Decizia nr. 56/2009

Cu Adresa nr. 3.132 din 23 decembrie 2008, Președintele României a transmis Curții Constituționale sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Sesizarea, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 14.233 din 23 decembrie 2008 și formează obiectul Dosarului nr. 2.726A/2008.

În sesizare se solicită constatarea neconstituționalității

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în ansamblul ei și, în subsidiar, neconstituționalitatea unor dispoziții ale legii.

1. În ceea ce privește motivele referitoare la neconstituționalitatea extrinsecă a legii criticate, se arată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor constituționale referitoare la procedura de legiferare, și anume a principiului constituțional al bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, precum și a competențelor stabilite pentru cele două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituție. Se precizează că propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, însă cu un conținut diferit față de cel al propunerii de lege inițiale, care a fost respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Astfel, "propunerea legislativă avea ca obiect completarea dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 10/2001

prin introducerea a trei noi alineate ce vizau măsuri protecționiste pentru asigurarea urgentă a fondului de locuințe pentru chiriașii de bună-credință evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul

Legii nr. 112/1995

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile". Or, "în raport de forma legii trimisă spre promulgare, varianta legii adoptată de Camera decizională se îndepărtează în mod substanțial atât de la textul propunerii legislative, cât și de la obiectul avut în vedere de inițiatori".

II. Referitor la motivele de neconstituționalitate intrinsecă a legii criticate, se arată că aceasta "conține prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și predictibilitatea normei juridice"și nu respectă principiul preeminenței dreptului și al separației puterilor în stat. În Hotărârea pronunțată la 9 decembrie 2008 în cauza Viașu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului " a identificat o disfuncționalitate a legislației române și o practică administrativă care a afectat, și poate încă afecta, și pe viitor, un număr mare de oameni", cadrul legal național fiind inadecvat. Prin ratificarea Convenției, statul român și-a asumat obligația de a stabili un cadru juridic intern compatibil cu aceasta; or modificările aduse

Legii nr. 10/2001

nu sunt de natură să asigure un asemenea cadru.

1. Prevederile art. 1 pct. 10 din legea criticată, care modifică

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Textul legal modifică, pentru trecut, condițiile de existență a sancțiunii nulității unor acte juridice, restrângându-i astfel sfera de aplicare, cu scopul de a valida înstrăinările unor imobile preluate fără titlu, făcute în baza

Legii nr. 112/1995 , și exclude, implicit, controlul judecătoresc asupra unor contracte de vânzare-cumpărare, "dar fără a se stabili ce se întâmplă cu hotărârile pronunțate anterior".

Totodată, prevederile criticate nu respectă cerințele de precizie și previzibilitate specifice noțiunii de "legalitate", în înțelesul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu stabilesc cu claritate sensul noțiunii de "imobile preluate fără titlu valabil" înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 213/1998 . Astfel, se aduce o gravă atingere securității juridice și stabilității raporturilor juridice, sens în care sunt indicate

Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992

a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru împotriva României).

2. Dispozițiile art. I pct. 11 din legea criticată contravin, de asemenea, prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece conțin dispoziții retroactive, ce vizează situații trecute și nu în curs de derulare sau care se vor naște în viitor. Norma legală criticată este, totodată, echivocă, imprecisă și contrară principiilor preeminenței dreptului și al securității juridice, deoarece face imposibile interpretarea și aplicarea ei unitară în sensul stabilirii conținutului noțiunii de "titlu valabil".

3. Prevederile art. I pct. 5 din aceeași lege încalcă dispozițiile art. 15 și ale art. 16 din Legea fundamentală, întrucât "exclud de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 112/1995

și preluate de stat fără titlu valabil"; or, "în forma actuală a legii, nu a fost reglementat regimul juridic al acestor bunuri, astfel că au putut fi restituite în natură".

4. Abrogarea, prin art. I pct. 2, a alin. (2) al

art. 2 din forma anterioară a Legii nr. 10/2001

are ca efect negarea implicită a calității de proprietar a persoanelor cărora le-au fost preluate imobile fără titlu valabil, calitate ce anterior fusese recunoscută în mod explicit. Referitor la obiectul de reglementare al

Legii nr. 10/2001 , se arată că în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit în mod constant că imobilele preluate de stat fără titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia, statul exercitând doar atributele posesiei și folosinței bunului.

5. Prevederile art. I pct. 13 din legea criticată încalcă, pe de o parte, principiul legalității, stabilit în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, îngrădesc accesul liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție. Textul criticat este susceptibil de interpretări diverse prin aceea că stabilește obligația persoanei îndreptățite de a urma calea prevăzută de prezenta lege, precum și aplicarea cu prioritate a aceleiași legi, însă nu arată «condițiile și limitele de aplicare "prioritară" a

Legii nr. 10/2001 ». Totodată, "persoana îndreptățită, care nu a fost lipsită decât de atributele posesiei și folosinței, păstrând prerogativa dispoziției, putea uza de calea dreptului comun pentru readucerea în patrimoniu a bunului aflat în posesia unui neproprietar, iar în contextul abrogării

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , caracterul neconstituțional al prevederilor art. I pct. 13 apare ca fiind și mai evident".

Se mai susține că buna-credință, consacrată ca o cauză de asanare a nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, "nu poate avea semnificația juridică a unui fine de neprimire a cererii de revendicare a proprietarului inițial", deoarece "ar însemna o lipsire de eficiență a art. 2 alin. (2) din lege, ceea ce încalcă principiul fundamental potrivit căruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice și nu în acela al lipsirii lui de orice efect".

Legea criticată creează totodată situații discriminatorii, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece, în cadrul aceleiași categorii de persoane, există două situații diferite, și anume persoane care până în prezent au obținut hotărâri definitive și irevocabile, prin care s-a constatat că nu au pierdut calitatea de proprietar, respectiv persoane ale căror litigii sunt în curs de judecată, și care nu vor mai putea obține această recunoaștere. "Mai mult, legea nu reglementează situația juridică a acestei categorii de persoane, respectiv modalitatea concretă în care acestea vor beneficia de măsuri reparatorii".

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/8.042/2009 din 12 ianuarie 2009, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate a prevederilor legii criticate este întemeiată, în esență, pentru următoarele motive:

Referitor la motivele de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 61 alin. (2) și a art. 75 alin. (1) din Constituție, deoarece forma proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, diferă în mod substanțial de "obiectul de reglementare avut în vedere de inițiatori". Se susține că în cadrul procedurii de legiferare, Camerele Parlamentului, examinând un proiect de lege, îl pot adopta cu sau fără amendamente, îl pot respinge, însă ele nu pot propune un alt text decât cel prezentat de inițiatori. În acest sens evocă jurisprudența Curții Constituționale.

În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate intrinsecă:

Legea criticată este contrară dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție, raportate la dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât normele juridice nu sunt accesibile și previzibile, ceea ce creează un climat general de incertitudine și nesiguranță juridică. Modificările aduse

Legii nr. 10/2001

vor genera noi condamnări ale statului român prin hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, în special datorită încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În sprijinul punctului său de vedere, primul-ministru menționează hotărâri pronunțate de Curtea Europeană împotriva României.

Cu privire la instituirea prin legea criticată a sancțiunii nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare încheiate în temeiul

Legii nr. 112/1995 , se susține că astfel se "modifică pentru trecut condițiile de existență a sancțiunii nulității, validând înstrăinările unor imobile preluate fără titlu valabil", contrar dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, aducându-se atingere și principiilor stabilității raporturilor juridice și al securității juridice.

Prin conferirea caracterului autentic al actelor de vânzare-cumpărare, legea criticată le exclude de la controlul judecătoresc, contrar dispozițiilor art. 21 din Constituție. De asemenea, abrogarea

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

are efect constitutiv de drept de proprietate al statului, având semnificația exproprierii, contrar prevederilor art. 44 din Constituție.

Președintele Camerei Deputaților și cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul României și dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constituției României și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor de lege criticate.

Obiectul sesizării de neconstituționalitate privește două categorii de aspecte, ce țin, pe de o parte, de constituționalitatea extrinsecă a Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pe de altă parte, de constituționalitatea intrinsecă a acestei legi.

A. În privința criticii privind neconstituționalitatea extrinsecă a legii:

Potrivit criticii de neconstituționalitate, legea supusă controlului a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la procedura de legiferare, și anume a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituție, precum și a competențelor ce revin celor două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă pentru completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă, având însă un conținut diferit fată de cel al legii adoptate de Senat. Prin urmare, legea adoptată de Camera decizională diferă substanțial față de conținutul propunerii legislative și față de obiectul avut în vedere de inițiatori.

Curtea Constituțională constată că legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, consacrat de dispozițiile constituționale ale art. 61 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat", și ale art. 75 alin. (1), având următorul cuprins: "Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum și proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) și (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) și (5) și articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii și adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului."

Analizând evoluția procesului de adoptare a legii, Curtea reține că propunerea legislativă pentru completarea

Legii nr. 10/2001 , prin care la art. 20 se introduc trei alineate noi, a fost dezbătută și respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Din cuprinsul art. 75 alin. (1) din Constituție rezultă că Senatul este competent ca, în calitate de primă Cameră sesizată, să dezbată o lege ce reglementează materia proprietății. În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol din Constituție, în speță, după respingerea propunerii legislative, Senatul, în calitate de Cameră de reflecție, a trimis propunerea Camerei Deputaților pentru a decide definitiv în calitate de Cameră decizională. Această Cameră a adoptat însă legea cu unele amendamente. Ulterior, legea astfel adoptată a fost trimisă spre promulgare Președintelui României, care, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia. În cadrul procedurii de reexaminare a legii, Senatul, în ședința din 8 septembrie 2008, a adoptat proiectul de lege cu același conținut cu cel adoptat de Camera Deputaților, astfel încât, după încheierea procesului legislativ de reexaminare, ambele Camere au adoptat același proiect de lege.

În aceste condiții, Curtea Constituțională constată că nu este încălcat art. 61 din Constituție, ce consacră principiul bicameralismului, și nici art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, care stabilește competențele ce revin celor două Camere ale Parlamentului.

B. În privința criticii privind neconstituționalitatea intrinsecă a Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:

1. Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. I punctul 10 din legea criticată, care are următorul cuprins: «Alineatul (2) al articolului 45 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință."»

Dispozițiile constituționale pretins încălcate prevăd următoarele:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

Prin critica de neconstituționalitate se susține că prevederile menționate contravin acestor dispoziții constituționale, deoarece modifică, pentru trecut, condițiile de existență a sancțiunii nulității, cu scopul validării actelor de înstrăinare a imobilelor, preluate fără titlu, în temeiul

Legii nr. 112/1995 , ceea ce are ca efect restrângerea sferei actelor juridice de înstrăinare considerate nule. Astfel, se aduce atingere securității juridice și stabilității raporturilor juridice, fără a se arăta ce se întâmplă cu hotărârile judecătorești pronunțate anterior. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiției.

Examinând susținerea, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu au caracter retroactiv. Instituția nulității este o sancțiune civilă ce se aplică în cazul în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispozițiile legale sau sunt încălcate condițiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea părților în situația anterioară, nu se poate susține că norma juridică ce instituie sancțiunea nulității contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Curtea reține ca fiind neîntemeiată și critica de neconstituționalitate ce privește atingerea adusă stabilității raporturilor juridice, deoarece dispoziția legală privind instituirea sancțiunii nulității vizează doar actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor legii.

Nici susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate nu prevăd nicio soluție juridică cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate anterior nu este întemeiată, deoarece, în temeiul principiului separației și echilibrului puterilor în stat, Parlamentul are obligația de a respecta principiul autorității de lucru judecat, fără a împiedica instanțele judecătorești să-și exercite funcția de realizare a justiției. Or, modificarea, prin lege, a efectelor unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ar avea semnificația unei imixtiuni nepermise a Parlamentului în sfera de activitate a autorității judecătorești, ceea ce ar avea drept consecință destabilizarea echilibrului constituțional dintre aceste autorități publice. De aceea, o atare reglementare legală ar fi neconstituțională. În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993.

Curtea Constituțională constată că dispoziția de lege criticată pentru neconstituționalitate nu pune în pericol securitatea juridică și stabilitatea raporturilor juridice, ci, dimpotrivă, un asemenea efect l-ar avea tocmai modificarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. În acest sens, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008, și a constatat neconstituționalitatea prevederilor

art. 47 din Legea nr. 10/2001 .

2. Cu privire la critica referitoare la dispozițiile art. I punctul 11 din lege, al cărui cuprins este următorul: "Contractele de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul

Legii nr. 112/1995 , cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."

Prin sesizare se susține că această dispoziție este retroactivă și are caracter imprecis, ceea ce contravine principiilor preeminenței dreptului și al securității juridice.

Curtea Constituțională constată că textul criticat nu conține norme retroactive, ci precizează că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare acestea au forța juridică de titluri de proprietate și sunt opozabile erga omnes. Acest text a fost introdus în lege tocmai pentru claritatea reglementării, cerință impusă de normele de tehnică legislativă.

3. Referitor la critica privind dispozițiile art. I punctul 5 din lege, potrivit cărora: «După alineatul (4) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 112/1995 , cu modificările ulterioare."»

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 15 referitor la universalitate și la art. 16 privind egalitatea în drepturi.

În motivarea sesizării se susține că în forma actuală a

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu a fost reglementat regimul juridic al terenurilor aferente imobilelor preluate de stat fără titlu, întrucât textul criticat le exclude de la restituirea în natură.

Curtea constată că sesizarea este neîntemeiată, deoarece, potrivit

art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, "Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție", iar, potrivit alin. (6) al aceluiași articol, se prevede că "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor." Prin urmare, odată cu imobilele - clădiri înstrăinate în temeiul

Legii nr. 112/1995

- au fost înstrăinate și terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Viașu împotriva României, din care rezultă că suma ce trebuie plătită reclamantului de către statul român corespunde valorii terenului nerestituit în natură.

Pentru celelalte categorii de terenuri se vor aplica dispozițiile legii criticate, acordându-se măsuri reparatorii în aceleași condiții ca și pentru locuințe.

4. Cu privire la criticile ce vizează prevederile art. I punctul 2 din lege, prin care se abrogă

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , ce prevedea că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

Curtea constată că motivarea sesizării nu conține referiri la încălcarea vreunui articol din Constituție sau a vreunui principiu constituțional. Având în vedere dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", urmează ca această critică să fie respinsă ca fiind inadmisibilă, Curtea neputându-se substitui autorului sesizării în ceea ce privește invocarea unui motiv de neconstituționalitate. De altfel, asupra acestor dispoziții Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008.

5. În ceea ce privește criticile ce vizează prevederile art. I punctul 13 din lege, prin care, «După alineatul (3) al articolului 46 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate."»

Potrivit criticii de neconstituționalitate, textul supus controlului încalcă liberul acces la justiție al fostului proprietar, garantat de art. 21 din Constituție, deoarece împiedică persoana îndreptățită să acționeze pentru revendicarea bunului pe calea dreptului comun.

Or, față de aceste critici, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , reținând că «legea nu obstrucționează accesul la justiție al celor îndreptățiți la măsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativă, calea legală pentru acordarea de reparații în natură sau prin echivalent.