Decizia nr. 1/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 10/1997 19 aprilie 1997 (prevederi anume) cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Paula C. Pantea - judecător
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de Banca Română pentru Dezvoltare _ S.A. și de Societatea Comercială "OLFIL" - S.A. Oltenita împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 253 din 17 iunie 1997 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 1997, în prezenta Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 16 decembrie 1997, apoi la 19 decembrie 1997 și apoi pentru data de 15 ianuarie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Decizia nr. 253 din 17 iunie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 . Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea a reținut, în esenta, următoarele:
- Guvernul poate, prin ordonanțe, sa reglementeze primar, sa modifice sau sa abroge reglementarea existenta;
- ordonanța de urgență este justificată de un caz excepțional, astfel cum a fost definit și prin Decizia Curții Constituționale nr. 65/1995, și anume evitarea unei grave atingeri aduse interesului public, care, în speta, ar fi dat de necesitatea prevenirii blocajului financiar și a diminuării pierderilor din economie, ale căror consecințe sunt mai grave în procesul actual inflationist. Pe calea excepției nu se contesta necesitatea și justificarea măsurilor adoptate prin ordonanța, ci numai abrogarea unei legi anterioare, care are, în esenta, același scop de a preveni și inlatura blocajul financiar;
- prin însuși faptul ca a fost publicată, reiese ca ordonanța a fost depusa în prealabil la Parlament, deoarece, potrivit art. 78 din Constituție, legea intră în vigoare pe data publicării ei în Monitorul Oficial al României, iar potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție intrarea în vigoare a unei ordonanțe de urgență este condiționată de depunerea sa prealabilă spre aprobare;
- dispoziția referitoare la taxa de timbru din legea abrogată prin textul atacat nu este de domeniul legii organice;
- aspectul legat de cuantumul taxei de timbru care trebuie plătit, în speta, nu poate fi cercetat de către Curtea Constituțională, fiind de atributul exclusiv al instanței judecătorești, chemată să aplice legea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. și Societatea Comercială "OLFIL" - S.A. Oltenita.
Prin recursul declarat de către Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. se invoca următoarele motive de recurs:
a) încălcarea art. 114 alin. (4) din Constituție, în ceea ce privește aprecierea unui caz excepțional care să justifice intervenția Guvernului printr-o ordonanța de urgență. Se considera ca intervenția Guvernului s-ar justifica numai în situația în care legislativul nu ar putea sa adopte el însuși măsurile respective și nici nu ar putea abilita Guvernul pentru aceasta;
b) depunerea ordonanței de urgenta la Parlament nu constituie doar o condiție prealabilă intrării în vigoare, ci constituie chiar momentul intrării în vigoare a ordonanței. Asa fiind, din moment ce nu rezultă din Monitorul Oficial al României când a fost depusa la Parlament, nu se cunoaște cu certitudine data intrării în vigoare, ceea ce constituie motiv de neconstituționalitate;
c) ordonanța ar fi trebuit sa reglementeze expres situațiile tranzitorii, în ce privește aplicarea legii în timp, deoarece instanțele nu procedează în mod unitar.
Societatea Comercială "OLFIL" - S.A. Oltenita, în motivarea recursului, susține ca:
a) suportarea taxelor de timbru pentru cererile introduse la instanțe înainte de intrarea în vigoare a ordonanței nu este o problemă de succesiune a legilor în timp, ca o modalitate de interpretare a legii, de competența exclusiva a instanțelor judecătorești, ci constituie o problemă de constituționalitate în măsura în care instanțele atribuie un efect retroactiv
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 ;
b) motivarea deciziei de fond, în sensul că ordonanța ar avea drept scop prevenirea și înlăturarea blocajului financiar, precum și reducerea presiunii inflationiste, nu este corecta, deoarece ea a păstrat aspectul negativ din Legea nr. 76/1992, și anume executarea silită după regulile dreptului comun, dar a înlăturat și aspectul pozitiv din menționată lege și anume plata taxei de timbru redusă, sporind astfel debitul care trebuie recuperat cu încă 10% .
În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, deoarece excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere transmis de către Guvern se apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu poate fi reținută, arătând, în esenta, ca:
- prin ordonanțe Guvernul poate modifica sau abroga o lege în vigoare, în condițiile art. 114 din Constituție;
- adoptarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 10/1997
s-a făcut în condiții de urgenta, deoarece își are fundamentarea pe necesitatea și urgenta unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri interesului public, respectiv evitarea blocajului financiar și diminuarea pierderilor din economie;
- obligația de depunere a ordonanței la Parlament a fost respectata, iar faptul ca a fost publicată în Monitorul Oficial al României dovedește acest lucru;
- stabilirea taxelor de timbru este de domeniul legii ordinare, astfel ca textul atacat ca neconstitutional nu era de domeniul legii organice;
- interpretarea legii este un atribut exclusiv al instanțelor judecătorești.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile
art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997
și ale Legii nr. 151 din 24 iulie 1997 pentru aprobarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Motivele de recurs sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează;
Decizia atacată a apreciat ca ordonanța de urgență este justificată de un caz excepțional, astfel cum a fost definit și prin Decizia Curții Constituționale nr. 65/1995, care, în esenta, a reținut ca intervenția Guvernului pe calea ordonanței de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție, se poate fundamenta pe necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Motivarea din decizia atacată fiind conformă cu jurisprudenta Curții Constituționale și neintervenind nici un element care să facă necesară reconsiderarea acesteia, instanța de recurs inlatura ca nefondata critica ce se aduce prin primul motiv invocat de către Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. Nu poate fi reținut nici motivul invocat de către Societatea Comercială "OLFIL" - S.A. Oltenita, în sensul că ordonanța nu ar avea drept efect prevenirea și înlăturarea blocajului financiar, precum și reducerea presiunii inflationiste. Curtea este indreptatita sa verifice numai constituționalitatea ordonanței, iar nu sa aprecieze dacă măsurile adoptate prin aceasta și care nu sunt contrare Constituției produc sau nu efectele scontate.
Cat privește motivul privind neconstituționalitatea ordonanței atacate datorită faptului că nu se cunoaște cu certitudine data intrării sale în vigoare, este de reținut ca, într-adevăr, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție, intrarea în vigoare a ordonanței de urgenta are loc după depunerea ei spre aprobare la Parlament. Dar textul trebuie corelat și cu prevederea constituțională înscrisă în art. 107 alin. (4), care stabilește ca nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului atrage inexistenta acestora. Din verificările efectuate de către instanța de recurs rezultă ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997
a fost depusa la Senat la data de 21 aprilie 1997, fiind înregistrată sub nr. 295 din 21 aprilie 1997, și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997. Asa fiind, nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut. Pentru a se evita însă pe viitor discuții în legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională apreciază ca este necesar ca la publicarea ordonanțelor de urgenta să se menționeze data de depunere la Parlament, dându-se astfel posibilitatea verificării de către orice persoană interesată a respectării cerinței prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituție.
Motivele referitoare la inexistenta unor dispoziții tranzitorii și la aplicarea retroactivă a dispozițiilor ordonanței de către unele instanțe nu pot fi nici ele primite, deoarece problema aplicării legilor în timp este de resortul instanțelor judecătorești, Cunoscând data abrogării unui act normativ și data intrării în vigoare a reglementării noi, judecătorul va stabili la speta care este prevederea pe care o va aplica. În cazul în care partea este nemultumita de soluția judecătorului, inclusiv dacă acesta a aplicat retroactiv o dispoziție legală, ea poate exercita în fața instanțelor judecătorești superioare căile de atac prevăzute de lege. Nici chiar dacă instanțele judecătorești nu procedează unitar, Curtea Constituțională nu se poate pronunța în aceasta problema, ea putând fi soluționată în condițiile legii.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. și de Societatea Comercială "OLFIL" - S.A. Oltenita împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 253 din 17 iunie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.