Decizia nr. 384/2009

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (5) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 5.272/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Dalati Bassam, interpretul autorizat de limbă arabă solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.272/2/2008,Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (5) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa într-o cauză având ca obiect prelungirea măsurii luării în custodie publică, solicitată de Oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea excepției se arată că textul de lege criticat încalcă dreptul constituțional la apărare, întrucât nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, precum și ca urmare a limitării duratei procedurii. De asemenea, se apreciază că se aduce o gravă atingere independenței justiției, soluția prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă prin lege instanței. Se mai arată că, în cazul în care străinului i s-a acordat permisiunea de ședere în România în condițiile

art. 88 și 89 din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, măsura luării în custodie publică ar trebui să înceteze de drept. Autorul excepției precizează că se află într-un caz de acordare a tolerării, iar nu într-unul de returnare.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 97 alin. (5) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 97 alin. (5) și (7): "(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuți la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este irevocabilă. [...]

(7) În situația în care, ulterior luării în custodie publică a unui străin, se constată existența unuia dintre cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1) sau acesta formulează pentru prima dată o cerere pentru acordarea unei forme de protecție, măsura luării în custodie publică încetează de drept. La formularea unei a doua cereri, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la o nouă procedură."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 21 care garantează accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și la art. 124 care prevede principiile în conformitate cu care se înfăptuiește justiția. Se invocă, de asemenea, și prevederile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la libertate și siguranță.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, în varianta anterioară republicării din anul 2008, a cărei soluție legislativă a fost conservată de forma actuală. Astfel, prin

Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19 decembrie 2006, Curtea, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (5) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 . Cum nu au intervenit elemente noi, își menține valabilitatea jurisprudența deja existentă în materie.

În plus, Curtea observă că, în motivarea excepției, autorul acesteia formulează o sugestie de modificare a cadrului legislativ care reglementează regimul străinilor în România, prin corelarea prevederilor

Legii nr. 122/2006

privind azilul în România cu cele ale dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 . În acest sens, autorul propune ca unul dintre cazurile de încetare de drept a măsurii luării în custodie publică să îl reprezinte acela în care străinului i s-a acordat permisiunea de ședere în România ca urmare a aprobării cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, conform

art. 88 și 89 din Legea nr. 122/2006 . O astfel de solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În caz contrar, ar nesocoti principiul constituțional al separației puterilor în stat, intrând în domeniul de competență exclusivă al Parlamentului, care este unica autoritate legiuitoare a țării.

Autorul excepției mai arată că se află într-un caz de acordare a tolerării, neîncadrându-se nicidecum în cazurile de returnare. O asemenea apreciere revine însă instanței în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, singura în măsură să încadreze situația pârâtului în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, cu aplicarea prevederilor legale corespunzătoare.

În motivarea excepției, se mai pretinde și încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, fără să se arate însă în ce constă contradicția între textele de lege criticate și principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de norma constituțională amintită.

Deși autorul excepției susține că există o contradicție între textele de lege criticate și prevederile art. 124 din Constituție referitoare la principiile care stau la baza înfăptuirii justiției, se poate observa că în realitate își raportează critica numai la prevederile alin. (3) al art. 124, care stabilește că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Sub acest aspect, Curtea reține că textele de lege criticate nu afectează independența judecătorului, întrucât acesta are posibilitatea de a pronunța inclusiv o soluție de respingere a solicitării formulate de Oficiul Român pentru Imigrări, nicio prevedere cuprinsă în textele de lege ce fac obiect al excepției ori în alte prevederi ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002

nefiind de natură să direcționeze judecătorul cauzei spre admiterea, ca unică soluție posibilă, a cererii de prelungire a măsurii luării în custodie publică.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. (5) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 5.272/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009.