Decizia nr. 15/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marilena Mincă - procuror

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 lit. d) și ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian-Ion-Emilian Andreescu în Dosarul nr. 7.305/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției și părțile Olimpiu Ghinulescu și Sorin Hoștiuc. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepției solicită admiterea acesteia pentru argumentele invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Părțile Olimpiu Ghinulescu și Sorin Hoștiuc lasă la aprecierea Curții soluționarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 7.305/2/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 lit. d) și art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Traian-Ion-Emilian Andreescu cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva unei sentințe penale pronunțate de Curtea de Apel București, prin care a fost respinsă plângerea împotriva unei ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil prin limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la soluționarea plângerii împotriva actelor de netrimitere în judecată ale procurorului, precum și prin împiedicarea reunirii cauzelor care nu se află în același stadiu de judecată, partea interesată fiind astfel în imposibilitate de a se folosi în toate cazurile de dovezile administrate în dosare care privesc săvârșirea unor infracțiuni între care există conexitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere principiilor constituționale invocate de autorul excepției. Face trimitere la jurisprudența constantă a Curții Constituționale în materie.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, invocând, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 440/2004 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 lit. d) și ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Din concluziile scrise ale autorului excepției reiese însă că acesta critică prevederile art. 37 alin. 2 din Codul de procedură penală, iar nu pe cele ale art. 34 lit. d) din același cod. Ca urmare, Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 37 alin. 2 și ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Aceste din urmă prevederi legale au fost modificate prin

Legea nr. 356/2006

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 37 alin. 2: "Cauzele se reunesc și la instanțele de apel, precum și la cele de recurs, de același grad, dacă se află în același stadiu de judecată.";

- Art. 278^1 alin. 7: "Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi legale, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală privind accesul liber la justiție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și cu motivări similare. Astfel, prin

Decizia nr. 770 din 1 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește dispozițiile art. 37 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazurile de indivizibilitate și de conexitate prevăzute de lege, cauzele se reunesc și la instanțele de apel, precum și la cele de recurs, de același grad, dar numai dacă se află în același stadiu de judecată, acestea instituie norme de procedură care sunt atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituție. Nu poate fi reținută critica formulată de autorul excepției, în sensul că textul de lege menționat încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât prin această reglementare se realizează o mai bună soluționare a cauzelor penale ce privesc infracțiuni între care există anumite legături. Pentru ca reunirea cauzelor în același dosar penal să conducă la operativitate și economie în activitatea procesuală prin degrevarea unor organe judiciare, este esențial însă ca respectivele cauze să se afle în același stadiu de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 2 și art.278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian-Ion-Emilian Andreescu în Dosarul nr. 7.305/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 ianuarie 2009.