Decizia nr. 1335/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^2 alin. 4 și art. 91^3 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală,

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004

privind prevenirea și combaterea terorismului, precum și ale art. 7 alin. (1) și (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (5) și

art. 28 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Mustafa Tartousi, Omar Mukhles, Omar Mahmoud și Omar Khaled Hayssam în Dosarul nr. 8.263/2/2007 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie și, cât privește

art. 28 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, de instanța de judecată, din oficiu, în dosarele nr. 2.021/2/2008 și nr. 7.314/2/2007 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Conexarea dosarelor nr. 1.383D/2008, nr. 1.845D/2008 și nr. 1.861D/2008 s-a dispus în ședința publică din data de 25 noiembrie 2008, când Curtea, la solicitarea autorului excepției Omar Mukhles pentru lipsă de apărare, a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 9 decembrie 2008.

La apelul nominal sunt prezenți autorii excepției Mustafa Tartousi, asistat de domnul avocat Ionel Hașotti din cadrul Baroului Constanța, precum și Omar Mukhles și Omar Mahmoud, asistați de domnul avocat Cornel Cosovanu din cadrul Baroului București. Răspunde, de asemenea, reprezentantul autorului excepției Omar Khaled Hayssam, domnul avocat Ion Cazacu, din cadrul Baroului București, precum și reprezentantul părții Gaye Faruk. Lipsesc celelalte părți.

Magistratul-asistent referă faptul că citația comunicată părții Cristina Tineghe a fost returnată Curții cu mențiunea "destinatar mutat, proprietarul nu permite afișarea".

Având cuvântul cu privire la acest incident procedural, părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.

Deliberând, Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

După strigarea cauzei, se prezintă doamna interpret de limba turcă Omer Ildihan, desemnată pentru a asigura traducerea în Dosarul nr. 1.845D/2008, solicitând să-i fie consemnată prezența.

Având cuvântul pentru susținerea excepției de neconstituționalitate, apărătorul autorului excepției Mustafa Tartousi arată că textele de lege criticate au fost introduse recent în legislația românească, iar preluarea lor s-a făcut în mod necritic și cu neobservarea

Legii fundamentale. În privința normelor din Legea nr. 182/2002

criticate, reiterează, pe larg, motivele de neconstituționalitate expuse în fața instanței de judecată, precum și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Cu privire la

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 , subliniază că ceea ce se supune instanței de contencios constituțional nu este o problemă de interpretare și aplicare a legii. Susține, în esență, că diateza reflexivă utilizată în redactarea acestui text creează acuzați, latura subiectivă a infracțiunii comisive de "înlesnire a ieșirii din țară" fiind totalmente imprecisă, ceea ce vatămă principiul personalității răspunderii penale, încalcă prezumția de nevinovăție și principiul legalității incriminării. Astfel, în mod legal, reglementarea trebuia să conțină, în orice exprimare legislativă admisibilă, sintagma "cunoștea că a sprijinit/săvârșit sau urmează să sprijine/ săvârșească un act terorist". În acest sens oferă ca exemplu din dreptul comparat o reglementare în materie din dreptul egiptean, în care se stabilește că se incriminează fapta oricărei persoane care cu știință îl ajută pe terorist. Arată că dispozițiile criticate instituie, practic, o obligație de informare pentru orice persoană, de analiză a informației pe baza unui cerc nedeterminat de persoane, înainte ca vinovăția să fie legal stabilită. Solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată și depune la dosarul cauzei un material privind legislația egipteană invocată.

Având cuvântul, apărătorul ales al autorilor excepției Omar Mukhles și Omar Mahmoud arată că achiesează la cele învederate anterior de apărătorul celuilalt autor al excepției și procedează la expunerea, pe larg, a concluziilor susținute în fața instanței de judecată. Arată, în esență, că utilizarea de către legiuitor a diatezei reflexive în redactarea

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004

echivalează cu introducerea arbitrariului în ceea ce privește stabilirea vinovăției unei persoane, textul de lege criticat fiind în contradicție cu dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) și (11), precum și cu cele ale

art. 124 din Constituție. Cu privire la textele din Legea nr. 182/2002

criticate, susține că exclud autoritatea judecătorească de la garanția accesului la informațiile clasificate, respectiv condiționează acest acces de existența unei autorizații scrise, a cărei acordare poate fi refuzată. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată. Depune concluzii scrise în sensul celor arătate.

Reprezentantul lui Omar Khaled Hayssam arată că este de acord cu pledoariile anterioare și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, pentru motivele expuse în fața instanței de judecată, precum și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Subliniază faptul că numărul mare al excepțiilor ridicate cu privire la normele criticate demonstrează faptul că acestea deranjează actul de justiție. Mai arată că

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 , în redactarea actuală, conduce la o concluzie absurdă, și anume aceea că ce se știe de un organ al unui serviciu secret trebuie să știe și un cetățean de pe stradă, precum și faptul că Parchetul nu poate ține secrete față de inculpați părți din dosar.

Reprezentantul părții Gaye Faruk arată că achiesează la cele susținute de ceilalți apărători în privința neconstituționalității

art. 28 din Legea nr. 182/2002

și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, precizând mai întâi faptul că, deși modul de redactare a excepției vizează în principal probleme de interpretare și aplicare a legii, care nu sunt de competența Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești, importanța problematicii aduse în discuție impune totuși o analiză a normelor juridice criticate, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Arată că textele de lege criticate reprezintă o preluare a dispozițiilor internaționale în materie, cum ar fi, de exemplu, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005 și ratificată de România prin

Legea nr. 411/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006, sau Rezoluția 1.373/2001 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind combaterea terorismului internațional, determinată de preocuparea și inițiativele existente în plan internațional legate de lupta împotriva terorismului, la care România trebuie să se alinieze. Susținerea potrivit căreia această preluare ar constitui o edictare prin aproximație care nu respectă Constituția nu poate fi însă reținută. Astfel, în ceea ce privește textele din

Legea nr. 182/2002

criticate, arată că, în mod contrar susținerilor autorilor excepției, acestea nu instituie nivele diferite de acces la informație pentru acuzare și apărare, toți cei implicați într-o astfel de situație fiind supuși acelorași reguli procedurale în ceea ce privește accesul la informațiile clasificate. Nu se creează două categorii de magistrați în cadrul aceluiași sistem judiciar, întrucât ceea ce se verifică în vederea asigurării accesului la informații clasificate sunt aspecte care nu țin de profesia de magistrat, condițiile de verificare fiind aceleași indiferent de categoria profesională, și anume integritatea, onestitatea, iar nu profesionalismul. Cât privește celelalte critici formulate în privința

Legii nr. 182/2002 , se reamintește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauza Klass împotriva Germaniei, în care s-a statuat că restrângerile sau imixtiunile în viața privată (prin supravegherea secretă a corespondenței și a telecomunicațiilor) trebuie să fie în principiu supuse controlului unui magistrat, care să se bucure de imparțialitate și independență, condiții asigurate prin procedura reglementată în prezent în România de

Legea nr. 535/2004 . Se relatează în extenso această procedură, pentru a arăta concordanța sa cu jurisprudența invocată, precum și cu normele constituționale în materie. În ceea ce privește sintagma "despre care se cunoaște", cuprinsă în

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 , arată că este un mod impersonal de exprimare prin care se dorește evidențierea notorietății. Organul de aplicare a legii va face o verificare a notorietății în funcție de o serie de factori, cum ar fi natura împrejurărilor sau posibilitatea cunoașterii de către persoana în cauză a notorietății. Ca urmare, nu se poate reține că modul de redactare a sintagmei criticate ar aduce atingere principiilor constituționale invocate. De altfel, criticile autorilor excepției pun problema modului de interpretare și aplicare a textului în discuție. În sfârșit, cu privire la textele din Codul de procedură penală criticate, arată că își menține valabilitatea jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 1.758 din 20 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3.822/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^2 alin. 4 și art. 91^3 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală,

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004

privind prevenirea și combaterea terorismului, precum și art. 7 alin. (1) și (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (5) și

art. 28 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Mustafa Tartousi, Omar Mukhles, Omar Mahmoud și Omar Khaled Hayssam în Dosarul nr. 8.263/2/2007 al Curții de Apel București Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin încheierile din 11 iunie 2008 și din 9 aprilie 2008, pronunțate în dosarele nr. 2.021/2/2008 și nr. 7.314/2/2007, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 28 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 91^2 alin. 4 și art. 91^3 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 26 alin. (1) referitoare la ocrotirea și respectarea vieții intime, familiale și private, art. 28 referitoare la secretul corespondenței și art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, deoarece aceste texte de lege instituie un privilegiu exclusiv pentru judecător și procuror. Astfel, organele judiciare își pot fundamenta hotărârile penale pe informații la care au acces, într-o manieră exclusivă, și pe care au posibilitatea, acordată de textele legale, să nu le supună dezbaterii, în contradictoriu, în ședință publică.

Prevederile

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 124 alin. (2), precum și ale art. 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permit stabilirea vinovăției unei persoane pe baza datelor, informațiilor și reprezentărilor subiective aparținând unei entități neprecizate nici măcar sub aspectul naturii. Altfel spus, utilizarea sintagmei impersonale "se cunoaște" echivalează cu introducerea arbitrariului în ce privește stabilirea vinovăției, nu pe baza reprezentării subiective proprii, ci pe aceea a unei entități neprecizate, în care se pot include zvonul public, date ale serviciilor secrete, articole de presă, discursuri politice etc. De asemenea, potențialul subiect activ al infracțiunii incriminate de textul legal criticat nu poate avea certitudinea comiterii unui act de terorism de către o altă persoană decât în momentul în care aceasta din urmă a fost condamnată definitiv pentru o asemenea faptă.

Prevederile art. 7 alin. (1) și (4) și

art. 28 din Legea nr. 182/2002

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 124 alin. (2) și (3) referitoare la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției și la independența și supunerea judecătorilor numai legii, deoarece, din rațiuni extrinseci cauzei, condiționează accesul judecătorului la dosar de existența unei autorizații cu caracter administrativ emise de un terț. De asemenea, alin. (1) al

art. 7 din Legea nr. 182/2002

ar trebui să nu fie aplicabil ofițerilor de poliție judiciară, procurorilor, judecătorilor și avocaților care instrumentează o cauză în care există informații clasificate.

Prevederile art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 22 alin. (1) și

art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 53 alin. (1) și (2), art. 124 alin. (2) și (3), art. 125 alin. (1), precum și art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 14 pct. 3 lit. b) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, deoarece se înlocuiește practic principiul procesului penal acuzatorial bazat pe contradictorialitate cu cel inchizitorial bazat pe preeminența drepturilor procesuale ale acuzării și ignorarea dreptului la apărare. Principiul egalității în drepturi este afectat prin aceea că se instituie nivele diferite de acces la informație pentru acuzare și apărare. O încălcare a dreptului la apărare o constituie și condiționarea accesului la informații clasificate de verificarea prealabilă a deținătorilor titlului profesional de avocat, în ceea ce privește "onestitatea și profesionalismul" acestora, în pofida faptului că dobândirea titlului prezumă legal existența acestor calități. Mutatis mutandis, aceleași rațiuni sunt valabile și pentru magistrați, creându-se în mod nepermis categorii diferite de magistrați în cadrul aceluiași sistem judiciar și în afara criteriilor de selecție și promovare. Este golit astfel de conținut Statutul magistraților în ceea ce privește atributul fundamental al acestora, și anume inamovibilitatea. În raport de rezultatul dat de formarea categoriilor distincte de magistrați potrivit criteriului mai sus enunțat, vor exista și magistrați eligibili, și magistrați neeligibili în înfăptuirea justiției.

Cât privește

art. 28 din Legea nr. 182/2002 , se mai susține, de către instanța de judecată care a ridicat excepția de neconstituționalitate din oficiu, că încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, deoarece practica anumitor instanțe de a repartiza cauzele numai acelor judecători care dețin certificate ORNISS contravine principiilor repartizării aleatorii a cauzelor și continuității completului de judecată. De asemenea, dacă judecătorul desemnat într-o cauză în care nu se gestionează ab initio informații clasificate nu posedă certificat de acces la astfel de documente, nu are cum să verifice legalitatea și autenticitatea unor apărări ce se pot ivi pe parcurs. Așa fiind, este afectat dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că dispozițiile din

Legea nr. 182/2002

criticate, în reglementarea actuală, înlătură garanția dreptului la apărare și caracterul echitabil al procesului, deoarece exclud autoritatea judecătorească de la garanția accesului la informațiile clasificate ce constituie secrete de stat prin condiționarea accesului de existența unei autorizații scrise eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, în urma verificării efectuate cu acordul scris al acesteia, autorizație a cărei acordare poate fi refuzată. De asemenea, se mai arată că redactarea

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004

este în coliziune cu principiul prezumției de nevinovăție și cel al legalității incriminării.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile din Codul de procedură penală criticate prevăd suficiente garanții de ordin procedural privind respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. Prevederile

Legii nr. 535/2004

nu reprezintă îngrădiri care să afecteze exercitarea dreptului privind accesul liber la justiție, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizați de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, și nu împiedică dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, unicitatea, imparțialitatea și procedura de judecată sunt realizate după aceleași legi, cu aplicarea aceluiași regim juridic. Dispozițiile din

Legea nr. 182/2002

criticate nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile și libertățile invocate, fiind în deplin acord cu prevederile constituționale indicate, și nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informațiile secrete de stat. Astfel, aceste prevederi legale stabilesc anumite reguli de urmat pentru a avea acces la informații clasificate secrete de stat, aplicabile inclusiv judecătorilor, eventualele dificultăți care pot apărea în această privință ținând de aplicarea legii, aspect care nu face obiectul controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie dispozițiile art. 91^2 alin. 4, cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, și art. 91^3 alin. 3 teza finală, cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, din Codul de procedură penală, ale

art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004

privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, precum și ale art. 7 alin. (1) și (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (5) și

art. 28 din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul conținut:

- Art. 91^2 alin. 4: "Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanților se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității, și pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluționarea definitivă a cauzei, acestea vor fi șterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.";

- Art. 91^3 alin. 3 teza finală: "La procesul-verbal se atașează, în plic sigilat, o copie a suportului care conține înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, și va fi pus la dispoziția instanței, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanței, copia suportului care conține înregistrarea convorbirii și copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziția exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluționarea cauzei."