Decizia nr. 1318/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eugen Valentin Daeanu în Dosarul nr. 49.758/3/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 49.758/3/2008, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eugen Valentin Daeanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției consideră că, în situația în care dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul altei judecăți, suspendarea ar trebui să fie obligatorie. Situația descrisă de acest text legal este, în opinia autorului, o cauză obiectivă de suspendare a judecății, neputându-se concepe fundamentarea unei acțiuni pe un drept a cărui existență nu este sigură, certă. Scopul judecății este aflarea adevărului, iar acest lucru nu este posibil atâta vreme cât în silogismul judecății există necunoscute.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția este neîntemeiată, textul de lege criticat reglementând un caz de suspendare legală, facultativă, care lasă la aprecierea judecătorului luarea măsurii suspendării, împrejurare ce permite exercitarea rolului activ al judecătorului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conținut:

"Instanța poate suspenda judecata:

1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;".

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității acestor dispoziții s-a pronunțat în mai multe rânduri, exemplu fiind

Decizia nr. 29 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004. Cu acel prilej s-a reținut, în esență, că "suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfășurării judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor. Prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, întrucât permit instanței să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății.

Așa fiind, în situația în care dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, suspendarea vizează o chestiune prejudicială de a cărei soluționare ar putea depinde și hotărârea ce va fi pronunțată în cauza dedusă judecății.

Curtea constată că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecății, instanța este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecății. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existența unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, este menită să-i permită acestuia să-și exercite rolul activ, sancționând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situația în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

În consecință, Curtea constată că susținerea autorului excepției, potrivit căreia textul criticat încalcă dispozițiile constituționale care prevăd liberul acces la justiție și garantarea dreptului la apărare, precum și cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, este neîntemeiată, art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă constituind garanția exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale de către toate părțile implicate în proces."

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eugen Valentin Daeanu în Dosarul nr. 49.758/3/2008 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.