Decizia nr. 1016/2009

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii , excepție ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 și nr. 2.154/95/2009 ale Tribunalului Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 iulie 2009 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, la solicitarea avocatului autorului excepției, Curtea a amânat pronunțarea la data de 7 iulie 2009, în vederea depunerii de note scrise la dosar.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 10, 18 și 26 martie 2009, pronunțate în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 și nr. 2.154/95/2009, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii . Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București cu prilejul soluționării unor acțiuni civile având ca obiect drepturi bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii , care prevede că orice dispoziție contrară acestui act normativ se abrogă, este contrar dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituție, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa imprecisă, poate ridica dificultăți de interpretare și aplicare a legii. În acest sens, autorul face referire la normele procedurale aplicabile în spețele sale, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii

nu este în măsură să clarifice care dintre acestea urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile

art. 72 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeași materie, respectiv instanța competentă să soluționeze aceste conflicte. Cu toate că, din perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speță ar trebui să fie incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special pe care îl are

Legea nr. 168/1999

față de dreptul comun în materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit căreia incidente ar fi dispozițiile legii speciale. Toate aceste argumente sprijină concluzia pe care autorul excepției o consideră esențială pentru motivarea sa, anume că prevederile

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii

încalcă principiul efectivității juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente care să fie coerente (Cauza Unedic contra Franței, 2008), să evite paralelismul legislativ (Cauza Katz contra României, 2009), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și să aibă o aplicabilitate practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudență neuniformă (Cauza Santo Pinto contra Portugaliei, 2008). În plus față de acestea, autorul excepției amintește că, prin dispozițiile

art. 62 alin. (1)

și

art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerența sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deși legiuitorul nu a făcut-o. Nerespectarea prevederilor

Legii nr. 24/2000

prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are semnificația încălcării art. 1 alin. (5) din Constituție care prevede obligativitatea respectării Constituției și a legilor, obligație căreia trebuie să se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituțional nu face nicio distincție cu privire la destinatarii normei.

Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că abrogarea cunoaște mai multe forme, putând fi expresă sau tacită. Întrucât, în speță, norma juridică nouă, respectiv

Codul muncii , reglementează competența teritorială a instanțelor care judecă litigiile de muncă, rezultă că legiuitorul a dorit să scoată din vigoare vechea reglementare în acest domeniu cuprinsă în

Legea nr. 168/1999 . Cu alte cuvinte, prin intrarea în vigoare a Codului muncii, au fost abrogate implicit dispozițiile

art. 72 din Legea nr. 168/1999

(abrogare parțială). De altfel, dispozițiile Codului muncii se raliază prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, în sensul că reglementările de la art. 284 privind competența teritorială a instanțelor de judecată au fost instituite în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În același timp, arată că motivele invocate de autorul excepției privesc, în esență, modul de interpretare și aplicare a legii aplicabile speței, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora "(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [...]

- orice alte dispoziții contrare."

Autorul excepției consideră că textul de lege criticat este contrar următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (4) și (5) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 73 alin. (3) lit. p) prin care se stabilește că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și art. 79 alin. (1) referitor la atribuțiile Consiliului Legislativ. De asemenea, consideră că este încălcat și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că întreaga motivare a acesteia se referă la modul de interpretare și aplicare în timp a două legi organice, și anume

Codul muncii

și

Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă. Autorul excepției susține, în acest sens, că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată, în privința constatării abrogării implicite a prevederilor

art. 72 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri judecătorești diferite, asupra aceleiași probleme de drept. De asemenea, arată că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă cu prilejul adoptării Codului muncii.

Or, Curtea reține că problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", iar nu instanței de contencios constituțional. Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanței de judecată poate fi atacată la instanța superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară, Constituția, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale, competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

Eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispozițiile

Legii nr. 168/1999

și cele ale

Legii nr. 53/2003

-

Codul muncii

nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susținerii neconstituționalității unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, ci în competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.

Curtea Constituțională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-și limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competența de a lipsi de efecte juridice legile neconstituționale.

De asemenea, Curtea reține că atribuțiile sale privind analiza conformității unor texte de lege cu Constituția nu se pot extinde și asupra aspectelor ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă, atâta timp cât aceste norme nu au relevanță în plan constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003

-

Codul muncii , excepție ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în dosarele nr. 1.552/95/2009, nr. 1.551/95/2009, nr. 1.518/95/2009, nr. 1.549/95/2009, nr. 1.766/95/2009, nr. 2.053/95/2009, nr. 2.016/95/2009, nr. 2.052/95/2009, nr. 624/95/2009, nr. 2.029/95/2009, nr. 2.387/95/2009 și nr. 2.154/95/2009 ale Tribunalului Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2009.