Decizia nr. 1095/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Gabriel Iancu, Niculina Tătaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu Ilieși, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Ghețu, Marilena Toma, Gelu Ilie, Mariana Țigău, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pădurean și Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzău - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 octombrie 2008, în prezența autorilor excepției și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14 octombrie 2008 și apoi pentru data de 15 octombrie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 308 din 24 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 203/42/2008, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze de familie și cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost invocată de Gabriel Iancu, Niculina Tătaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu Ilieși, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Ghețu, Marilena Toma, Gelu Ilie, Mariana Țigău, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pădurean și Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzău - Secția penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece conduce la încălcarea dreptului la apărare și împiedică accesul egal în fața justiției, prin crearea în mod inutil a unui alt caz de "strămutare" care scapă cenzurii părții, lipsind-o de dreptul său de a-și spune părerea asupra argumentelor procurorului. Se încalcă și principiul egalității armelor, prin aceea că se dau procurorului mai multe drepturi, iar prin soluționarea cererii procurorului fără citarea părților și fără contradictorialitate, în Camera de Consiliu, se aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil.

Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze de familie și cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, achiesând la argumentele autorilor acesteia. În opinia instanței, "neconstituționalitatea art. 61^1 din Codul de procedură penală este dată nu de instituirea dreptului procurorului de a solicita desemnarea unei alte instanțe pentru judecarea unei cauze penale, ci de existența a două instituții paralele - aceea prevăzută de art. 66 și aceea prevăzută de art. 61^1 din Codul de procedură penală - ambele având aceeași finalitate, condițiile ca și titularul diferind însă în mod substanțial".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece inculpatul sau alte părți pot solicita strămutarea pricinii abia în cursul judecății, când instanța a fost deja sesizată. Totodată, procurorul are posibilitatea să ceară strămutarea pricinii în aceleași condiții ca și părțile din dosar, astfel că art. 61^1 din Codul de procedură penală asigură procurorului un mijloc procedural în plus față de părțile cauzei. Sub acest aspect, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale indicate contravin dreptului părților la un proces echitabil, care presupune echilibru și egalitatea armelor pentru toate actele de procedură. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor presupune ca orice parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții în care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Mai mult, cererea procurorului se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție în camera de consiliu, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pe cale de consecință, părțile interesate nu sunt înștiințate despre introducerea cererii de desemnare a altei instanțe, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, neavând posibilitatea de a formula apărările pe care le consideră necesare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și ale 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 61^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei, care au următorul conținut: "Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Dispozițiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 și 2 și art. 61 se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

Înalta Curte de Casație și Justiție dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează cererea nu este supusă niciunei căi de atac."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiție și ale art. 24 - Dreptul la apărare, cu raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. În plus, cu ocazia dezbaterilor în ședință publică s-au mai invocat, în susținerea excepției, prevederile constituționale ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 56 - Contribuții financiare.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității aceluiași text de lege, criticat în raport cu aceleași prevederi constituționale și convenționale și cu argumente similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a reținut că instituția desemnării altei instanțe, ca și cea a declinării de competență, nu are caracterul unei judecăți - pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluționează fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiției, inerent bunei funcționări a sistemului judiciar. Ținând seama de natura instituției, ca și de imperativul celerității procesului penal, nu se poate reține că textul de lege este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare și la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât și celelalte părți își pot exercita drepturile procesuale în fața instanței competente astfel desemnate, precum și dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care se va soluționa cauza, prin aceasta înțelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedură penală, o cerere de strămutare. Faptul că numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanței supreme competente să hotărască asupra desemnării altei instanțe în cazul emiterii actului de inculpare își găsește justificarea în rolul constituțional al acestuia, așa cum este prevăzut de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor", sens în care organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluționări a cauzei, prin aceasta înțelegându-se și înlăturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strămutare. De asemenea, faptul că verificările prevăzute de textul de lege criticat se realizează în camera de consiliu, fără citarea părților, este în deplină concordanță cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate. De altfel, și Curtea de la Strasbourg a decis în același sens, statuând că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se aplică în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanțe vizează doar aspecte de competență și nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile și obligațiile cu caracter civil sau legate de o acuzație penală (Cauza Puelinckx contra Belgiei din 18.09.2001). În ce privește susținerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, Curtea a constatat că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece accesul la justiție înseamnă accesul la instanțele de judecată - în componența cărora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, intră numai judecători independenți - înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, cu competența și cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte, este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiție chiar în cadrul desfășurării unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnării altei instanțe în faza de urmărire penală, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte prin decizia mai sus menționată sunt valabile și în prezenta cauză.

Referitor la invocarea, direct în fața Curții, cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, a unor noi dispoziții constituționale pentru susținerea excepției, Curtea constată că nu a fost legal sesizată, deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței și nici în încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunță numai "asupra excepțiilor de neconstituționalitate [...] ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial". De asemenea, conform

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [... ]".

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Gabriel Iancu, Niculina Tătaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu Ilieși, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Ghețu, Marilena Toma, Gelu Ilie, Mariana Țigău, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pădurean și Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzău - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2008.