Decizia nr. 6/1992
cu privire la constituționalitatea unor prevederi ale Legii privind măsuri premergătoare reglementării situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944
prezumat în vigoare 3 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Suspendat prin 3
- Decizia nr. 96/1996 24 septembrie 1996 cu privire la soluționarea recursurilor declarate împotriva Deciziei Curții Constituțional…
- Decizia nr. 211/2002 10 iulie 2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Ordonanța Gu…
- Decizia nr. 259/2003 24 iunie 2003 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din Ordona…
Curtea Constituțională a fost sesizată, la 14 octombrie 1992, de către 55 deputați, și anume: domnii Ionel Blaga, Vasile Diacon, Mihai Iordache, Constantin Parvu, Nelu Aristide Dragomir, Paul Ioan Cojocaru, Eugen Mitu, Victor Bostinaru, Mircea Man, Cantemir Gafar, Dragos Enache, Gheorghe Sfercoci, Adrian Paul Ilies, Adriean Videanu, Gheorghe Marcu, Emil Cojocariu, Toader Manaila, Teodor Axente, Gheorghe Ghetan, Teodor Luputiu, Romul Soponar, Dumitru Rădăuceanu, Ioan Staicu, Adrian Silistraru, Dumitru Badea, Marcel Grec, Florin Lucian Oarza, Valeriu Butulescu, Francis Septimiu Kraucz, Dumitru Armasescu, Ioan Timiș, George Simatiuc, Alexandru Radu, Dumitru Moinescu, Costel Gheorghiu, Teodoru Dobritoiu, Alexandru Comanescu, Mihai Tudor, Dumitru Diaconescu, Dumitru Beznea, Constantin Dumitrache, Corneliu-Constantin Ruse, doamna Marta-Nora Tarnea, domnii Constantin Dragomir, Ioan Marcu, Stan Marin, doamna Elena Ene, domnii Gheorghe Pavel, Georgica Alexandrache, Corneliu Moldovan, Stelian Androne, Ioan Oancea, Ioan Georgescu, Costica Canacheu, Constantin Andreescu, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 1 și 2 ale Legii privind măsuri premergătoare reglementării situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944.
De asemenea, Curtea Constituțională a fost sesizată la data de 19 octombrie 1992 de către Curtea Suprema de Justiție asupra neconstitutionalitatii art. 5 din aceeași lege.
Curtea Constituțională, în temeiul
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca este competența să soluționeze cele doua sesizări care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituția României și ale
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
Avînd în vedere ca sesizările de neconstituționalitate sus-menționate privesc aceeași lege, prin încheierea din data de 28 octombrie 1992 s-a dispus conexarea lor.
Grupul de deputați contesta constituționalitatea dispozițiilor art. 1 și art. 2 din legea în discuție pe motiv ca acestea au fost stabilite printr-o lege ordinară, deși, afectind regimul general al proprietății, nu puteau fi adoptate, potrivit art. 72 lit. k) din Constituție, decît prin lege organică. De asemenea, în sesizare se susține ca au fost incalcate dispozițiile art. 49 din Constituție, care prevede în mod limitativ cazurile de restringere a exercițiului unor drepturi sau libertăți, întrucît prevederile considerate neconstituționale nu se încadrează în nici unul din cazurile respective. În sesizare se mai precizează ca prin art. 2 din lege se modifica implicit
art. 53 din Legea privatizării societăților comerciale nr. 58/1991
care, deoarece privește regimul general al proprietății, este o lege organică și, deci, nu putea fi modificată printr-o lege ordinară.
Curtea Suprema de Justiție considera ca art. 5 din Legea privind măsuri premergătoare reglementării situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944 încalcă principiul separației puterilor într-un stat de drept, precum și prevederile art. 21 și art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora realizarea justiției este atributul exclusiv al puterii judecătorești, constituind, astfel, o imixtiune neconstitutionala a puterii legislative în activitatea de judecată.
Potrivit
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, punctul lor de vedere asupra sesizarilor primite.
În punctul de vedere exprimat de Senat se considera ca atît legea, în ansamblul sau, cît și art. 1, 2 și 5 ce fac obiectul sesizarilor sînt constituționale, întrucît legea are caracter temporar și un conținut exclusiv procedural, ea nefiind nici constitutivă și nici translativa de drepturi de proprietate, astfel ca regimul juridic al proprietății este neafectat.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispozițiile art. 1 și 2 sînt constituționale, deoarece nu încalcă prevederile art. 72 lit. k) din Constituție, ele avînd drept scop luarea de măsuri speciale prin care se asigura premisele necesare pentru înlăturarea unor nedreptati făcute anumitor persoane în trecut.
Cît privește dispozițiile art. 5 din lege, în punctul de vedere exprimat de Guvern se arata ca acestea contravin, pe de o parte, dispozițiilor art. 21 și 49 din Constituție, iar, pe de altă parte, constituie o imixtiune a puterii legislative în activitatea de judecată, fiind astfel neconstituționale.
Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Vazind sesizările grupului de deputați și ale Curții Supreme de Justiție, punctele de vedere exprimate de către Senat și Guvern, precum și concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor și dispozițiile constituționale, retine următoarele:
1. Dispozițiile art. 1 din legea în discuție privesc obligativitatea Guvernului ca, în termen de 6 luni de la adoptarea acestei legi, să prezinte Parlamentului un proiect de lege privind reglementarea situației juridice a imobilelor existente în proprietatea statul sau a unităților administrativ-teritoriale, trecute în proprietatea acestuia sau a organizațiilor cooperatiste în virtutea unor acte normative ori a unor acte cu caracter individual, emise după 23 august 1944 de organele puterii sau administrației de stat sau de alte organe ale statului sau preluate de acestea prin exces de putere ori fără titlu.
Obligarea Guvernului de a elabora și supune spre adoptare un proiect de lege, într-un anumit domeniu de activitate, nu este neconstitutionala, deoarece Guvernul fiind investit, potrivit art. 102 din Constituție, pe baza votului de încredere acordat de Parlament, o asemenea obligație nu contravine raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern. De asemenea, prin stabilirea acestei obligații nu se încalcă dreptul de inițiativa legislativă al Guvernului, prevăzut de art. 73 din Constituție, întrucît dispozițiile art. 1 nu prefigureaza conținutul viitorului proiect de lege, ci, instituind numai obligația de a-l prezenta, reglementează unele aspecte privind desfășurarea procesului legislativ în domeniul de activitate ce face obiectul legii. Este o caracteristica ce rezultă cu pregnanta și din prevederile art. 4 referitoare la întocmirea situației centralizate pe județe a imobilelor la care se referă legea și ale art. 6 referitoare la elaborarea unei metodologii pentru întocmirea situațiilor respective.
2. Cel de-al doilea motiv de neconstituționalitate invocat privește textul art. 2 din aceeași lege.
La alin. 1 din acest articol se prevede că, pînă la data adoptării legii privind reglementarea situației juridice a unor imobile, se interzice înstrăinarea, ca active ale agenților economici sau în orice alt mod, cu orice titlu, a imobilelor respective, precum și demolarea sau schimbarea destinației lor economice.
Articolul 41
din Constituție garantează dreptul de proprietate cu toate dezmembramintele sale. Pentru acest motiv, regimul general al proprietății este de domeniul legii organice, potrivit art. 72 lit. k) din Constituție, fiind un drept fundamental într-un stat de drept. Pe cale de consecința, interdicția de înstrăinare a unor bunuri, chiar pe o durată limitată, prevăzută de alin. 1 al art. 2, inlaturind dreptul de dispoziție al proprietarului, nu poate fi instituită decît tot prin lege organică, întrucît acest drept este de esenta regimului juridic general al proprietății. Este de principiu ca o derogare - cum este interdicția de înstrăinare, ce reprezintă o derogare de la un atribut fundamental al dreptului de proprietate - poate fi stabilită numai printr-o lege de aceeași natura cu aceea a legii de la care se deroga. Altminteri, însuși regimul juridic diferit, cu caracter imperativ, instituit de Constituție, pentru legile constituționale, organice și ordinare, precum și garanția constituțională pe care acest regim îl asigura, ar fi incalcate.
În același sens,
cuprinde reguli care, prin natura lor, fac parte din regimul juridic general al proprietății, întrucît vizează elementele esențiale ale acestui drept - posesia, folosință și dispoziția -, precum și reguli ce contureaza regimul juridic al condițiilor tehnico-materiale și organizatorice pentru funcționarea fondurilor prevăzute de această lege. Primele reprezintă o realitate juridică ce, evocind o anumită esenta, reclama legea organică, pe cînd celelalte reprezintă o alta realitate juridică, de importanța mai redusă, ce nu fac parte din regimul general al proprietății. Interdicția de înstrăinare a activelor constituie, însă, o derogare de la prevederile acestei legi ce vizează prima categorie de norme.
Fața de cele arătate, rezultă ca interdicția de înstrăinare prevăzută la art. 2 alin. 1 este neconstitutionala, fiind instituită printr-o lege ordinară. Mai mult, Parlamentul nici nu putea adopta, la data de 14 octombrie 1992, o asemenea interdicție. Potrivit art. 60 alin. (4) din Constituție, după expirarea mandatului și pînă la întrunirea legală a noului Parlament, mandatul Parlamentului anterior se prelungește însă cu anumite restrictii ce rezultă din interdicția revizuirii Constituției sau a adoptării, modificării ori abrogării de legi organice. Or, la data adoptării legii în discuție, alegerile parlamentare avuseseră loc la 27 septembrie 1992 și, deci, mandatul Parlamentului expirase, acesta exercitindu-și prerogativele în perioada de prorogare.
În ce privește prevederile art. 49 din Constituție, este de menționat ca ele nu sînt aplicabile, întrucît interdicția înstrăinării instituită de art. 2 alin. 1 este afectată de un termen incert - pînă cînd se va adopta legea menționată de art. 1 -, Parlamentul neputind fi obligat prin lege sa adopte o anumită reglementare. Dacă, ipotetic, nu ar adopta aceasta reglementare, ar insemna ca interdicția respectiva este definitivă. Or, aceasta este contrar prevederilor art. 49, fiind încălcat atît principiul proportionalitatii restringerii exercițiului unor drepturi, prevăzut de alin. (2) al art. 49, cît și regimul dreptului de proprietate, prevăzut de art. 41 și 135 din Constituție, îndeosebi alineatul ultim al art. 135, potrivit căruia proprietatea este inviolabilă.
În ce privește dispozițiile alin. 2 al art. 2, întrucît reprezintă o măsura de protecție a chiriașilor constind, în esenta, în interdicția schimbării situației juridice a locatarilor pînă la adoptarea viitoarei reglementări și, deci, se referă la contractul de locațiune, acestea puteau fi adoptate pe calea unei legi ordinare. De această dată nu se mai poate susține ca ar fi încălcat dreptul de proprietate, asa cum rezultă din însuși conținutul alineatului, situația juridică a chiriașilor nefiind o problemă de ordin constituțional în raport cu dispozițiile referitoare la proprietate. Este de precizat, totodată, ca referirea din text la alin. 1 are în vedere data adoptării viitoarei reglementări prevăzute la art. 1 din lege, astfel încît lipsa primului alineat nu afectează conținutul reglementării.
În ce privește conținutul alin. 3, trimiterea la alin. 1 devine caducă, fiind lipsită de obiect.
3. Cea de-a treia norma legală considerată ca neconstitutionala prin sesizarea Curții Supreme de Justiție se referă la art. 5, potrivit căruia, pînă la adoptarea viitoarei legi se suspenda din oficiu judecarea proceselor de orice natura privitoare la bunurile ce fac obiectul art. 1 din legea în discuție, precum și executarea hotărîrilor judecătorești definitive pronunțate cu privire la asemenea bunuri.
Aceasta prevedere încalcă raporturile constituționale dintre puterea legislativă și cea judecătorească. În virtutea principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiției. Dreptul de control al Parlamentului se exercită și asupra modului cum funcționează organele puterii judecătorești, el stabilind, în acest scop, regulile după care se desfășoară activitatea de judecată. Potrivit Constituției, acest drept, însă, se poate exercita numai cu respectul autorității lucrului judecat și fără a împiedica instanțele judecătorești de a-și exercită misiunea lor, prevăzută de art. 125 din Constituție, de realizare a justiției. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioada de timp, ar avea drept consecința ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. De aceea, o dispoziție legală prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărîrilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala.
Cele arătate nu exclud posibilitatea autorităților judecătorești ca, în condițiile legii, sa suspende judecata sau executarea unei hotărîri judecătorești, precum și, în cazul exercitării căilor de atac, sa desfiinteze sau sa modifice o hotărîre care nu ar fi legală sau temeinica.
Avînd în vedere considerentele expuse,
vazind și dispozițiile art. 21, art. 41, art. 49, art. 60 alin. (4), art. 72 lit. k), art. 102, art. 125, art. 144 lit. a) și art. 145 alin. (1) din Constituția României, precum și ale
art. 20 din Legea nr. 47/1992 ,
pentru motivele arătate,
Curtea Constituțională,
În numele legii,
DECIDE:
1. Declara neconstituționale prevederile art. 2 alin. 1 și ale art. 5 din Legea privind măsuri premergătoare situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944.
2. Constata ca prevederile art. 1 și ale art. 2 alin. 2 și 3 din legea sus-menționată sînt constituționale.
3. Prezenta decizie se comunică Președintelui României, președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituție, precum și Curții Supreme de Justiție, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc în data de 11 noiembrie 1992 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Fazakas Miklos, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Victor Dan Zlatescu și Ion Filipescu, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.