Decizia nr. 1236/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175, art. 180, art. 181, art. 184, art. 186 și

art. 188 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție invocată de Societatea Comercială "Helicon Banat" - S.A. în Dosarul nr. 6.755/30/2007 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autoarei excepției, domnul avocat Florin Kovacs, din cadrul Baroului Timiș, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepției, precizând mai întâi că textele de lege criticate au primit o nouă numerotare urmare republicării Codului de procedură fiscală, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, criticile formulate în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu încalcă normele constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 6.755/30/2007, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175, art. 180, art. 181, art. 184, art. 186 și art. 188 din Codul de procedură fiscală, excepție invocată de Societatea Comercială "Helicon Banat" - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale, deoarece stabilesc că persoana al cărei drept a fost vătămat poate sesiza instanța de judecată doar cu privire la decizia Ministerului Finanțelor Publice pronunțată în soluționarea căilor administrative de atac, așa încât obligația stabilită prin actul administrativ de control sau de impunere își păstrează valabilitatea, menținându-se deci vătămarea dreptului persoanei. Se încalcă și dreptul la apărare, deoarece "soluționarea căilor administrative de atac se realizează fără participarea petenților", precum și egalitatea în drepturi, deoarece, prin instituirea căilor administrative de atac, Ministerul Finanțelor Publice capătă o poziție privilegiată în raport cu petenții, prin faptul că termenele stabilite de lege pentru depunerea contestațiilor sunt termene de prescripție, iar termenele de soluționare a acestora de către organele Ministerului Finanțelor Publice sunt termene de recomandare, a căror depășire nu este sancționată. În opinia autoarei excepției, absența unei asemenea sancțiuni contravine art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se asigură un termen rezonabil pentru judecarea cauzelor. În susținerea excepției se invocă și

Decizia Curții Constituționale nr. 208/2000

referitoare la excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 105/1997

pentru soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor.

Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește obiectul excepției, se constată că, urmare republicării

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, textele de lege criticate, respectiv: art. 175 - Posibilitatea de contestare, art. 180 - Decizia sau dispoziția de soluționare, art. 181 - Forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației, art. 184 - Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, art. 186 Soluții asupra contestației, art. 188 - Comunicarea deciziei și calea de atac, au primit o nouă numerotare, devenind art. 205, art. 210, art. 211, art. 214, art. 216 și art. 218.

Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor art. 205 - Posibilitatea de contestare, art. 210 - Decizia sau dispoziția de soluționare, art. 211 - Forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației, art. 214 - Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, art. 216 Soluții asupra contestației și art. 218 - Comunicarea deciziei și calea de atac din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, se constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile din Codul de procedură fiscală care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Astfel, prin

Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea a stabilit, în soluționarea unei excepții privind dispozițiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ și pe cele criticate în prezenta cauză), că aceste texte de lege "reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege". Cu același prilej, Curtea a mai reținut că "actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată". Așa fiind, nu se poate reține încălcarea, prin textele de lege criticate, a dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

De asemenea, prin

Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a arătat că, din perspectiva dispozițiilor art. 187 alin. (2) [devenit art. 188 alin. (2) în urma republicării Codului de procedură fiscală, iar ulterior, într-o nouă republicare, art. 218], conform cărora "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă", "nu se poate susține existența unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiție, textul de lege menționat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanței judecătorești inclusiv decizia de suspendare a soluționării contestației pe cale administrativă".

În ceea ce privește critica art. 184 din Codul de procedură fiscală (devenit

art. 214), Curtea a statuat, prin Decizia nr. 63 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006, că prin această normă legiuitorul a adoptat, în materie fiscală, o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă (în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001

și prin

Legea nr. 219/2005 ), potrivit căreia instanța putea suspenda judecata "când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea". În acest sens, Curtea a reținut că "întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală [...]. În același sens, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia". Pentru identitate de rațiune, cele statuate în materie civilă își găsesc justificarea și în materie fiscală, în ceea ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale, și anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

În plus, în prezenta cauză se mai invocă încălcarea, prin aceste texte de lege, a prevederilor art. 16 și art. 53 din Constituție. Nici aceste critici nu pot fi reținute, întrucât normele ce fac obiectul excepției nu stabilesc nici o discriminare, ci se aplică în mod nediferențiat tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și, de asemenea, nu restrâng drepturi și libertăți fundamentale, ci, dimpotrivă, consacră liberul acces la justiție al persoanelor vătămate prin acte administrativ-fiscale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, art. 210, art. 211, art. 214, art. 216 și

art. 218 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție invocată de Societatea Comercială "Helicon Banat" - S.A. în Dosarul nr. 6.755/30/2007 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2008.