Decizia nr. 709/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepție ridicată de Cristofor Ștefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curții de Apel Iași - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.674/2004, Curtea de Apel Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepție ridicată de Cristofor Ștefan Maftei în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că infracțiunea de înșelăciune prevăzută de textul art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracțiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reținut ca infracțiune de sine stătătoare și pedepsit în concurs cu infracțiunea calificată. Reținând că mijlocul fraudulos se pedepsește în concurs cu infracțiunea calificată, art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcă, în opinia autorului excepției, dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, prin aceea că reglementează o dublă incriminare și, drept consecință, o dublă sancționare a unei singure acțiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune. Alineatele 3 și 4 ale art. 215 din Codul penal încalcă, potrivit susținerilor autorului excepției, art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală. Se arată în acest sens că simpla neexecutare a unei obligații asumate într-o convenție nu are caracter penal atât timp "cât nu s-a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă". Referitor la alin. 5 al art. 215 din Codul penal, se susține că încalcă egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil, deoarece condiționează încadrarea juridică a faptei și stabilește răspunderea penală în funcție de întinderea prejudiciului. Se arată că repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracțiune, care constituie obiectul acțiunii civile, alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, se înfăptuiește pe baza regulilor de drept civil și nu poate influența răspunderea penală a autorului prejudiciului.
Curtea de Apel Iași - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale și nici actele internaționale invocate de autorul excepției. Se face referire și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, având următorul cuprins:
- Art. 215 (Înșelăciunea) alin. 2-5: "[...] Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.
Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile egalității în drepturi, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit căruia nimeni nu poate fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității art. 215 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal, în raport de aceleași dispoziții din Legea fundamentală și din actele internaționale invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare.
Astfel, prin
Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, Curtea a statuat că acest text de lege nu încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la această convenție. Cu acel prilej, Curtea a reținut că textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracțiunii de înșelăciune, care se realizează atunci când înșelăciunea se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Mențiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, nu are semnificația unei duble sancționări a aceleiași infracțiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancțiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menținut acest caracter, intervine o pluralitate de infracțiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni. În consecință, întrucât este vorba despre două infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un proces echitabil să fie afectat și fără să fie încălcate prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește critica în sensul că alin. 3 și 4 ale art. 215 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 din Constituție, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevede că "Nimeni nu poate fi întemnițat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală", Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999. Cu acel prilej, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, Curtea a reținut că înșelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravă infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înșelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată. Nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale. De aceea, invocarea dispozițiilor art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice privitoare la interzicerea sancționării penale a neexecutării unei obligații contractuale este total nepertinentă.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Nu pot fi reținute, de asemenea, criticile art. 215 alin. 5 din Codul penal, în raport de dispozițiile constituționale care consacră egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil. Incriminarea mai severă a infracțiunii de înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave, prin asemenea consecințe înțelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, "o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dă expresie politicii penale a statului și nu aduce atingere, sub niciun aspect, egalității în drepturi sau dreptului părților la un proces echitabil. Astfel, acest text de lege nu consacră niciun privilegiu sau discriminare și totodată nu cuprinde nicio normă de natură a împiedica pe cel în cauză să își angajeze ori să i se desemneze din oficiu un apărător, să administreze orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanțiere, să exercite căile de atac prevăzute de lege și să formuleze cereri în fața instanțelor judecătorești și, în general, să se prevaleze de toate garanțiile ce caracterizează un proces echitabil.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepție ridicată de Cristofor Ștefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curții de Apel Iași - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.