Decizia nr. 36/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 41/1997 10 iulie 1997 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drep…
Are ca temei 2
- Legea nr. 29/1990 7 noiembrie 1990 LEGEA contenciosului administrativ
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997
pentru modificarea și completarea
Decretului-lege nr. 118/1990 , invocată de Bogdan Traian în Dosarul nr. 2.982/1997, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 1998, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17 februarie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 24 octombrie 1997, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 2.982/1997, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41 din 10 iulie 1997
pentru modificarea și completarea
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, invocată de Bogdan Traian.
În motivarea excepției se susține ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , care modifica și completează
Decretul-lege nr. 118/1990 , este neconstitutionala, deoarece încalcă prevederile art. 16, 19, 21, 47, 48, 49, 125 și ale art. 128 din Constituție.
Opinia instanței de judecată este ca prevederile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997
deroga de la principiile dreptului comun, în sensul că retroactiveaza, aplicându-se la cauzele aflate în curs de soluționare. În condițiile în care actul normativ nu prevede modul de soluționare a situațiilor tranzitorii, se lasă la latitudinea fiecărei instanțe soluția pronunțată, în cazul invocarii excepției de necompetentă materială a tribunalului.
În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului asupra excepției invocate.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepția ridicată nu privește textele
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , ci interpretarea data
de către comisia de aplicare a acestui decret. Deoarece Curtea Constituțională nu se poate substitui instanțelor judecătorești, se apreciază ca excepția este nefondata.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților și concluziile procurorului, prevederile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost sesizată.
Prin excepția invocată se critica
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 41/1997
ca neconstitutionala în ansamblul sau, fără a se arata dispozițiile care contravin prevederilor constituționale incalcate și nici un alt motiv de ordin juridic în justificarea acestei solicitări, incalcandu-se astfel prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora orice sesizare adresată Curții Constituționale trebuie modificată. Textul fiind imperativ, încălcarea dispozițiilor sale are drept consecința imposibilitatea exercitării controlului, Curtea neputându-se substitui autorului sesizării, în ceea ce privește invocarea unui motiv de neconstituționalitate. În acest sens este și jurisprudenta Curții, astfel cum rezultă din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, și prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
În excepție se susține ca
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 41/1997
încalcă prevederile art. 16, 19, 21, 47, 48, 49, 125 și ale art. 128 din Constituție.
Se constata, în subsidiar, ca dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997
nu sunt contrare normelor constituționale invocate de autorul excepției. Acestea nu încalcă principiul accesului liber la justiție, prevăzut la art. 21 din Constituție, chiar dacă au fost abrogate dispozițiile
art. 9 ale Decretului-lege nr. 118/1990 , care reglementează calea de atac împotriva deciziilor date de comisia prevăzută la art. 8 din decretul-lege sus-menționat.
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului accesului liber la justiție, cat timp decizia organului administrativ poate fi atacată la instanța judecătorească. În acest sens menționăm Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 și Decizia nr. 282 din 1 iulie 1997.
În speta, decizia comisiei prevăzute la
art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990 , ca și actul administrativ emis de direcția de muncă și protecție socială pentru stabilirea perioadelor de persecutie politica, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, potrivit Legii nr. 29/1990, aceasta fiind în conformitate cu dispozițiile art. 48 din Constituție.
Celelalte dispoziții constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate nu sunt incidente în cauza.
Asa fiind, urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie respinsă.
Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/1997
pentru modificarea și completarea
Decretului-lege nr. 118/1990 , invocată de Bogdan Traian în Dosarul nr. 2.982/1997 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.