Decizia nr. 1243/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Anica Savin și Constanța Savin în Dosarul nr. 32.330/299/2006 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 32.330/299/2006, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Anica Savin și Constanța Savin într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în revendicare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, consacrate atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000 și Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât și în jurisprudența Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 61/2007 . Prin urmare, imprevizibilitatea legislației referitoare la domeniul proprietății private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute de Constituție. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive și preluările de imobile în baza legislației în vigoare la acea dată. Totodată, susține că statul avea obligația de a menține un just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv foștii proprietari și cumpărătorii de bună-credință ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că rațiunea edictării

Legii nr. 10/2001

constă tocmai în repararea prejudiciilor cauzate prin privarea de proprietate. Totodată, apreciază că eventualele consecințe produse de prevederile criticate asupra drepturilor foștilor chiriași, în prezent proprietari ai imobilelor, sunt aspecte ce țin de rezolvarea pe fond a raporturilor juridice deduse judecății și nu de calitatea reglementării. De asemenea, consideră că dispozițiile constituționale referitoare la viața privată și de familie nu au incidență în cauză și se precizează că proprietarii deposedați și cumpărătorii acelorași imobile au titluri de proprietate ca urmare a unor moduri diferite de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât dispozițiile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate. Face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 34/2003

și nr. 196/2006.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, apreciază că normele criticate sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale conform cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege și nu sunt de natură să îngrădească dreptul părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților, intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. În acest sens, face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 34/2003

și nr. 196/2006. De asemenea, consideră că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării

Legii nr. 247/2005 , în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conținut:

"(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:

a) imobilele naționalizate prin

Decretul nr. 92/1950

pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin

Legea nr. 119/1948

pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;

[...] h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;".

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 20 alin. (2) privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viața intimă, familială și privată și ale art. 44 alin. (2) și (3) referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001

au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Prin

Decizia nr. 196 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepția și a reținut că autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conținutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecției drepturilor omului și a libertăților fundamentale, evidențiate în jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, aspecte ce excedează competenței instanței de contencios constituțional. Astfel, modificarea conținutului unei norme juridice, cu respectarea condițiilor de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, câtă vreme instanța de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecății și s-a pronunțat asupra existenței dreptului de proprietate pretins de reclamanți.

Soluția și considerentele pronunțate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

În plus, în prezenta cauză, față de susținerile autorului excepției privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate și previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeași instanță europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunțată în cauzele Cantoni contra Franței, 1996 și Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiție pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea și aplicarea unor norme legale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a face aplicarea normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.

Celelalte dispoziții constituționale nu au incidență în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Anica Savin și Constanța Savin în Dosarul nr. 32.330/299/2006 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 octombrie 2009.