Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 100/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 1 și 5 din Codul penal

prezumat în vigoare

Data actului
4 februarie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 144 din 4 martie 2010
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 6.996 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 1 și 5 din Codul penal, excepție invocată de Dumitru Morhan în Dosarul nr. 6.147/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.147/86/2006, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 1 și 5 din Codul penal, excepție invocată de Dumitru Morhan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate nu întrunesc cerințele de accesibilitate și previzibilitate ce trebuie să caracterizeze orice normă de incriminare. Astfel, prin folosirea expresiei "inducerea în eroare", cât și a unor termeni care vizează ordinea etică și juridică, prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, se creează posibilitatea ca orice neadevăr să poată fi incriminat ca infracțiune. Se mai susține încălcarea principiului legalității, care, în opinia autorului excepției, trebuie extins și la situațiile, "așa cum este și cazul de față", când o pedeapsă stabilită pentru o infracțiune este excesivă față de gradul de pericol social al faptei, de obiectul și valoarea relației sociale ocrotite.

Tribunalul Suceava - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 146 și art. 215 alin. 1 și 5 din Codul penal, având următorul cuprins:

- Art. 146: "Prin «consecințe deosebit de grave» se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

- Art. 215 alin. 1 și 5: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. [...]

Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

Textele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalității și ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind domeniul de reglementare al legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că dispozițiile art. 146 și art. 215 alin. 5 din Codul penal au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 1.128 din 10 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009,

Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008,

Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor se mențin, fiind valabile și în ceea ce privește dispozițiile art. 215 alin. 1 din Codul penal, în raport de care nu au fost formulate critici distincte. De altfel, și cu privire la constituționalitatea acestui din urmă text legal Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu prin raportare la aceleași texte din Constituție și din documentele internaționale invocate și în prezenta cauză. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 403 din 16 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, sau

Decizia nr. 679 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 16 octombrie 2007.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 1 și 5 din Codul penal, excepție invocată de Dumitru Morhan în Dosarul nr. 6.147/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-șef,
Marieta Safta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.