Decizia nr. 123/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriel Florentin Mungiu Pupăzan în Dosarul nr. 3.163/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 5.362D/2009, nr. 5.364D/2009, nr. 6.770D/2009, nr. 6.775D/2009, nr. 6.802D/2009 și nr. 7.080D/2009, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 5.360D/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 5.362D/2009, nr. 5.364D/2009, nr. 6.770D/2009, nr. 6.775D/2009, nr. 6.802D/2009 și nr. 7.080D/2009 la Dosarul nr. 5.360D/2009.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 5.362D/2009, nr. 5.364D/2009, nr. 6.770D/2009, nr. 6.775D/2009, nr. 6.802D/2009 și nr. 7.080D/2009 la Dosarul nr. 5.360D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12 iunie 2009, 29 iunie 2009, 22 iulie 2009, 27 iulie 2009, 26 august 2009, pronunțate în dosarele nr. 3.163/299/2009, nr. 3.156/299/2009, nr. 3.017/299/2009, nr. 4.399/299/2009, nr. 7.885/299/2009, nr. 3.148/299/2009 și nr. 4.244/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriel Florentin Mungiu Pupăzan, Angela Pupăzan, Ion Popescu, Emilian Neagoe, Rucsanda Chiriac în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că înființarea popririi de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori al terțului poprit este contrară art. 21 din Constituție, ținând cont de faptul că, în materie de litigii de muncă, competența de judecată aparține instanțelor de la sediul sau domiciliul reclamantului. Prin urmare, înființarea popririi ar trebui dispusă de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul creditorului. Se mai arată că este nedrept ca executarea titlului executoriu să se facă la sediul debitorului sau terțului poprit în condițiile în care acesta a fost emis de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Mai mult, se apreciază că textul legal criticat încalcă și dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât sunt favorizați executorii judecătorești de la sediul debitorilor în raport cu cei de la sediul creditorilor.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază, în dosarele nr. 5.360D/2009, nr. 5.362D/2009, nr. 5.364D/2009, nr. 6.770D/2009 și nr. 6.775D/2009, că prevederile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

"Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit".

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție. Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că, prin mai multe decizii, a stabilit constituționalitatea textului legal criticat, în raport cu critici identice.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.172 din 17 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, sau

Decizia nr. 1.518 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 18 decembrie 2009, Curtea a statuat că textul de lege criticat stabilește competența materială și teritorială pentru soluționarea cererii creditorului de înființare a popririi și a fost adoptat de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție. Este de competența legiuitorului stabilirea procedurii de executare silită, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât și excepții de la acestea, în funcție de specificul fiecărui caz în parte. În cazul de față, legiuitorul are deplină legitimitate constituțională în a reglementa competența executorului judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit de a înființa poprirea la cererea creditorului.

Curtea a reținut că legea atribuie competența materială de a dispune înființarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuționale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terțului poprit. S-a mai arătat că interesul creditorilor vizează o executare rapidă, caz în care este justificată opțiunea legiuitorului pentru desemnarea executorilor judecătorești de la sediul debitorului sau al terțului poprit.

Cu același prilej, Curtea a stabilit că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincție sau în considerarea altor criterii, și anume creditorii deținători ai unui titlu executoriu, care solicită executorului judecătoresc înființarea popririi.

Prin aceeași decizie, Curtea a arătat că nu este îngrădit nici accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, oferind toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

În fine, s-a mai reținut că o situație particulară, cum este aceea a competenței de judecată și executare în materie de conflicte de muncă, nu poate conduce la concluzia că norma-cadru, cu aplicare generală, este neconstituțională. O eventuală derogare de la aceasta se poate face numai printr-o modificare legislativă, aspect care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu este de competența Curții Constituționale.

Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, soluțiile și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gabriel Florentin Mungiu Pupăzan, Angela Pupăzan, Ion Popescu, Emilian Neagoe, Rucsanda Chiriac în dosarele nr. 3.163/299/2009, nr. 3.156/299/2009, nr. 3.017/299/2009, nr. 4.399/299/2009, nr. 7.885/299/2009, nr. 3.148/299/2009 și nr. 4.244/299/2009 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2010.