Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 388/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 321 din Codul penal

prezumat în vigoare

Data actului
13 aprilie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 317 din 14 mai 2010
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 10.302 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Are ca temei 2

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 321 din Codul penal, excepție ridicată de Omer Beldis, Ruxandra Iulian și Cam Tarak (Tarîk) în Dosarul nr. 1.027/256/2009 al Judecătoriei Medgidia.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.027/256/2009, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 321 din Codul penal, excepție ridicată de Omer Beldis, Ruxandra Iulian și Cam Tarak (Tarîk) în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor și a libertăților, ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție și ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiției, deoarece luarea măsurii arestării preventive cu ocazia emiterii rechizitoriului echivalează cu o îngrădire a drepturilor procesuale, de vreme ce măsura nu s-a impus pe toată perioada instrumentării primei faze a procesului. Se creează astfel o reglementare diferită pentru arestarea preventivă în cadrul urmăririi penale, întrucât în această situație măsura nu mai este limitată în timp, fiind dispusă pe toată durata procesului. Se mai apreciază că această măsură trebuie luată pentru prima dată, cu titlu de excepție, doar în cazul infracțiunilor flagrante. Altfel, se creează arbitrariul procurorului care supraveghează urmărirea penală.

Dispozițiile art. 321 din Codul penal contravin acelorași prevederi constituționale, deoarece această infracțiune este sancționată mai aspru față de alte infracțiuni mai grave. Judecătoria Medgidia opinează că excepția de neconstituționalitate este vădit nefondată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 267 alin. 1 cu denumirea marginală Dispozițiile privitoare la măsurile preventive, de siguranță sau asigurătorii din Codul de procedură penală și ale art. 321 cu denumirea marginală Ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice din Codul penal, care au următorul conținut:

- Art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală: "În cazul în care procurorul, la întocmirea rechizitoriului potrivit art. 262 pct. 1, consideră că este necesară arestarea inculpatului, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, înaintează instanței, în termen de 24 de ore, rechizitoriul și propunerea de arestare a inculpatului. În același mod procedează procurorul și în cazul în care este necesară luarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal. În cazul în care procurorul consideră că se impune luarea măsurilor preventive prevăzute în art. 145 și 145^1, dispune aceasta prin rechizitoriu.";

- Art. 321 din Codul penal: "Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea și ordinea publică, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniștea și ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 321 din Codul penal au mai făcut obiect al controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 541 din 9 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2009, Curtea Constituțională a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 321 alin. 1 din Codul penal, reținând în esență că dispozițiile de lege criticate reglementează obligația fiecărui cetățean de a adopta un anumit comportament, stabilind și caracteristicile acestuia, și anume să se abțină de la săvârșirea în public a unor acte sau gesturi menite să aducă atingere bunelor moravuri, să producă scandal public sau să tulbure în alt mod liniștea și ordinea publică.

Această exigență este în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială și, din perspectiva unui viciu de constituționalitate, este lipsit de relevanță faptul că legiuitorul face sau nu o distincție clară între dispozițiile art. 321 alin. 1 din Codul penal și altele.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, deși apără aceleași valori, o seamă de infracțiuni nu sunt similare, iar diferențierea variatelor forme ale ilicitului, determinată de intensitatea și gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite, este atributul exclusiv al legiuitorului.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cât privește dispozițiile art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează posibilitatea formulării unei propuneri de arestare preventivă cu ocazia emiterii actului de inculpare. Aceasta nu echivalează însă cu îngrădirea dreptului persoanei de a se adresa justiției sau cu restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece, potrivit art. 23 alin. (4) și (5) din Legea fundamentală, privarea de libertate se dispune numai în cursul procesului penal, ceea ce implică atât faza de urmărire penală, cât și faza de judecată, cu singura deosebire că în cursul primei faze a procesului penal arestarea preventivă se poate dispune pe o perioadă de maximum 180 de zile.

În plus, autorul pornește de la o premisă eronată ce fundamentează o atitudine arbitrară a procurorului. Aceasta nu poate fi primită, deoarece procurorul, în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, poate propune luarea măsurii arestării preventive numai într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 148 lit. a)-f) din Codul de procedură penală, iar judecătorul, potrivit art. 124 din Legea fundamentală, poate dispune ori nu o astfel de măsură. De altfel, și în situația în care cu prilejul emiterii actului de sesizare a instanței se dispune totodată propunerea pentru privarea de libertate sunt respectate toate drepturile părților la un proces echitabil, întrucât, după ce potrivit art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, judecătorul poate respinge o astfel de solicitare, iar când o admite echivalează cu un act de arestare preventivă, în cursul judecății fiind aplicabile dispozițiile art. 160^a din Codul de procedură penală. De aici decurge, în acord cu art. 23 alin. (6) din Constituție, obligația instanței de judecată ca, în condițiile legii, "să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate".

Din cele de mai sus rezultă că textele legale conțin suficiente garanții menite să dea expresie și consistență accesului liber la justiție și actului de înfăptuire a justiției în numele legii.

Curtea mai constată că prevederile art. 57 din Constituție nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 321 din Codul penal, excepție ridicată de Omer Beldis, Ruxandra Iulian și Cam Tarak (Tarîk) în Dosarul nr. 1.027/256/2009 al Judecătoriei Medgidia.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.