Decizia nr. 1355/2009

Nicolae Cochinescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Pal Ekc" - S.R.L. din Comănești în Dosarul nr. 4.703/260/2007 al Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4.703/260/2007, Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Pal Ekc" - S.R.L. din Comănești într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 43 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, prevăzând că actele administrative fiscale transmise prin mijloace informatice sunt valabile și atunci când sunt nesemnate și neștampilate, contravin dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică, potrivit cărora un înscris în formă electronică îndeplinește cerința de validitate dacă actul încorporează semnătura electronică. Astfel, textul criticat derogă de la prevederile de lege menționate, încălcând dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție.

Tribunalul Bacău - Secția comercială și contencios administrativ și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, având următorul cuprins: "Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie."

Autorul acesteia consideră că dispozițiile

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, privind egalitatea în fața legii, întrucât derogă de la dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că aceasta este nefondată, urmând să fie respinsă. În practica sa jurisdicțională, Curtea a statuat, în mod constant, că, în cadrul politicii de legiferare, legiuitorul are dreptul să opteze pentru soluția legislativă pe care o consideră adecvată în reglementarea unui domeniu, drept ce își are sorgintea în dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării". Preferința Parlamentului pentru o anumită soluție legislativă este un atribut suveran al acestuia, atâta timp cât nu contravine normelor și principiilor Constituției ( Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995). Așadar, legiuitorul poate să prevadă elemente de validitate diferite pentru categorii diferite de acte juridice. Astfel,

Legea nr. 455/2001

reglementează semnătura electronică a actelor sub semnătură privată, iar dispozițiile criticate reglementează elementele obligatorii ale actelor administrative fiscale, care sunt acte de drept public. Susținerea că această reglementare derogatorie încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție este nefondată, deoarece garanția constituțională instituită de acest articol privește dreptul fundamental al cetățenilor la egalitate în fața legii și a autorităților publice. În plus, persoanele care cad sub incidența

Legii nr. 455/2001

au calitatea de subiecte ale unui raport juridic de drept privat, iar cele care cad sub incidența dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

au calitatea de subiecte ale unui raport juridic de drept public. Ca urmare, stabilirea unui tratament juridic diferit este justificată obiectiv și rațional atunci când este aplicabil unor situații diferite.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , prin raportare la dispozițiile

art. 16 din Constituție, prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009. În considerentele acelei decizii Curtea a statuat, în esență, că, potrivit art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, este valid câtă vreme cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificat organul emitent. În aceste condiții, este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a organului fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în fața legii în aceleași condiții ca și persoana care a semnat și ștampilat actul administrativ fiscal.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Pal Ekc" - S.R.L. din Comănești în Dosarul nr. 4.703/260/2007 al Tribunalului Bacău - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.