Decizia nr. 217/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală și ale art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 43/2002 4 aprilie 2002 (prevederi anume) privind Parchetul Național Anticoruptie
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală și ale
art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, excepție invocată de Florica Șeicaru în Dosarul nr. 1.106/312/2008 al Judecătoriei Slobozia.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 24 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.106/312/2008, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală și ale
art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, excepție invocată de Florica Șeicaru.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate nu oferă garanția unui proces echitabil. Se arată că, în cazul infracțiunilor prevăzute de
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, apreciate "în abstracto" ca fiind infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, urmărirea penală revine în competența proprie a procurorului, ca o garanție suplimentară acordată de legiuitor pentru respectarea drepturilor pe care orice acuzat le are într-un proces penal. S-a apreciat de către legiuitor că, în această fază a procesului penal, dintre toate organele enumerate în cuprinsul art. 201 alin. 2 din Codul de procedură penală, procurorul, care este magistrat, deține cea mai înaltă calificare juridică, astfel încât efectuarea de către acesta a actelor de urmărire penală ar constitui o garanție a respectării principiului legalității. Ca urmare, în aceste cauze, numai în mod excepțional procurorul își poate delega o parte din atribuții, doar acolo unde acestea nu ating în niciun fel substanța garanției legale menționate, și numai pe baza unei ordonanțe exprese, ce se referă la acte determinate. Per a contrario, toate actele de urmărire penală desfășurate de organele de cercetare penală, în baza unei ordonanțe exprese și punctuale, sunt nule absolut pentru încălcarea normelor imperative de competență. În temeiul acestui raționament, autorul excepției conchide că prevederea art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală, transpusă în domeniul competenței acoperite de Direcția Națională Anticorupție prin
art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , golește, practic, de conținut tocmai garanția pe care legiuitorul a avut-o în vedere atunci când a creat, în anumite cauze, obligația procurorului de a efectua personal urmărirea penală.
Judecătoria Slobozia apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În opinia instanței, faptul că legislația română permite ca organele poliției judiciare să fie delegate de către procurorul care efectuează urmărirea penală în vederea realizării unor acte de cercetare penală, nu echivalează cu nerespectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil, care presupune analiza respectării principiului contradictorialității, egalității armelor, nemijlocirii, legalității și loialității în administrarea mijloacelor de probă, revenind instanței de judecată rolul de a se pronunța cu privire la legalitatea actelor efectuate de organele poliției judiciare.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale, deoarece nu aduc atingere normelor constituționale invocate, ci dau expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora parchetele conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală și ale
art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 503/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile criticate au următorul cuprins:
- Art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală: "În cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare.";
-
Articolul 10
alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 : "Ofițerii și agenții de poliție judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului."
În susținerea excepției se invocă art. 15 alin. (1), art. 16 și art. 20 din Constituție privind universalitatea drepturilor și a libertăților fundamentale, egalitatea în drepturi, tratatele internaționale privind drepturile omului, cu raportare la art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și, respectiv, dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Faptul că, în anumite cazuri, ofițerii de poliție judiciară efectuează anumite acte de cercetare penală nu echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de-o parte, această poliție judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor, iar, pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofițeri se efectuează în numele procurorului și numai după emiterea unei ordonanțe sau a unei dispoziții scrise a acestuia. Totodată, ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora parchetele conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii. În plus, normele criticate se aplică în mod egal tuturor celor vizați de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, astfel încât nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) și art. 16 din Legea fundamentală.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală și ale
art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002
privind Direcția Națională Anticorupție, excepție invocată de Florica Șeicaru în Dosarul nr. 1.106/312/2008 al Judecătoriei Slobozia.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.