Decizia nr. 1385/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) și art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) și
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Anita Schmidt în Dosarul nr. 5.189/62/2007 al Tribunalului Brașov - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 3 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.189/62/2007, Tribunalul Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 22 alin. (1) și (5) și
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Anita Schmidt.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că dispozițiile
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
inserează în textul legii o limitare inacceptabilă a exercitării dreptului de proprietate. Astfel, procedurile prevăzute de
pot fi inițiate numai în termen de 6 luni de la adoptarea legii. Potrivit alin. (5), lipsa de acțiune în acest interval de timp atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Practic, această interdicție vizează nu numai împiedicarea folosirii legii, ci și a dispozițiilor din dreptul civil care garantează proprietatea. Pe de altă parte, textele de lege criticate instituie o discriminare între foștii proprietari, care au depus notificare în vederea restituirii, și aceia care nu au respectat acest termen, ceea ce conduce și la o încălcare a principiului constituțional al garantării proprietății private. De asemenea, procedura instituită prin art. 22 din lege este o jurisdicție specială, administrativă, facultativă, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, precum și cu cele cuprinse în art. 16 privitoare la egalitatea cetățenilor în drepturi și art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, coroborate cu art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Tribunalul Brașov - Secția civilă consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 22 alin. (1) și (5) și
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, texte de lege care au următorul conținut:
- Art. 22 alin. (1) și (5): "(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.[...]
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.";
- Art. 45 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (4) referitoare la accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată, precum și prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Articolul 22
alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001
a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la
art. 21 din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 9 aprilie 2004, și
Decizia nr. 99 din 22 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005, Curtea Constituțională a constatat că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege.
De asemenea, Curtea s-a pronunțat și asupra constituționalității
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , prin raportare la
art. 44 alin. (1)-(3) și (8) din Constituție, prin Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004.
În această decizie, Curtea a constatat că susținerea potrivit căreia
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
înfrânge dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție pornește de la o premisă greșită, și anume aceea a absolutizării exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se însă abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, republicată, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, ca și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile stabilite de legea organică. În lumina acestor prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin textul de lege criticat, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.
Argumente asemănătoare au fost reținute și pentru a susține conformitatea
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
cu prevederile constituționale ale art. 44 alin. (3) și (8). Astfel, textul de lege criticat nu operează o expropriere ori o confiscare, ci doar sancționarea proprietarului nediligent, care nu a înțeles să își exercite dreptul său în termenul prevăzut de lege. De altfel, imprescriptibilitatea, consfințită în anumite cazuri cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare de Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat și în cazul
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 .
Considerentele și soluțiile deciziilor menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) și
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Anita Schmidt în Dosarul nr. 5.189/62/2007 al Tribunalului Brașov - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.