Decizia nr. 1166/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul București - Secția a VI-a comercială în Dosarul nr. 45.219/3/2008.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

nu asimilează judecătorul delegat unei instituții de sine stătătoare, ci doar conferă acestuia atribuții speciale reglementate de lege, atribuții ce se desfășoară sub autoritatea tribunalului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 45.219/3/2008, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind anularea unei încheieri pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială arată că dispozițiile

art. 37 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale sunt neconstituționale, deoarece "instituția judecătorului delegat nu este o instanță judecătorească" în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție, "în măsura în care se apreciază că aceasta înfăptuiește, în exercitarea atribuțiilor sale, un act de justiție". Se susține, în acest sens, că judecătorul delegat nu realizează un act de justiție, atribuțiile sale, de natură administrativă, putând fi îndeplinite de funcționari, astfel cum este caracteristic unui stat de drept guvernat de principiul separației puterilor. În majoritatea statelor europene, Registrul Comerțului este ținut de grefele de pe lângă Tribunale, iar atribuțiile sale sunt apreciate ca administrative și se realizează de funcționari și grefieri, controlul de legalitate fiind realizat de instanțe, dacă se formulează plângeri sau contestații. În plus, munca administrativă de la Registrul comerțului afectează timpul rezervat actelor de justiție efectivă. Dispozițiile

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

încalcă același text constituțional și "în măsura în care se interpretează că numai judecătorii unei secții din cadrul Tribunalului trebuie să efectueze controlul de legalitate la Registrul Comerțului". Ar trebui să fie suficientă condiția ca judecătorul delegat să aparțină tribunalului, fără a fi necesară, în plus, și aceea a apartenenței lui la o anumită secție a respectivei instanțe, deoarece, dacă se apreciază că judecătorul delegat realizează un act de justiție, atunci acest act se realizează de instanța judecătorească, adică de Tribunal în întregul său, nu de o secție de judecători, care nu poate avea semnificația de "instanță".

Cât privește invocarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituție, instanța de judecată face referire la jurisprudența Curții Europene de Justiție, care, în calitate de "acte adoptate de instituțiile europene", este obligatorie pentru România prin efectul Actului de Aderare la Uniunea Europeană. Se afirmă, astfel, că "există decizii ale Curții Europene de Justiție în care se demonstrează analogic cu alte organe de natură administrativă că judecătorul român delegat la Registrul Comerțului nu reprezintă o instanță de judecată, deoarece are atribuții administrative (C 61/65, Vaassen; C 17/00, de Coster): judecătorul delegat nu conduce o procedură contradictorie, nu emite hotărâri obligatorii și nu soluționează un litigiu propriu-zis". Mai mult, judecătorul delegat nu are drepturile pe care le are o instanță de judecată, de pildă nu poate adresa Curții Europene de Justiție o întrebare preliminară și nu poate invoca excepția de neconstituționalitate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, consideră că dispozițiile

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale. Potrivit

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 , oficiile registrului comerțului se organizează în subordinea Oficiului Național al Registrului Comerțului și funcționează pe lângă fiecare tribunal. Rolul tribunalului constă în controlul legalității operațiunilor specifice de înregistrare a comercianților, efectuate de oficiile registrului comerțului. Judecătorii cu atribuții la Oficiul Registrului Comerțului sunt delegați de președinții tribunalelor și îndeplinesc o funcție publică, de interes general. Desfășurându-și activitatea sub autoritatea tribunalului, judecătorul delegat nu poate fi considerat instanță de sine stătătoare, ci un judecător cu anumite atribuții speciale în materia Registrului Comerțului, pe care le dobândește prin numirea sa de către președintele instanței în această funcție. Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Constituție, invocate, nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având următoarea redactare: "(1) Controlul legalității actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului se exercită de justiție printr-un judecător delegat.

(2) La începutul fiecărui an judecătoresc, președintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerțului unul sau mai mulți judecători ai tribunalului."

Dispozițiile constituționale invocate sunt cele ale art. 11 alin. (2) potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, în acest sens fiind indicată jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene (cauzele C61/65, Vaassen și C 17/00, de Coster) și ale art. 126 alin.(1) conform cărora justiția se realizează prin Înalta Curtea de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională observă că în prezenta cauză este invocată, din prisma prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală, jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, respectiv cauzele C 61/65, G. Vaassen-Gobbels v. Management of the Beambtenfonds voor het Mijnbedrijf și C 17/00 Francois De Coster v. College des bourgmestre et echevins de Watermael-Boitsfort. Curtea constată că aceste cauze reprezintă exemple în care Curtea de Justiție a Comunității Europene a interpretat, în contextul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, noțiunea de "instanță judecătorească" competentă să i se adreseze cu un recurs preliminar, stabilind în acest sens câteva cerințe specifice de delimitare a acestui concept față de alte noțiuni utilizate ce definesc diferite organisme în dreptul intern al statelor membre. Aceste criterii (organ stabilit de lege, apartenența sa față de una dintre puterile de stat, caracter permanent, jurisdicție obligatorie, procedură contradictorie, aplicarea dreptului, independența) se circumscriu însă sferei dreptului aplicat de Curtea de la Luxemburg, și anume dreptului comunitar, și nu dreptului intern. Așa fiind, la examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională nu poate avea în vedere criteriile de determinare a unei instanțe judecătorești pe care le utilizează, în activitatea sa, Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În ceea ce privește conceptul de "instanță judecătorească" în dreptul național, acesta este definit la nivel constituțional de art. 126 din Legea fundamentală. Instanțele judecătorești care înfăptuiesc justiția în numele legii sunt, pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - nominalizată expres de norma fundamentală -, "celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", adică, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judecătorească: curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instanțele militare și judecătoriile.

În acest context, Curtea constată că dispozițiile

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale - criticate pentru neconstituționalitate - conferă judecătorului delegat competența de a exercita controlul legalității actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului. Controlul legalității este exercitat, potrivit alin. (1) al art. 37, de justiție, prin intermediul unuia sau a mai multor judecători ai tribunalului pe care președintele respectivei instanțe îi deleagă la oficiul registrului comerțului în scopul îndeplinirii acestei competențe specializate. Delegarea unui judecător de la o instanță de judecată, în speță tribunal, la oficiul registrului comerțului nu neagă atributul acelei instanțe judecătorești de reprezentant al autorității judecătorești învestite prin Constituție cu înfăptuirea justiției.

De altfel, cu privire la aceeași problemă, a judecătorului delegat, Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 366 din 17 martie 2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009. Cu acel prilej Curtea a conchis, pentru argumentele acolo expuse, că "activitatea desfășurată de judecătorul delegat potrivit

art. 6 din Legea nr. 26/1990

nu poate fi considerată o activitate de jurisdicție specifică unei instanțe extraordinare și nu contravine, în consecință, prevederilor art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție". Dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 26/1990

cuprind reglementări cu privire la încheierea judecătorului delegat, competența acestuia în materia înregistrării în registrul comerțului, înmatriculării și a oricăror alte înregistrări în registrul comerțului, recursul, procedura recursului și instanța superioară competentă. Aceleași dispoziții de principiu se regăsesc și la

art. 60 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale.

Cât privește susținerea instanței de judecată care a ridicat din oficiu prezenta excepție de neconstituționalitate, potrivit căreia judecătorul delegat nu poate invoca excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, dimpotrivă, acest lucru este admisibil, în acest sens pronunțând

Decizia nr. 1.054 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul București - Secția a VI-a comercială în Dosarul nr. 45.219/3/2008.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2009.