Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 152/2010

privind atribuirea calității de împuternicit de frontieră la frontiera româno-sârbă, pentru desemnarea componenței delegației părții române în Comisia mixtă pentru întreținerea și reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei româno-bulgare și privind modificarea unor acte normative pentru aplicarea unor documente de cooperare bilaterală în domeniul regimului frontierei de stat

prezumat în vigoare

Data actului
3 martie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 174 din 17 martie 2010
Citat de
2 acte
Citează
9 acte
Structură
17 articole, 2 anexe · 10.366 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001

privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 243/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Calitatea de împuternicit de frontieră pentru frontiera cu Republica Serbia se atribuie funcțiilor din cadrul Poliției de Frontieră Române care conferă competențele corespunzătoare, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul II

Calitatea de ajutor al împuternicitului de frontieră pentru frontiera cu Republica Serbia se atribuie funcțiilor din cadrul Poliției de Frontieră Române care conferă competențele corespunzătoare, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul III

Se numește în calitatea de președinte al delegației părții române în Comisia mixtă pentru întreținerea și reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare domnul comisar-șef de poliție Haralambie Dumitru, directorul Direcției de supraveghere și controlul trecerii frontierei din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Articolul IV

Se numesc în calitatea de membri ai delegației părții române în Comisia mixtă pentru întreținerea și reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare domnul subcomisar de poliție inginer Rîcu Gheorghe din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și doamna Ioana Preda din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Articolul V

Articolul 1

din

Hotărârea Guvernului nr. 508/2007

privind numirea delegației părții române în Comisia mixtă pentru reconstituirea și marcarea frontierei de stat dintre România și Republica Serbia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 4 iunie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Se numește în calitatea de președinte al delegației părții române în Comisia mixtă pentru reconstituirea și marcarea frontierei de stat între România și Republica Serbia, domnul comisar-șef de poliție Haralambie Dumitru - directorul Direcției de supraveghere și controlul trecerii frontierei din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Articolul VI

Articolul 2

din

Hotărârea Guvernului nr. 1.453/2004

privind modificarea și completarea componenței delegației părții române în Comisia mixtă româno-sârbomuntenegreană pentru rezolvarea unor probleme ale regimului frontierei de stat dintre România și Serbia și Muntenegru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 16 septembrie 2004, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Calitatea de membru al delegației părții române în Comisia mixtă româno-sârbă pentru rezolvarea unor probleme ale regimului frontierei de stat dintre România și Republica Serbia se atribuie șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș și șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți.

Articolul VII

Articolul 2

din

Hotărârea Guvernului nr. 1.221/2004

privind desemnarea împuternicitului de frontieră principal, responsabil cu asigurarea respectării regimului juridic al frontierei de stat româno-ucrainene, precum și a locțiitorilor acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 13 august 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Calitatea de locțiitor al împuternicitului de frontieră principal se atribuie adjuncților inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Articolul VIII

Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2004

privind desemnarea reprezentanților părții române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 5 octombrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2

va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Se numește în calitatea de locțiitor al șefului delegației române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană domnul subcomisar de poliție inginer Gheorghe Rîcu, din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

2.

Articolul 3

va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Se numesc în calitatea de membri ai delegației române în Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană domnul Marian Csaki, director al Fondului Național Geodezic din cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, domnul maior inginer Valentin Popa, Direcția topografică militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale, domnul Liviu Dumitru, șef serviciu în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, domnul Dumitru Dorian, director al Direcției căi navigabile, Flota din cadrul Regiei Autonome "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați, și doamna Carmen Neagu, consilier superior Direcția generală managementul apelor din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor.

Articolul IX

Articolul 2

din

Hotărârea Guvernului nr. 1.408/2005

privind desemnarea delegației părții române în Comisia mixtă româno-bulgară, pentru cooperarea dintre autoritățile de frontieră în scopul combaterii criminalității transfrontaliere în zona de frontieră și pentru a asigura supravegherea și controlul frontierei de stat comune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 22 noiembrie 2005, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Se numesc în calitate de membri ai delegației părții române în Comisia mixtă româno-bulgară adjuncții inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Articolul X

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă punctul 4 al anexei nr. 2 din

Hotărârea Guvernului nr. 844/2000

privind eliberarea din calitatea de împuterniciți și locțiitori ai acestora și numirea împuterniciților de frontieră și a locțiitorilor acestora din rândul ofițerilor Poliției de Frontieră Române, nepublicată în Monitorul Oficial al României.

Articolul XI

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă

Hotărârea Guvernului nr. 582/2005

privind numirea delegației părții române în Comisia mixtă pentru întreținerea și reconstituirea frontierei în sectorul de uscat al frontierei de stat româno-bulgare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 29 iunie 2005.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
p. Ministrul administrației
și internelor,
Mihai Capră,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Ministrul mediului și pădurilor,
Laszlo Borbely
p. Ministrul apărării naționale,
Viorel Oancea,
secretar de stat
București, 3 martie 2010.
Nr. 152.

Anexa 1 -------

LISTA

funcțiilor din cadrul structurilor Poliției de

Frontieră Române care conferă competențele corespunzătoare

îndeplinirii calității de împuternicit de frontieră

pentru frontiera cu Republica Serbia

Împuternicit de frontieră pentru sectorul

nr. 1 Jimbolia

Șeful Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Timiș

Împuternicit de frontieră pentru sectorul

nr. 2 Deta

Șeful Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Timiș

Împuternicit de frontieră pentru sectorul

nr. 3 Moldova Veche

Șeful Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Caraș Severin

Împuternicit de frontieră pentru sectorul

nr. 1 Drobeta-Turnu Severin

Șeful Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Mehedinți

Anexa 2 -------

LISTA

funcțiilor din cadrul structurilor Poliției de Frontieră

Române care conferă competențele corespunzătoare îndeplinirii

calității de ajutor al împuternicitului de frontieră

pentru frontiera cu Republica Serbia

Ajutorii Împuternicitului de fron-

tieră pentru sectorul nr. 1 Jimbolia

1. Adjunctul Șefului Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Timiș

2. Șeful Biroului supraveghere și contro-

lul trecerii frontierei din cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Timiș

Ajutorii Împuternicitului de fron-

tieră pentru sectorul nr. 2 Deta

1. Șeful Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Caraș Severin

2. Adjunctul Șefului Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Timiș

Ajutorii Împuternicitului de fron-

tieră pentru sectorul nr. 3

Moldova Veche

1. Adjunctul Șefului Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră

Caraș-Severin

2. Șeful Biroului supraveghere și contro-

lul trecerii frontierei din cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Caraș-Severin

Ajutorii Împuternicitului de fron-

tieră pentru sectorul nr. 4

Drobeta-Turnu Severin

1. Adjunctul Șefului Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră

Mehedinți

2. Șeful Biroului supraveghere și contro-

lul trecerii frontierei din cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de

Frontieră Mehedinți

--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.