Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1123/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 și ale art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice

prezumat în vigoare

Data actului
16 octombrie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 789 din 25 noiembrie 2008
Citat de
8 acte
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 9.382 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 60/1991 23 septembrie 1991 (prevederi anume) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 și ale

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție ridicată de Sandor Krisztina în Dosarul nr. 3.219/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.219/211/2008, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 2 și ale

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Excepția a fost ridicată de Sandor Krisztina într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 , care prevăd condiția declarării prealabile și a înregistrării oricărui tip de adunare publică - chiar și spontană - pentru exercitarea libertății de întrunire și de exprimare, în caz contrar fapta constituind contravenție, sancționată în temeiul art. 26 lit. a) din aceeași lege, contravin art. 10 și art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare și, respectiv, la libertatea de întrunire și de asociere. Se invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Cauza Butka și alții împotriva Ungariei, 2007, prilej cu care instanța europeana a reținut că o asemenea restrângere este nejustificată sub aspectul protecției securității naționale, siguranței publice, apărării ordinii și al prevenirii infracțiunilor sau al protecției drepturilor și libertăților altora, deoarece o întrunire spontană și pașnică, pe lângă faptul că este imposibil (fizic) de a fi înregistrată și declarată, nu este în măsură să aducă vreo atingere valorilor ocrotite prin art. 11 paragraful 2 din Convenție.

Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că textele de lege, prin care este prevăzută autorizarea prealabilă a unei manifestații publice, nu conțin în sine o nesocotire a libertății de întrunire prevăzute de art. 11 din Convenție. Însă, în măsura în care, fără niciun fel de nuanțare în funcție de caracterul întrunirii, aceste prevederi impun, sub o sancțiune contravențională, o condiție suplimentară față de cele prevăzute de art. 39 din Constituție, care garantează libertatea întrunirilor publice dacă se desfășoară în mod pașnic și fără niciun fel de arme, "acest text poate conține o prevedere cu caracter neconstituțional".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 1 alin. (2) și ale

art. 26 din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. 2 și ale

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul conținut:

- Art. 1 alin. 2: "Adunările publice - mitinguri, demonstrații, manifestații, competiții sportive, procesiuni și altele asemenea -, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.";

- Art. 26 lit. a): "Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni:

a) organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; (...)."

Autorul excepției consideră că textele de lege menționate încalcă prevederile constituționale ale art. 20 alin. (1), referitoare la interpretare și aplicarea dispozițiilor constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, și ale art. 39, care reglementează libertatea întrunirilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 10 - Libertatea de exprimare și ale art. 11 - Libertatea de întrunire și de asociere din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că, în esență, critica de neconstituționalitate constă în susținerile potrivit cărora textele de lege criticate condiționează desfășurarea adunărilor publice de declararea prealabilă a acestora, chiar și a celor spontane, ceea ce este de natură să aducă atingere dreptului la liberă exprimare și libertății de asociere și de întrunire.

Față de aceste susțineri, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra conformității textelor de lege criticate cu exigențele normelor fundamentale invocate. Astfel, prin

Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, și

Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a arătat, în esență, că dispozițiile

Legii nr. 60/1991 , potrivit cărora desfășurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiția declarării lor prealabile, nu contravin libertății de întrunire, reglementate de Constituția României și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform "Arzte fur das Leben" contra Austriei, 1985, și Rassemblement jurassien contra Elveției, 1979, unde instanța europeană a reținut că art. 11 din Convenție presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestațiilor licite ale cetățenilor săi și că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligației de a se obține o autorizație prealabilă, întrucât autoritățile au posibilitatea, în aceste condiții, să vegheze asupra respectării ordinii publice și să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestațiilor să fie pe deplin asigurată.

Întrucât, față de criticile de neconstituționalitate examinate de Curtea Constituțională cu prilejul pronunțării deciziilor mai sus amintite, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudență, soluția și considerentele ce au stat la baza acestora își păstrează valabilitatea și în dosarul de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 și ale

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție ridicată de Sandor Krisztina în Dosarul nr. 3.219/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.