Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1630/2009

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului

prezumat în vigoare

Data actului
3 decembrie 2009
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 48 din 21 ianuarie 2010
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 7.524 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 104/2003 27 martie 2003 (prevederi anume) privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 104/2003

privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepție ridicată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 și nr. 1.916.1/30/2008 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, în prezența reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 14 și ale

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 februarie 2009 și 19 februarie 2009, pronunțate în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 și nr. 1.916.1/30/2008, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 104/2003

privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepție ridicată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara în cauze având ca obiect pretenții bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate încalcă egalitatea în drepturi a cadrelor didactice, stabilind sporuri în favoarea personalului catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară. Mai mult, se arată că legea nu avea ca obiect măriri salariale cu privire la personalul catedrelor menționate, ci vizează numai serviciile de exploatare a cadavrelor.

Tribunalul Timiș - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate formulată este inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003

este inadmisibilă, textul legal criticat nemaifiind în vigoare. Cu privire la dispozițiile

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 104/2003 , se consideră că acestea sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 104/2003

privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, care au următorul cuprins:

"(1) Personalul care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.

(2) Salariile de bază ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cu 100% mai mari față de salariile de bază prevăzute de lege pentru aceleași categorii de personal, la care se adaugă sporurile legale".

În susținerea excepției de neconstituționalitate se invocă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Prin

Decizia nr. 453 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, Curtea a statuat, în raport cu o critică identică de neconstituționalitate formulată chiar de autorul prezentei excepții, că "aspectele invocate de autorul acesteia privesc fie modul de aplicare a textelor de lege, fie completarea sau modificarea acestora. În consecință, având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora Curtea decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, rezultă că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă".

II. Dispozițiile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003

au fost abrogate expres prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 2 decembrie 2004. În consecință, excepția de neconstituționalitate care privește prevederile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 104/2003

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 104/2003

privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, excepție ridicată de Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara în dosarele nr. 1.912.1/30/2008, nr. 1.925.1/30/2008, nr. 1.945.1/30/2008, nr. 1.910.1/30/2008 și nr. 1.916.1/30/2008 ale Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 decembrie 2009.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.