestora rezidă în instituirea prezumției de solidaritate a răspunderii între membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății, răsturnarea acestei prezumții și, implicit, sarcina probei incumbându-le acestora. Textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 53, întrucât restrângerea drepturilor procesuale ale pârâților nu îndeplinește condițiile constituționale, limitarea aducând atingere însăși existenței dreptului de a contesta faptele care li se impută și starea de solidaritate. Mai mult, în condițiile în care angajarea răspunderii persoanelor are consecință directă executarea bunurilor aflate în patrimoniul acestora, dreptul de proprietate garantat constituțional este golit de conținut.

În continuare, autorii susțin că dispozițiile

art. 139 din Legea nr. 85/2006 , care prevăd termenul de prescripție al acțiunii de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății, împiedică debitorul de a-și formula apărarea într-un termen rezonabil și în mod corespunzător. Termenul de 2 ani de la data deschiderii procedurii insolvenței în care lichidatorul poate promova acțiunea amintită este apreciat ca fiind unul extrem de lung, în vreme ce persoanele pârâte nu beneficiază de un termen rezonabil în vederea valorificării dreptului de a-și prezenta punctul de vedere în fața instanței de judecată în condiții care să nu le dezavantajeze față de celelalte părți ale procesului.

Tribunalul Comercial Mureș - Falimente consideră că dispozițiile

art. 138 din Legea nr. 85/2006

sunt constituționale, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

În ceea ce privește dispozițiile art. 139 din aceeași lege, instanța apreciază că textul este confuz și echivoc, dând posibilități diferite de interpretare, astfel că nu este respectat principiul previzibilității legii, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) și alin. (4) și ale

art. 139 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conținut:

- Art. 138 alin. (1) lit. d) și alin. (4): "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: [...]

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; [...]

(4) În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvență. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvență sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvență și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.";

- Art. 139: "Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) cu privire la dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și în art. 53 privitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea respingând critica ca neîntemeiată. În cuprinsul acestei decizii, Curtea a reținut că, în principiu, potrivit dispozițiilor legale criticate, stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societății comerciale debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a lichidatorului, a oricărui creditor, a asociaților sau acționarilor la societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, a camerei de comerț și industrie teritoriale sau a asociației cooperatiste teritoriale ori naționale, după caz. În cazul în care judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o face pe baza datelor rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei și în cadrul îndeplinirii obligației sale legale de a lămuri și soluționa cauza sub toate aspectele sale, asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor și intereselor legitime ale tuturor părților, fără să urmărească vreun interes personal.

Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 , Curtea reține că acestea instituie răspunderea solidară a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Această răspundere solidară este condiționată de împrejurarea ca starea de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care persoanele respective și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența.

Curtea constată că, în măsura în care conducerea debitorului este constituită dintr-un organ colegial, în ale cărui atribuții intră adoptarea deciziilor referitoare la activitatea financiară a societății comerciale, inclusiv a deciziilor ce țin de operațiunile contabile și evidența în documente a acestora, instituirea prin lege a răspunderii solidare a membrilor acestui organ apare ca firească și pe deplin justificată. Astfel, date fiind consecințele grave ale faptelor ce se impută organului colegial, dacă prin dispozițiile criticate nu s-ar fi instituit prezumția de solidaritate și nu s-ar fi consacrat răspunderea tuturor persoanelor ce au participat la adoptarea deciziilor care au cauzat starea de insolvență, legea ar fi fost susceptibilă de a crea situații arbitrare, contrare principiilor constituționale. Nimic nu împiedică însă persoana împotriva căreia a fost promovată acțiunea în răspundere ca, în cadrul procesului în fața instanței, să utilizeze toate garanțiile procesuale prevăzute de lege pentru a-și proba nevinovăția. Sub acest aspect,

art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006

nu conține nicio dispoziție care să constituie o restrângere a dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Pe de altă parte, Curtea constată că angajarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere nu are loc în orice condiții. Prezumția de solidaritate este inoperantă dacă persoanele în cauză, diligente fiind, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvență sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvență și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii. Prin urmare, adoptarea unei poziții contrare deciziei majoritare, formulată neechivoc, exonerează persoana în cauză de consecințele grave prevăzute de lege, astfel încât aceasta nu va mai putea fi obligată la suportarea unei părți din pasivul debitorului.

În ceea ce privește critica autorilor excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale care consacră dreptul de proprietate privată și inviolabilitatea acesteia, Curtea a constatat că, deși membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și persoanele care au cauzat starea de insolvență a societății debitoare suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, având în vedere că, pe această cale, se asigură acoperirea pasivului debitorului insolvabil și valorificarea drepturilor creditorilor și, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza întâi din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale de referință.

În sfârșit, referitor la critica dispozițiilor

art. 139 din Legea nr. 85/2006 , Curtea constată că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. d) și alin. (4) și

art. 139 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Corina Eugenia Tinca și Eugenia Păcurar în Dosarul nr. 64/1.371/2006 al Tribunalului Comercial Mureș - Falimente și de Vasile Blaga în Dosarul nr. 1.229/1.371/2007 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.