Decizia nr. 714/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea recursului declarat de Deacu Ion și Deacu Gheorghe împotriva Deciziei nr. 124, pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21 mai 1997, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 din Codul penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, a recurentilor prin procurator Deacu Dumitru, a părții vătămate Zaharia Gh. Gheorghe și a mostenitoarei Zaharia Rodica Angela, sotia supravietuitoare a defunctului, parte vătămată, Zaharia N. Gheorghe, și au fost consemnate în încheierea de la acea data. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16 decembrie 1997, iar apoi pentru data de 19 decembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Judecătoria Fetesti, județul Ialomita, prin Încheierea din 2 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 574/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 din Codul penal, ridicată de inculpatii Deacu Ion și Deacu Gheorghe, prin reprezentant.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 124 din 21 mai 1997, a respins ca vadit nefondata excepția cu care a fost sesizată, retinand, în esenta, ca între prevederile art. 16 alin. (2) și ale art. 51 din Constituție, pe de o parte, și prevederile art. 220 din Codul penal, pe de altă parte, nu exista nici o contrarietate: ultimele incrimineaza "tulburarea de posesie", pe când primele prevederi se referă la aspecte ce nu au nimic comun cu tulburarea de posesie. Se mai retine prin decizia recurată ca dispozițiile art. 220 din Codul penal sunt expresia voinței legiuitorului de a apara dreptul de proprietate garantat prin art. 41 alin. (1) din Constituție, prin mijloace de drept penal, puse la dispoziția persoanelor pentru a se apara împotriva atacurilor îndreptate împotriva patrimoniului lor.

Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs, în termen legal, inculpatii, autori ai excepției.

În motivarea recursului se susține ca, întrucât nu exista posibilitatea legală de a se adresa direct Curții Constituționale, s-a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața instanței de fond, pentru ca "sa trimită dosarul (nu extrase) la Curtea Constituțională, care, printr-un control prealabil, preventiv, să constate ca instanța de fond încalcă legea". În acest sens se afirma ca în încheierile de ședința dezbaterile sunt consemnate trunchiat, ca instanța de fond nu tine seama de natura distinctă a actelor juridice și de efectele acestora.

Mai este criticata instanța de fond pentru faptul ca, "din neobservare sau pentru a forta lucrurile, a refuzat continuu să respecte prevederile art. 300 și art. 196 din Codul de procedură penală" și pentru ca, "respingând excepția ridicată privind autoritatea de lucru judecat, ea vine în coliziune cu art. 16 alin. (2) și art. 51 din Constituție".

În concluzie, coroborand o serie de probe administrate în dosarul instanței de fond, se arata ca "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii definite de art. 220 din Codul penal".

CURTEA,

examinând decizia atacată, motivele de recurs, raportul judecătorului-raportor, concluziile și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea constata ca recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, întrucât toate criticile formulate se referă la faptul ca instanța de judecată nu ar fi respectat unele prevederi legale sau constituționale. Practica jurisdicțională a Curții Constituționale a statuat, în mod constant, ca interpretarea și aplicarea legii tine de competența exclusiva a instanțelor judecătorești, iar critica acestora este deschisă părților prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 71 din 15 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.

În consecința, pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992, în forma anterioară modificării,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Deacu Ion și Deacu Gheorghe împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 124 din 21 mai 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 decembrie 1997.