Decizia nr. 1181/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 51/1998 15 decembrie 1998 (prevederi anume) privind valorificarea unor active bancare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998
privind valorificarea unor active ale statului, precum și a ordonanței de urgență în întregul ei, excepție ridicată de Grigore Abuhnoaie, Elena Abuhnoaie și Societatea Comercială "Casa Grig" - S.R.L. Iași în Dosarul nr. 1.761/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 11 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.761/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , precum și a ordonanței de urgență în întregul ei, excepție ridicată de Grigore Abuhnoaie, Elena Abuhnoaie și Societatea Comercială "Casa Grig" - S.R.L. Iași în cauza ce are ca obiect judecarea contestației în anulare formulată de autorii excepției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile
art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998
sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este o instituție mai presus de lege, deoarece "are propria instanță de judecată, respectiv Curtea de Apel București".
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Se arată că textele contestate stabilesc o procedură specială de soluționare a litigiilor privind creanțele neperformante preluate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că prevederile referitoare la procedura specială care se aplică în cazul soluționării litigiilor ce au ca obiect creanțe neperformante preluate la datoria publică nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii. De asemenea, arată că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea acestuia într-un termen rezonabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile
art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , precum și a ordonanței de urgență în întregul ei. Din analiza excepției de neconstituționalitate rezultă că, în realitate, sunt criticate numai prevederile
art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998
privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, dispoziții asupra cărora Curtea urmează să se pronunțe.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 44: "Litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă.";
- Art. 45: "Cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere."
Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 126 alin. (2) privind competența instanțelor judecătorești. Totodată, autorii invocă încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Prevederile legale criticate fac parte din
cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , intitulat "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor". Art. 44 și 45 din ordonanța de urgență, ca de altfel și celelalte articole ale acestui capitol, conțin norme derogatorii de la dispozițiile Codului de procedură civilă, referitoare la competența și procedura de judecată, în cazul litigiilor privind creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte. Curtea reține că prevederile legale criticate sunt în concordanță cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, care lasă libertatea legiuitorului de a reglementa procedurile judiciare. De asemenea, reglementarea art. 44 din ordonanța de urgență, conform căreia "Litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care AVAB este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă", este în spiritul exigenței prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume respectă dreptul părților la un proces echitabil.
Cât privește critica referitoare la nesoluționarea litigiilor într-un termen rezonabil, Curtea constată că nu poate fi reținută. Art. 45 din ordonanța de urgență prevede că cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. se judecă de urgență și cu precădere.
Prin
Decizia nr. 847 din 9 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998
în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție. Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate reglementează o procedură specială de soluționare a litigiilor privind creanțele neperformante preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având în vedere natura deosebită a acestor creanțe și strânsa legătură a acestora cu datoria publică, cu bugetul statului și ocrotirea interesului public.
Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această jurisprudență, soluția și considerentele deciziei menționate sunt valabile și în prezenta cauză.
În ceea ce privește susținerea că autorii excepției nu îndeplinesc calitatea de debitori, în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , Curtea reține că aceasta este o problemă de interpretare a legii, soluționarea ei aparținând competenței instanței de judecată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 44 și 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998
privind valorificarea unor active ale statului, excepție ridicată de Grigore Abuhnoaie, Elena Abuhnoaie și Societatea Comercială "Casa Grig" - S.R.L. Iași în Dosarul nr. 1.761/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.