Decizia nr. 139/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 (prevederi anume) privind regimul juridic al contravențiilor
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale
art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Alexandru Gheorghe Matei în Dosarul nr. 2.561/306/2008 al Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ, cauză ce constituie obiectul Dosarului nr. 5.594D/2009 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 5.595D/2009, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate ridicată de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.559/306/2008 al aceleiași instanțe de judecată.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a acestor cauze, pune în discuție problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 5.595D/2009 la Dosarul nr. 5.594D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 19 iunie 2009, pronunțate în dosarele nr. 2.561/306/2008 și nr. 2.559/306/2008, Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale
art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de Alexandru Gheorghe Matei și, respectiv, de Lucian Matei în cauze de contencios administrativ având ca obiect acțiuni în anulare a unor procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut identic, se susține că textele de lege criticate contravin normelor constituționale și convenționale invocate, deoarece "sarcina probei în cazul plângerii formulate de contravenient împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției revine contravenientului, iar nu organului care i-a aplicat sancțiunea". Totodată, deși prevăd obligația, și nu latitudinea de a lăsa la aprecierea organului constatator conținutul procesului-verbal, ele nu stabilesc nicio sancțiune în cazul neîndeplinirii acestei obligații. Mai menționează autorii excepției că prevederile
art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
au constituit temeiul legal pentru întocmirea proceselor-verbale contestate.
Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ opinează în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, având în vedere, în principal, că acestea nu operează în sensul răsturnării prezumției de nevinovăție, ci al aplicării principiului general al procedurii civile, potrivit căruia cel ce face o afirmație în cadrul judecății trebuie să o dovedească.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Textele
art. 15-19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
fac parte din cap. II al ordonanței, intitulat "Constatarea contravenției", și reglementează aspecte procedurale referitoare la stabilirea contravenției, conținutul procesului-verbal de contravenție și condițiile de întocmire a acestuia.
Dispozițiile art. 21, 24 și 30 fac parte din cap. III al aceluiași act normativ, intitulat "Aplicarea sancțiunilor contravenționale", și reglementează aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenție și la modalitatea de aplicare a sancțiunii de către agentul constatator.
De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile
art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, având următoarea redactare: "Art. 2. - Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (11) care consacră principiul prezumției de nevinovăție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 - Înfăptuirea justiției, și ale art. 126 - Instanțele judecătorești. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la instanță și la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că s-a mai pronunțat asupra conformității dispozițiilor legale criticate față de normele și principiile constituționale și convenționale invocate în cauză.
Astfel, cu referire la dispozițiile
art. 15-19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea a pronunțat, de pildă,
Decizia nr. 520 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, prin care a respins excepția de neconstituționalitate, constatând, pentru argumentele acolo reținute, că acestea nu instituie privilegii sau discriminări și nici nu afectează dreptul părților la un proces echitabil sau la apărare.
Prin
Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Curtea a reținut că dispozițiile art. 15, 21, 24 și 30 din același act normativ nu încalcă nici prezumția de nevinovăție, deoarece instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a reținut, prin
Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, că "dispozițiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei și nu afectează în niciun fel dreptul la un proces echitabil, consacrat atât de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece nu instituie vreo măsură menită să lezeze dreptul oricărei persoane de a fi ascultată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra drepturilor sale. În plus,
art. 9 din Legea nr. 61/1991
prevede in terminis dreptul de a formula la judecătorie plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor".
Întrucât în prezenta cauză au fost criticate aceleași dispoziții de lege, prin raportare la aceleași norme fundamentale și critici asemănătoare celor analizate în deciziile menționate, atât soluția, cât și considerentele acolo reținute își păstrează valabilitatea și în dosarul de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 15-19, 21, 24 și 30 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, precum și ale
art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Alexandru Gheorghe Matei în Dosarul nr. 2.561/306/2008, respectiv de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.559/306/2008, ambele cauze fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.