Decizia nr. 499/2010

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 580^2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Azgur și Claudia Estera Azgur în Dosarul nr. 13.654/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal răspunde Aurel Zaharia, mandatar fără studii juridice, cu procura depusă în ședință, pentru părțile Maria Harcsa și Gheorghe Harcsa, lipsă fiind autorii excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele îi pune în vedere mandatarului că nu poate pune concluzii, iar Aurel Zaharia depune concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 13.654/325/2009, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 580^2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Azgur și Claudia Estera Azgur în cadrul soluționării unei cereri de autorizare a demolării unui zid.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece exclud posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva încheierii prin care creditorul este autorizat de către instanța de executare să îndeplinească el însuși obligația cuprinsă într-un titlu executoriu pe care debitorul refuză să o aducă la îndeplinire.

Judecătoria Timișoara și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise ale părților, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 580^2 din Codul de procedură civilă, având următorul conținut: "Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 52 alin. (2) privind dreptul de petiționare, precum și pe cele ale art. 6 paragraful 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție ca și cele invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin

Decizia nr. 104 din 11 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 20 martie 2003, Curtea a stabilit, în esență, că reglementarea în discuție are ca finalitate asigurarea celerității executării prestației la care debitorul este obligat printr-o hotărâre definitivă, astfel cum aceasta este definită prin art. 377 alin. 1 din Codul de procedură civilă, hotărâre învestită cu formulă executorie, chiar dacă nu este încă irevocabilă, întrucât, în principiu, recursul nu este suspensiv de executare, excepție făcând cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 300 din Codul de procedură civilă.

În considerarea acestor rațiuni și pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le incumbă, art. 580^2 din Codul de procedură civilă a conferit caracter irevocabil încheierii de autorizare a creditorului de a îndeplini obligația de a face, pe cheltuiala debitorului. În condițiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a obține reformarea hotărârii constitutive de titlu, pe calea recursului, precum și de a solicita instanței de recurs suspendarea executării hotărârii recurate - cerere care, dacă se impune, poate fi soluționată, prin încheiere, în camera de consiliu, chiar înainte de primul termen de judecată în recurs - acesta beneficiază deci de garanții procesuale care dau expresie principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și dreptul la apărare. Astfel fiind, susținerea autorului excepției, conform căreia textul de lege dedus controlului ar contraveni art. 21 și 24 din Constituție, este neîntemeiată.

Pentru aceleași considerente nu s-a reținut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Distinct de cele de mai sus, prin

Decizia nr. 249 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Curtea a reținut că art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale presupune existența posibilității efective de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac" ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Or, în cauză, ținând cont de cele de mai sus, Curtea a constatat încălcarea art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluțiile adoptate în precedent, precum și considerentele pe care acestea se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește prevederile art. 52 alin. (2) din Constituție referitoare la dreptul de petiționare, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 580^2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Azgur și Claudia Estera Azgur în Dosarul nr. 13.654/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2010.